Îmbătrânirea umană privită biologic apare ca un proces continuu, dinamic, cu valori ale parametrilor funcţionali ce diferă de la o vârstă la alta. Modificările involutive morfo-funcţionale, comparate cu cele ale adultului pot induce în eroare şi suntem ispitiţi să apreciem drept stare de boală, modificările normale, fireşti, determinate de senescenţă.

Firescul, normalul vârstnicului, corespunde într-un alt plan, normalului vârstei adulte.

Bătrâneţea este o etapă a vieţii, o cerinţă a evoluţiei speciei umane, care în anumite condiţii poate să îmbrace o involuţie normală, cu o fiziologie proprie. Fiecare funcţie are propriul orar de dezvoltare şi îmbătrânire. A nsamblul funcţional, metabolic şi de reglare hormonală, are la vârstnic o labilitate crescută în condiţii de stres.

După vârsta de 60 de ani parametrii funcţionali ai îmbătrânirii normale se înscriu în valori care asigură homeostazia organismului, iar pe plan clinic generează starea de bine somato-psihică, ce defineşte starea de sănătate. Indicatorii morfo-funcţionali corespunzători stării de sănătate ai vârstnicului definesc fiziologia bătrâneţii.


. Indicatori biochimici

Trăsătura esenţială a cadrului biochmic de îmbătrânirea normală la vârstnic şi bătrân este o marcată labilitate a echilibrului homeostatic general, manifestată îndeosebi prin scăderea capacităţii adaptative în condiţii de stres. Clasic, tabloul metabolic al îmbătrânirii la nivel umoral se caracterizează printr-o tendinţă generală de creştere în deceniile VI şi VII a nivelului valorilor biochimice pentru factorii angajaţi in metabolismul lipidic şi de hemocoagulare.

Întreaga activitate metabolică din îmbătrânirea normală, în strânsă interdependenţă de criteriile structurale de vârstă, se desfăşoară în condiţiile scăderii lente, progresive a masei celulare metabolic activă (propus ca un indicator global de apreciere a vârstei), a reducerii consumului de oxigen şi a activităţii biologice generale.

Dismetabolismul lipidic al bătrânului se manifestă atât la masa adipoasă, cât şi la indicatorii umorali. Se remarcă din deceniul al VI-lea o creştere a cantităţii totale de grăsimi.

Principala caracteristică a metabolismului glucidic în îmbătrânire este scăderea utilizării tisulare a glucozei, ceea ce ţine de diminuarea masei protoplasmatice active şi a echipamentului enzimatic tisular.

Mecanismele de reglare a metabolismului glucidelor suferă modificări cu înaintarea în vârstă, se alterează răspunsul insulinic precoce. Rezultă o scădere a ritmului de reînnoire a glucozei extracelulare, scade toleranţa la glucoza.
In cadrul metabolismului proteic se remarcă tendinţa la hipoalbuminemie şi biperglobulinemie.

Se modifică şi conţinutul unor aminoacizi liberi.

Indicatorii biochimici ai metabolismelor intermediare permit în ansamblul lor şi în contextul altor criterii de vârstă aprecierea vârstei biologice.
.


Indicatori ai aparatului cardiovascular

Examenele anatomopatologice arată că 28% din cei decedaţi au o inimă normală. „Inima vârstnicului" sintetizează conceptul asupra modificărilor normale morfo-funcţionale şi se defineşte prin criterii anatomice, funcţionale, electrice, radiologice şi clinice. Se remarcă tendinţa la indurare, retractare şi calcifiere a valvulelor mitrale şi aortice; inelul fibros mitral se calcifică. O particularitate este arterioscleroza intramurală şi atrofierea fibrelor miocardice, care nu este obligatorie.

Caracteristică este depunerea de amiloid, în proporţie de 56—95% sub formă difuză sau insulară în endocardul atrial şi In sistemul interstiţial. Se modifică geometria ventriculului stâng, prin micşorarea regiunii vârfului, alungirea canalului de scurgere, atrofia muşchilor papilari; creşte volumul atriilor. Sub raport funcţional, cea mai importantă modificare de vârstă este dificultatea inimii vârstnicului de a se adapta la efort.

La efort scade debitul cardiac, cresc volumul şi presiunea diastolică. Radiologie, inima suferă o importantă restructurare a formei; se pot contura două tipuri mai frecvent întâlnite: o formă cu talie cardiacă accentuată şi una cu talie cardiacă plină. Involuţia sistemului vascular este determinată de comportamentul vâscos-elastic şi de plasticitate, segmentară şi regională al structurilor sistemului vascular.

Modificările involutive de vârstă determină particularităţi caracteristice ale bolilor cardiovasculare la bătrâni, angorul pectoral, insuficienţa cardiacă, infarctul miocardic, tulburări de ritm şi de conducere. Boli geriatrice cardiovasculare: hipertensiunea sistolică, amiloidoza, boli degenerative ale valvulelor.
.

Sistemul nervos

Îmbătrânirea normală a sistemului nervos urmează două căi: îmbătrânirea neuronilor şi îmbătrânirea componentelor nevraxului (celulele nevroglice, celule conjunctive, epitelii meningeale sau coroidiene).

Analiza îmbătrânirii nervoase trebuie să privească suportul biologic şi structurile informaţionale. Are loc o atrofie normală a emisferelor cerebrale şi a cerebelului. Modificările au un substrat genetic şi de mediu, la care îşi aduc contribuţia factorii vasculari şi imunologici.
.

Sistemul endocrin

Îmbătrâneşte în contextul senescenţei generale a organismului, puţind îmbrăca mai frecvent un aspect de tip hipotiroidian. Îmbătrânirea endocrină se manifestă prin elemente caracteristice la organele ţintă, organele terminale. Printre mecanismele adaptative care survin în senoFcenţă remarcăm creşterea sensibilităţii unor glande la hipofiză, a sensibilităţii celulare la tiroxină, insulina, in condiţiile unei scăderi de ansamblu a reactivităţii.

Încetarea funcţiei ovariene este unul din exemplele demonstrative ale îmbătrânirii unui sistem fiziologic. Menopauza traduce încetarea ciclului menstrual, iar climacteriul exprimă o perioadă de viaţă consecutivă modificărilor morfo-funcţionale generate de încetarea funcţiei ovariene şi influenţa acestora asupra organismului feminin.
Sistemul de reproducere masculin suferă importante modificări in senescenţă, dar în fiziologia sa nu există fenomene comparabile cu menopauza.

Există o diferenţă esenţială în modul de îmbătrânire a celor două sexe. Explicaţia o găsim în dezvoltarea diferită a celor două sisteme de reproducere: gametogenoza embrionară finalizată cu menopauza; spermatogeneză la pubertate, care continuă toată viaţa, cu declin din deceniile al VI-lea şi al VII-lea.
.

Aparatul renal

Parametrii funcţiilor renale diminua progresiv cu vârsta. Din deceniul al V-lea deficitul funcţional ajunge la 35 —40% faţă de valorile vârstei adulte.' Scad filtratul glomerular, fluxul plasmatic renal eficace, fracţiunea filtrată, capacitatea maximă de excreţie tubulară. Excreţia şi reabsorbţia tubulară sunt de ademenea influenţate. Reabsorbţia glucozei scade de la 350 mg/minut cât este la 25 de ani, la 220 mg/minut la 85 de ani.

Reabsorbţia tubulară a apei nu suferă modificări importante, în schimb excreţia de Ca++ Na+, K+, Mg++, se reduce progresiv. în ciuda importantelor modificări morfo-funcţionale, posibilităţile adaptative renale se menţin şi la longevivi.
.

Aparatul locomotor

Studii comparative relevă anumite particularităţi ale îmbătrânirii osteo-articulare umane: osteopenie, modificări degenerative ale discului intervertebral, reducerea capitelului osos. Reducerea forţei musculare, mai evidentă la bărbaţi, constituie un remn primordial de îmbătrânire şi începe să se manifeste după 30 de ani.

Capacitatea de efort muscular necesită o perioadă mai lungă de adaptare şi în timpul efortului pot surveni căderi.

La vârstnici, electrocardiograma pune în evidenţă durata crescută a electropotenţialului în unităţile neuromotorii.


Aparatul digestiv

Involuţia morfo-funcţională este evidentă la diferitele componente ale tractului digestiv. Funcţia secretorie a glandelor salivare diminua, aciditatea gastrică se reduce. Absorbţia intestinală este influenţată de deficitele secretorii pancreatice şi biliare, de alterarea funcţională a celulei intestinului.

Modificările vasculare mezenterice frecvent întâlnite la vârstnici, precum şi elementele de involuţie a multiplelor componente ale procesului de trecere a alimentelor, în cazul nostru a medicamentelor, transportul transmembrană, metabolizarea intracelulară şi trecerea în circuitul sangvin, face ca asimilaţia să semnificativ. Microbismul intestinal cunoaşte o exacerbare a florei de putrefacţie


Aparatul respirator

Reducerea forţei de retracţie a elasticităţii determină modificări ale volumului respirator, ale capacităţii pulmonare, ale aerului rezidual. Modificările vasculare influenţează capacitatea de difuziune alveolară.


Sistemul imunitar

Sistemul imunitar al vârstnicilor suferă modificări. Insuficienţa „controlului-imunologic" asupra acumulării de celule purtătoare de noi antigene, este de unii ca o cauză a procesului de senescenţă.


. Organele de simţ

Se afirmă, şi pe bună dreptate, că „ochiul poate fi mai bătrân sau mai tânăr decât vârsta cronologică".

Tulburările de acomodare, uscăciunea şi opacifierea cristalinului, depigmentarea irisului, diminuarea reflexelor corneene sunt aspect fiziologice ale ochiului vârstnic.
Pleoapele se ridează şi pot avea pete pigmentare, conjunctivele se subţiază şi sunt mai friabile. Creşte lăcrimarea. Luciul şi transparenţa corneei diminua şi ele. Frecvent apare un inel albastru la marginea corneei, aşa-numitul gerontoxon. Cristalinul suferă modificări caracteristice, cu trecerea anilor tinzând să formeze cataracta.

Odată cu înaintarea în vârstă se notează o diminuare progresivă a acuităţii auditive. Involuţia fiziologică este frecvent accentuată de influenţa nocivă a diverşilor factori: zgomot, catar orofarmgian. Este necesară testarea sensibilităţii auditive la persoanele vârstnice, „care au trăit într-un mediu de linişte".

sursa imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: varsta, boala, medic

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 24 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---