Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre conflictul / conflictele dintr-un roman al experientei studiat, apartinand perioadei interbelice, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie critica: "Literatura nu e decat un aspect al culturii, afirmarea unei pozitii spirituale, colective sau individuale. Cultura e valorificarea si organizarea experientelor. Literatura nu va fi decat concretizarea acestor experiente. [...] Literatura va oglindi, deci, in infinite nuante, acest amestec de elemente ce patrund in constiinta prin experiente." ( Mircea Eliade, Itinerariu spiritual )

Conflictul dintr-o opera epica sau dramatica se defineste ca un dezacord, o disputa, o lupta intre doua sau mai multe personaje, fiind un factor care poate orienta desfasurarea actiunii unei opere literare. Este factorul determinant in desfasurarea actiunii unei opere literare epice sau dramatice. Poate fi: exterior, manifestat prin confruntarea deschisa ori mocnita dintre personaje ( sau grupuri de personaje ) avand interese sau conceptii diferite, contradictia dintre un personaj si mediul ostil afirmarii sale ca personalitate; interior, constand in tensiunea care decurge din sentimentele, optiunile contradictorii ale unuia si aceluiasi personaj.

Din perspectiva momentelor subiectului, izbucnirea conflictului se suprapune cu intriga, maxima tensiune cu punctul culminant, iar solutionarea conflictului cu deznodamantul.

in proza realista, predominante sunt conflictele exterioare, in timp ce in proza de analiza predomina mai ales conflictele interioare. in cazul romanului modern, autorul isi propune sa "absoarba" lumea in interiorul constiintei, anulandu-i omogenitatea si epicul, dar conferindu-i dimensiuni metafizice; nu mai este demiurg in lumea imaginarului, ci descopera limitele conditiei umane; are o perspectiva limitata si subiectiva, completata adesea cu opinii programatice despre literatura (autorul devine teoretician ).

in ceea ce priveste opera, personajul - narator inlocuieste naratorul omniscient, ceea ce potenteaza drama de constiinta, conferindu-i autenticitate; optiunea pentru conventiile epice favorizeaza analiza (jurnalul intim, corespondenta privata, memoriile, autobiografia ); principiile cauzalitatii si coerentei nu mai sunt respectate (cronologia este inlocuita cu acronia ); sunt alese evenimente din planul constiintei, iar din exterior sunt preferate faptele banale, lipsite de semnificatii majore, fara sa fie refuzate insertiile in planul social.

Cititorul se identifica cu personajul - narator, alaturi de care investigheaza interioritatea aflata in centrul interesului; are acces la intimitatea personajului - narator ( mai ales atunci cand ii poate "citi" jurnalul de creatie).
Daca anii '20 pot fi considerati, in literatura romana, "momentul Rebreanu", in evolutia romanului romanesc, anii '30 reprezinta "momentul Camil Petrescu" si afirmarea celei de-a doua directii importante in evolutia speciei: romanul subiectiv. Scriitorul incearca o sincronizare Romanul de analiza psihologica era deja consacrat intr-o formula narativa mai veche, de tip realist, prin Padurea spanzuratilor si Ciuleandra, ale lui Liviu Rebreanu, si intr-o formula noua, prin operele Hortensiei Papadat - Bengescu. in acest context literar, Camil Petrescu isi gaseste propria formula narativa, apropiata de spiritul inovator impus de Marcel Proust.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman al experientei atat la nivel formal, prin structura si tehnici narative, cat si la nivelul continutului. Autorul recurge la personajul - narator si la perspectiva actoriala, inlocuind naratorul omniscient si perspectiva auctoriala. Abandoneaza cronologia liniara in favoarea memoriei care ordoneaza relatarea faptelor. Insereaza in a doua parte a romanului paginile din jurnalul de front tinut de autorul concret si atribuit eroului fictiv. Primul roman camilpetrescian urmareste cele doua experienta ale eroului, iubirea si razboiul, filtrate prin aceeasi constiinta, care cunoaste si se cunoaste prin acest proces de analiza.

Cunoscator al diferitelor teorii filosofice si stiintifice care circulau in epoca, admirator declarat al operei lui Marcel Proust, Camil Petrescu creeaza primul personaj - narator din literatura romana preocupat sa inteleaga in ce consta diferenta intre realitate si autosugestie, intre absolut si relativ. Romanele sale ilustreaza ideea ca "Literatura nu e decat un aspect al culturii, afirmarea unei pozitii spirituale, colective sau individuale. Cultura e valorificarea si organizarea experientelor. Literatura nu va fi decat concretizarea acestor experiente. [...] Literatura va oglindi, deci, in infinite nuante, acest amestec de elemente ce patrund in constiinta prin experiente." ( Mircea Eliade, Itinerariu spiritual )
Alcatuit din doua parti care n-au intre ele decat o legatura accidentala ( in opinia lui George Calinescu), acest volum inedit ca structura narativa in peisajul epocii este - dupa opinia lui Perpessicius - , romanul "unui razboi pe doua fronturi": cel al iubirii conjugale si cel al razboiului propriu-zis, ceea ce-i pricinuieste eroului "un neintrerupt mars, tot mai adanc in constiinta" ( Perpessicius ) Opera ilustreaza conceptia estetica a scriitorului despre roman, potrivit careia dezideratul principal este consemnarea unor experiente subiective. Cu alte cuvinte, "concretizarea experientelor", legate de cotidian sau de universul creator, despre care vorbea Mircea Eliade.

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi ilustreaza preocuparea autorului pentru a obtine iluzia autenticitatii vietii reale, pentru coborarea actiunii romanului de pe "scena" in strada, adica in viata cotidiana, familiara cititorului.
Optiunea autorului pentru naratiunea la persoana I, a carei consecinta imediata este limitarea perspectivei narative la un punct de vedere strict subiectiv si, deci, renuntarea la privilegiul omniscientei, marcheaza inceputul unei noi ere in istoria romanului romanesc.

Actiunea, complexa, se desfasoara pe doua coordonate temporale - una trecuta ( a rememorarii relatiei personajului - narator cu Ela ) si una in desfasurare ( a experientei de pe front a lui stefan Gheorghidiu ). Momentul in care stefan Gheorghidiu scrie despre sine si despre relatia sa cu Ela nu poate fi precizat. Impresia cititorului este ca Gheorghidiu incepe sa-si noteze dubla experienta in perioada concentrarii la Dambovicioara ( si, de aceea, tot ce se refera la casatorie, la testament, la neintelegerile ulterioare cu Ela poate fi considerat ca apartinand planului trecut ) si o continua pe durata primelor saptamani de razboi. Ultimele randuri par scrise ceva mai tarziu, in orice caz dupa un timp de la ranirea lui Gheorghidiu si lasarea lui la vatra. intre capitolele intai si sase ale primei parti, pe de o parte, si cele sapte ale partii a doua, pe de alta, exista totusi o diferenta minima, dar sesizabila, de ton, care indica o distanta temporala diferita intre diegeza si povestire. Aceasta distanta e mai mica in capitolele despre razboi. Aspectul de jurnal e inselator, deoarece autorul amesteca, in jurnal, elemente pur romanesti.

Centrul de interes al conflictului principal al romanului se deplaseaza de la exteriorul evenimentelor plasate in preajma si in timpul Primului Razboi Mondial la explorarea interioritatii personajului principal, prins in mirajul propriilor iluzii despre dragoste, despre casatorie si despre femeia ideala.

Experienta iubirii, care da substanta primei parti a romanului, este actualizata prin rememorarea relatiei lui stefan Gheorghidiu cu Ela. Artificiul compozitional din incipitul romanului - discutia de la popota ofiterilor referitoare la un fapt divers din presa vremii ( un sot care si-a ucis sotia infidela a fost achitat ) - permite aducerea in prim plan a uneia dintre temele principale ale romanului - problematica iubirii.
Discutia de la popota este pretextul unei ample digresiuni, pe parcursul careia stefan rememoreaza etapele evolutiei sentimentului care l-a unit cu Ela. Toate faptele si evenimentele din roman sunt prezentate dintr-o perspectiva unica, subiectiva: "Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma inseala.

Din cauza asta, nu puteam sa-mi dau examenele la vreme. imi petreceam timpul spionandu-i prieteniile, urmarind-o, facand probleme insolubile din interpretarea unui gest, din nuanta unei rochii, si din informarea laturalnica despre cine stie ce vizita la vreuna din matusile ei. Era o suferinta de neinchipuit, care se hranea din propria ei substanta". Naratorul nu spune ( si nu o va face nici mai tarziu ) nimic altceva in afara de banuielile lui. Tot ce afla cititorul despre Ela si despre relatiile dintre soti provine din aceasta sursa, care e departe de a putea fi considerata infailibila sau, macar, obiectiva. stefan Gheorghidiu recunoaste de la inceput ca are banuiala infidelitatii Elei si ca aceasta banuiala ii trezeste in suflet cumplite indoieli. Pe de alta parte, personajul este constient ca isi agraveaza suferinta prin interpretarea tendentioasa sau prin exagerarea celor mai marunte fapte.

Cu alte cuvinte, Gheorghidiu insusi se recomanda ca narator necreditabil al intamplarilor. De aceea, toate informatiile cu privire la modificarea comportamentului Elei dupa primirea mostenirii de la unchiul Tache nu pot fi interpretate ca exacte. Este posibil ca ea sa se schimbe doar in ochii gelosului ei sot. Schimbarea din viata tanarului cuplu aduce in jurul Elei prezente masculine mult mai apte, in opinia lui stefan, de a o cuceri; astfel, gelozia lui poate fi rezultatul competitiei mai vii decat inainte. Situat exclusiv in interiorul perspectivei lui Gheorghidiu, cititorul nu va sti niciodata cu certitudine daca Ela si-a modificat cu adevarat sentimentele fata de sotul ei, inselandu-l cu G. sau daca nu e vorba decat despre imaginatia unui barbat neincrezator si orgolios. Ceea ce se modifica neindoielnic este atitudinea naratorului ( stefan Gheorghidiu ) in raport cu eroina, iar noua perspectiva asupra evenimentelor si a relatiei lui cu Ela da nastere unui puternic conflict interior, evidentiat pe tot parcursul desfasurarii epice.

Iubirea celor doi ia nastere sub semnul orgoliului. Chiar daca la inceput Ela nu ii placea, stefan se simte, treptat, magulit de interesul pe care i-l arata "una dintre cele mai frumoase studente de la Universitate". Admiratia celor din jur este un alt factor care determina cresterea in intensitate a iubirii lui stefan: "incepusem totusi sa fiu multumit fata de admiratia pe care o avea toata lumea pentru mine, fiindca eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente." Pasiunea se adanceste in timp, iar faptul ca Ela traieste o admiratie neconditionata pentru viitorul ei sot contribuie la crearea iluziei ca relatia lor are o baza solida.

Pentru stefan Gheorghidiu, iubirea nu poate fi decat unica, absoluta. Sentimentul pe care il traieste in raport cu Ela devine ratiunea sa de a fi, modul de a se implini in plan spiritual: "sa tulburi atat de mistuitor o femeie dorita de toti, sa fii atat de necesar unei existente, erau sentimente care ma adevereau in jocul intim al fiintei mele."
Mostenirea de la unchiul Tache schimba cercul relatiilor celor doi. Lumea mondena, in care Ela se va integra perfect, este, pentru stefan, prilejul de a trai suferinte intense, provocate de gelozie. Daca in prima parte a relatiei lor iubirea sta sub semnul orgoliului, treptat, sentimentul care domina devine gelozia.

Relatiile dintre cei doi soti se modifica radical, iar tensiunile, despartirile si impacarile devin un mod de existenta cotidian, transferand conflictul interior al eroului in plan exterior, pulverizandu-l intr-o suma de conflicte exterioare ( Ela se muta la matusa ei, revine acasa, cei doi soti se cearta din nou ). Totul continua pana cand stefan este concentrat, in preajma intrarii Romaniei in razboi. Ela se muta la Campulung, pentru a fi mai aproape de el, iar relatia lor pare sa intre, din nou, pe un fagas al normalitatii. Chemat cu insistenta la Campulung, stefan obtine cu greu permisia, dar descopera ca Ela e interesata de asigurarea viitorului ei in cazul mortii lui pe front. Cand il vede pe G. pe strada, e convins ca Ela il insala, desi nu are nicio dovada concreta, asa cum nu a avut, de altfel, niciodata. Pentru Gheorghidiu, esecul in iubire e un esec in planul cunoasterii. Analiza mecanismului psihologic al erosului, semnificativa pentru toti eroii lui Camil Petrescu, este dublata de o radiografie a tuturor conflictelor interioare. Personajul recunoaste ca e hipersensibil, ca nu poate fiinta in limita canoanelor, dar nu accepta ideea ca realitatea propriei constiinte nu e valabila in plan exterior.

Confruntat cu experienta-limita a razboiului care redimensioneaza orice relatie umana, stefan Gheorghidiu isi analizeaza retrospectiv si critic intreaga existenta. Drama erotica este reevaluata din perspectiva experientei razboiului. intors in prima linie dupa cele cateva zile petrecute la Campulung, stefan Gheorghidiu participa la luptele de pe frontul Carpatilor cu sentimentul ca este martor la un cataclism cosmic, unde accentul cade nu pe eroismul combatantilor, ci pe haosul si absurditatea situatiei - si are - sub amenintarea permanenta a mortii - revelatia propriei individualitati, ca si a relativitatii absolute a valorilor umane: " imi putusem permite atatea gesturi pana acum - marturiseste naratorul -, pentru ca aveam un motiv si o scuza: cautam o identificare a eului meu.

Cu un eu limitat, in infinitul lumii nici un punct de vedere, nici o stabilire de raporturi nu mai era posibila si deci nici o putinta de realizare sufleteasca..." Finalul romanului consemneaza despartirea definitiva de trecut a eroului. "Ultima noapte de dragoste" pe care o petrece alaturi de Ela marcheaza instrainarea definitiva de trecutul propriu si recunoasterea esecului in planul cunoasterii. Cititorul care spera sa afle, in final, daca Ela i-a fost infidela, este dezamagit. Desi citeste un bilet anonim care il informeaza despre tradarea Elei, personajul - narator nu verifica informatia, ceea ce intretine dincolo de paginile romanului enigma relatiei complexe care se stabileste intre cei doi soti. Sentimentul de indiferenta care il domina pe erou este evident in renuntarea "la tot trecutul" in favoarea femeii care si-a pierdut aura de feminitate misterioasa si atragatoare.

Personajul-narator relateaza fapte in care a fost implicat ca protagonist. Este narator necreditabil pentru ca, intentionat sau involuntar, ofera o perspectiva subiectiva asupra celor relatate. Eroul este definit si se individualizeaza mai ales prin intermediul conflictelor interioare. Conflictele exterioare au importanta in masura in care potenteaza drama de constiinta si ii largesc substratul cognitiv.
Spre deosebire de finalul din romanele de tip obiectiv - realist, finalul din romanul subiectiv nu marcheaza rezolvarea tuturor conflictelor.

Finalul deschis ii ofera cititorului inca un prilej de a se regasi in experienta personajului - narator. Incertitudinea planeaza atat asupra portretului Elei, cat si asupra evolutiei personajului principal (intr-o nota de subsol din romanul Patul lui Procust se ofera informatia ca stefan Gheorghidiu a ajuns in fata Curtii Martiale ). Autorul adopta aceasta conventie narativa pentru a sustine modernitatea constructiei romanesti. stefan Gheorghidiu devine parte integranta in viata cititorului, care il simte aproape, avand aceleasi experiente si trairi ca si personajul care traieste in interiorul universului imaginar. in acest fel, ilustrand, "in infinite nuante, acest amestec de elemente ce patrund in constiinta prin experiente" ( Mircea Eliade, Itinerariu spiritual ), romanul lui Camil Petrescu reuseste sa-l implice afectiv pe cititor, caruia ii deschide o perspectiva noua si originala asupra interioritatii unui personaj.

---

Tag-uri: conflict, literatura, personaje, bac

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 30 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---