FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Referate


Statistics:
Visits: 324
Votes: 0
Fame Riser
          
Fame Rank
N/A
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Factorii care se opun procesului de cristalizare in litiaza urinara-partea 2

Tag-uri Populare


boala   minerale   apa   sanatate   tratament   inima   natural   organism   cura   sange   tinerete   piele   inflamatie   cardiac   cardiovascular   ape   relief   geografie   fructe   mucoasa   aer   legume   infectie   medicament   ingrijire   proteine   regim   organ   boala infectioasa   ochi   vitamine   stomac   alimentatie   boli   medicina   respiratie  

All Tags

Famous Forum

 

Factorii care se opun procesului de cristalizare in litiaza urinara-partea 2

 Q:   Intreaba despre Factorii care se opun procesului de cristalizare in litiaza urinara-partea 2       
Factorii care se opun procesului de cristalizare in litiaza urinara-partea 2 W. H. Boyce arată că un rol însemnat în procesul mineralizării îl joacă o peptidă inhibitoare a calcifierii izolată din urină şi ser. Aceasta inhibă calcifierea cartilajului de şoarece rahitic în prezenţa soluţiilor de calciu şi fosfat ca şi formarea cristalelor de hidroxiapatită în aceleaşi soluţii, dar în absenţa cartilajului. Nu se cunoaşte structura exactă a acestui factor, dar in compoziţia lui intră acidul aspartic, acidul glutamic şi glicina. Modul de acţiune constă în interacţia peptidică cu un nucleu „critic" de ioni individuali, care opreşte creşterea mai departe a fazei solide.

-Alţi factori inhibitori ai cristalizării : ionul de potasiu, care intră în competiţie cu cationii bivalenţi ţi îi menţine în forme disociate, precum şi tirocalcitonina. Oxidul de magneziu previne recidiva calculilor de oxalat de calciu. Albastrul de metil, arată W. H. Boyce, ar modifica configuraţia stereotaxică sau electrostatică a matricei, care induce precipitarea cristalelor în urină ; totodată, ar preveni legarea calciului de această matrice şi, chiar, ar reduce producerea de matrice organică prin acţiunea asupra epiteliului tubular renal. Avand în vedere aceste efecte, W. H. Boyce administrează bolnavilor litiazici cate 196 mg albastru de metilen zilnic, în trei prize, asociat cu 300 mg vitamina C şi dietă săracă în calciu, pe o durată de cel puţin trei luni, cu bune rezultate.
D-Penicilinamina are efecte favorabile în litiaza cistinică cu condiţia ca supravegherea să fie atentă pentru a preveni sindromul nefrotic. Pentru a-i mări toleranţa, Bischops administrează 1—1,5 g -d-Penicilinamină în combinaţie cu 3—4 g bicarbonat de sodiu pe gură şi o ingestie hidrică de 3—4l/zi.
-Oligoelementele (zincul, manganul, cobaltul şi cadmiul) au acţiune inhibantă asupra procesului de cristalizare.

O lumină nouă în mecanismul formării litiazei urinare o aduce teoria ionică elaborată de dr, Tina Covaliu şi expusă în teza sa de doctorat. Se ştie că suma totală a anionilor în ser este totdeauna egală cu suma totală a cationilor. Suma anionilor şi cationilor este de 310 mEq0/00 din care 155 mEq0/00 revin cationilor şi 155 mEq0/00 revin anionilor. Rolul primordial al rinichiului este de a menţine în limite normale valorile componentelor sanguine. Unii autori au încercat să găsească corelaţii şi raporturi ale concentraţiei ionice pentru a stabili anumite constante. Loeb prezintă raportul (K x Na): (Ca x Mg) = K, stabilind legătura dintre cationii monovalenţi şi bivalenţi sanguini. Legea lui Guldberg şi Wage : în stare de echilibru, raportul dintre produsul concentraţiei produşilor de reacţie şi produsul concentraţiei reactanţilor, fiecare din concentraţii ridicată la o putere egală cu numărul molilor din fiecare substanţă prezentă ce ia parte la reacţie, este constant. Tina Covaliu analizand concentraţia ionilor din sange şi urină sub forma anionică şi catiotică, stransa lor interdependenţă şi condiţionare reciprocă, ajunge la concluzia că această lege generală a chimiei are aplicabilitate şi la studiul metabolismului mineral uman.

Nu masele substanţelor care iau parte la reacţie determină echilibrul chimic, ci concentraţiile lor. în cazul metabolismului mineral uman acest lucru se confirmă. Exemplu : sodiul, care are o masă de 22,989 participă cu 142 mEq0/00 ser, iar calciul care are o masă de 40,08 participă numai cu 5 mEq0/00 ser. în acelaşi mod se comportă, şi ceilalţi ioni. Studiul electroliţilor arată că concentraţiile cationilor sunt egale cu acelea ale anionilor, totalizand 310 mEq0/00 ser. Egalităţi similare există şi între concentraţiile anionilor şi cationilor din lichidele extracelulare, interstitial şi intracelular. în acest mod, in organismul uman se realizează „echilibrul ionic" care asigură desfăşurarea în bune condiţii a tuturor metabolismelor. Cu alte cuvine, în funcţionalitatea normală, fiziologică, raportul dintre numărul de miliechivalenţi al anionilor şi cel al cationilor este egal cu 1.

Pornind de la principiul lui Le Chatelier care arată că : „atunci cand se modifică una din condiţiile unui sistem în echilibru, echilibrul se deplasează în aşa mod, încat, să diminueze atat cat este posibil, modificarea", T. Covaliu a urmărit concentraţia tuturor ionilor sanguini şi urinari şi a constatat că modificarea concentraţiei unuia dintre ioni aduce după sine modificarea concentraţiei tuturor celorlalţi, creînd, astfel, un dezechilibru ionic, care caracterizează diferitele tipuri de litiază urinară. După natura lui, acest dezechilibru ionic conduce la hiper- sau hipoeleetro-litemie anionică sau cationică. Se cunosc următoarele aspecte : ionii de potasiu şi sodiu sunt antagonişti ; la fel şi cei de calciu şi magneziu. O creştere a calciului face să scadă fosforul şi invers ; o creştere a calciuriei face să scadă magneziul. S-a constatat, de asemenea, că un aport insuficient de clorură de sodiu (aşa cum se întamplă în regimurile alimentare hipo-sau declorurate recomandate, adesea, la iitiazicii urinari) are ca efect modificarea atat a ionilor bivalenţi (calciu şi magneziu), cat şi a fosforului. De aceea, este necesar să se renunţe la regimul hipo- sau declorurat în alimentaţia litiazicilor urinari.

Modificările sanguine se răsfrang la o scară mult mai mare asupra eliminărilor renale ale electroliţilor. Studiind valorile concentraţiei electroliţilor sanguini şi ale eliminărilor lor urinare pe 5 000 de cazuri, Tina Covaliu a constatat că în toate tipurile de litiază urinară există dezechilibre hidroelectrolitice mai mult sau mai puţin pronunţate, în funcţie de tipul de litiază şi de gradul de evoluţie al acesteia. Făcand dozarea electroliţilor pe rinichi separaţi, observă că, în toate cazurile, eliminările de săruri sunt mult mai scăzute la nivelul rinichilor fără calculi şi eliminări mai mari
la cei cu calcul (la acelaşi bolnav). Acest lucru s-ar datora mai multor mecanisme şi anume :

-în jurul calculilor în evoluţie, datorită forţei de interacţiune ionică, se creează o aglomerare de ioni mult mai mare decat la orice nivel din tractusul urinar,explicată prin „ionie strength". In acest mod, o parte din ionii aglomeraţi vor constitui noi straturi în jurul calculului în evoluţie, iar aceia care nu se pot fixa pe straturile nou constituite şi, eventual, consolidate cu ajutorul oligoelementelor, vor fi eliminaţi. Astfel, apare evident că urina care vine de la rinichiul cu Calculi, va fi mai concentrată în calciu, magneziu, fosfor etc.;

-datorită forţei de interacţie ionică, ionii în exces vor fi dirijaţi către rinichiul cu calcul şi, în consecinţă, o cantitate mult mai mică se va orienta spre rinichiul fără calcul;

- modificarea concentraţiei unor ioni în rinichiul cu calcul, va induce, în mod obligatoriu, în celălalt rinichi modificări care să diminueze, pe cat este posibil, fie depunerile, fie eliminările în exces.

Cele arătate mai sus se referă la litiaza care afectează un rinichi. în cazul litiazei bilaterale, concentraţiile electrolitice ale urinelor care vin de la cei doi rinichi vor fi asemănătoare. Acest lucru se datoreşte faptului că în litiaza bilaterală, forţa de interacţiune ionică se exercită la nivelul ambilor rinichi.

Trecerea ionilor din faza lichidă în cea solidă marchează momentul apariţiei cristalelor în urină. Cristalele, o dată apărute, pot, fie să se dezvolte, să crească, participand la formarea microcalculilor şi, în final, al calculilor (în cazul cand concentraţia ionilor urinari este mal mare decat solubilitatea sărurilor pe care le formează), fie să se dizolve, trecand din nou în faza lichidă (în cazul cand concentraţia ionilor devin mai mică decat solubilitatea sărurilor ce le formează).
sursa imaginii http://images.medicinenet.com


Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural



Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :