FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 1,158
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Literatura Populara - Miorita

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   drama   opera literara   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   personaje   gramatica   istorie   comunicare   caracterizare   filozofie   prozator   opera   balada   genul epic   naratiune   genul epic in proza   roman subiectiv   procedeu stilistic   autor   pastel   dramaturg   genul dramatic   povestire  

All Tags

Famous Forum

 

Literatura Populara - Miorita

 Q:   Intreaba despre Literatura Populara - Miorita       
Literatura Populara - Miorita Criticul şi istoricul literar George Călinescu aşază balada populară Mioriţa în cadrul mimrilor fundamentale ale spiritualităţii româneşti, simbolizînd „existenţa pastorală a poporului român". Alături îi stau alte trei creaţii: Traian şi Dochia - ca „mit al etnogenezei româneşti", Meşterul Manole - „mitul estetic indicând concepţia noastră despre creaţie, care e rod al suferinţei" şi Sburatorul ca mit erotic - „personificarea instinctului puberal".

MioriÅ£a, una dintre cele mai vechi balade pastorale româneÅŸti, a cunoscut de-a lungul timpului peste o mie de variante. Acestea sunt diferite ca substanţă epică, întindere si valoare artistică, mai cu seamă à ®n Transilvania ÅŸi Oltenia, unde multe preiau doar motivul testamentului ÅŸi pe cel al măicuÅ£ei bătrâne. ÃŽn alte zone (MaramureÅŸ, o parte a Transilvaniei) balada a fost păstrată sub formă de bocet sau colind ilustrând astfel caracterul sincretic.

Cea mai cunoscută dar şi cea mai bine realizată din punct de vedere artistic este varianta descoperită de scriitorul paşoptist Alecu Russo în 1847, în zona Vrancei. Aceasta a fost publicată de poetul Vasile Alecsandri într-o culegere de folclor intitulată Poezii poporale. Balade. Cântice bătrâneşti (1852-l853).
Balada are ca punct de plecare una dintre cele mai vechi ocupaţii ale poporului nostru, păstoritul, cu tot ceea ce implică acesta (transhumanta -deplasarea turmelor de la şes la munte şi invers, în funcţie de ciclul anotimpurilor) depăşind însă limitele unui astfel de gen baladesc prin îmbinarea unor teme fundamentale inspirate de existenţa unui popor: naşterea, nunta, moartea.

Creaţie orală, aparţinând genului epic, balada cuprinde două momente semnificative în dezvoltarea structurii sale:

- prezentarea cadrului spaţio-temporal iniţial, a personajelor şi sugerarea unui posibil conflict care generează practic cel de-al doilea moment, şi anume
- monologul liric al ciobănaşului care reprezintă substanţa poetică a creaţiei geniului popular. Semnificativ este faptul că din totalul de 123 de versuri, 78 reprezintă realizarea acestui monolog.

Dacă celelalte variante dezvoltă unul, două motive poetice, varianta Aîecsandri le reuneşte pe toate. Astfel structura motivică a baladei este următoarea: motivul transhumantei, al complotului, motivul oiţei năzdrăvane, alegoria moarte-nuntă şi motivul măicuţei bătrâne. Interesantă este ordinea acestora, care evidenţiază, pe de-o parte, împletirea epicului cu dramaticul şi liricul, iar pe de alta, realizarea unui crescendo al tensiunii lirice.
Motivul transhumantei este cel care fixează spaţiul şi timpul: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai, / Iată vin în cale, / Se cobor la vale". Atmosfera calmă, luminoasă este sugerată prin cele două metafore-simbol din primele versuri („picior de plai", „gură de rai") dar şi prin repetiţia numărului simbolic „trei" şi enumerarea păstorilor.

Acest echilibru se destramă în momentul conturării complotului. Gândurile necurate şi motivaţiile meschine ale celor doi ciobani - „Că-i mai ortoman / Ş-are oi mai multe/ Mândre şi cornute / Şi cai învăţaţi / Şi câini mai bărbaţi"- contrastează puternic cu seninătatea cadrului epic iniţial.
Opoziţia dintre cele două planuri este subliniată de conjuncţia adversativă „iar" care anunţă răsturnarea situaţiei. De altfel, succesiunea planurilor şi, implicit, a motivelor se realizează sintactic prin conjuncţiile „dar", „iar" cu valoare adversativă sau copulativă.

Cele două motive care apar la acest prim nivel (transhumanta şi complotul) evidenţiază caracterul precumpănitor epic, care se rezumă la comunicarea obiectivă a unor fapte, date, prezenţe umane. O singură dată, poetul anonim se abate folosind dativul etic („Ca să mi-l omoare"), exprimându-şi astfel compasiunea faţă de soarta crudă a ciobanului.
Intervine în acest moment al desfăşurării epice a baladei un element fabulos -„oiţa năzdrăvană" - motiv ce va declanşa dramatismul resimţit de-a lungul întregii creaţii prin perspectiva tragismului unui destin. „Oiţa năzdrăvană", care comunică stăpânului intenţia celor doi ciobani, ilustrează legătura puternic afectivă dintre om si animalul credincios.

Această „vorbire" dintre animale, lucruri, constelaţii şi om constituie un motiv frecvent în folclor, fiind un ecou al unor străvechi credinţe.
Substanţa dramatică a acestui motiv este sporită prin folosirea dialogului (modalitate fundamentală de expresie a genului dramatic), a diminutivelor („drăguţule bace", „drăguţă mioară), a dativului etic („Vreau să mi te-omoare"), dar şi prin muzicalitatea versurilor. Este pregătit astfel amplul monolog (modalitate de expresie a liricului), ce-l va constitui replica ciobănaşului la aflarea veştii despre ipotetica sa moarte („Şi de-o fi să mor"). Confruntarea omului cu moartea amplifică tensiunea dramatică prin firescul comportamentului. Motivul testamentului, care dezvoltă alegoria moarte-nuntă şi portretul măicuţei bătrâne, subliniază înţelegerea profundă a resorturilor alcătuirii universului. Omul înţelege moartea ca pe un dat firesc, ca pe o trecere într-o altă lume.

Lirismul atinge punctul maxim prin încifrarea alegorică a unei realităţi etnografice. Ceremonialul de înmormântare al celor care mor nenuntiţi (necăsătoriţi) este organizat ca o nuntă. Ca şi în bocet, de unde a fost preluat motivul, transfigurarea înmormântării are, pe lângă scopul magic de îndepărtare a spiritelor malefice, care ar putea stăpâni sufletele celor morţi şi celor vii, şi menirea de a alina durerea celor dragi.

Din acest motiv, mioara năzdrăvană trebuie să vestească numai sub formă alegorică faptul că păstorul a murit. Cadrul nupţial este realizat magistral. Primele elemente ale tabloului desfăşoară o adevărată feerie cosmică. Finalul nunţii mioritice proiectează alegoric, la dimensiuni cosmice durerea în faţa despărţirii de lume.

Motivul acesta, al alegoriei moarte-nuntă conţine sensuri filosofice profunde: nu dispărem în neant, ci urmăm un ciclu al universului.
Tema fundamentală a baladei este dată tocmai de credinţa omului că prin moarte se contopeşte cu fiinţa cosmică.

„Măicuţa bătrână" este un motiv cu o pronunţată funcţie estetică -sensibilizarea cititorului, ascultătorului şi accentuarea tragismului unei morţi premature.
Sub raport artistic motivul se alcătuieşte subtil, sub forma a doua portrete, al ciobanului închegat de imaginaţia arsă de dor a mamei, comunicat indirect, şi cel al „măicuţei bătrâne", păstrat în memoria afectivă a fiului.

Compoziţional, observăm un paralelism enumerativ, în care metafora explicită este o figură de stil folosită cu îndemânare de poetul anonim („Feţişoara lui/ Spuma laptelui") şi seria gerunziilor din enumeraţia „Din ochi lăcrimând / Pe câmp alergând, / De toţi întrebând / Şi la toţi zicând", prin care este sugerată durerea profundă a mamei care şi-a pierdut fiul.

Valoarea monologului nu stă doar în conţinutul ideatic, ci şi în realizarea expresiei artistice. Figura poetică centrală este repetiţia, care devine centrul organizator al sintaxei textului, al întregii compoziţii poetice. Un tip de repetiţie este paralelismul, realizat prin reluarea aceloraşi construcţii sintactice uşor variate: „Fluieraş de fag,/ Mult zice cu drag,/ Fluieraş de os, / Mult zice duios..."

O altă figură de stil, importantă pentru structura monologului, este enumeraţia. Alegoria moarte - nuntă este de fapt o enumerare de elemente naturale, aflate în diferite stări metaforice: „Soarele şi luna / Mi-au ţinut cununa (...) Preoţi munţii mari, / Paseri lăutari, / Păsărele mii / Şi stele făclii!"

În textul monologului există câteva metafore totale, încifrate - „lacrimi de sânge"(moartea prematură, violentă), „mândră crăiasă / a lumii mireasă" (imaginea genialităţii morţii pe care o va dezvolta mai târziu Eminescu) -care subliniază momente cheie în relaţia omului cu marile taine existenţiale. Monologul are un caracter preponderent liric; orice testament este prin natura sa expresia unor dorinţe ultime, care mobilizează energii afective sporite. De aici rezultă şi tonul elegiac al baladei.

Toate aceste conotaţii demonstrează capacitatea de sinteză a acestei creaţii populare. Mioriţa este memoria afectivă a poporului nostru.


Tag-uri: balada populara



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 22 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :