A aparut in 1938. intr-o epoca de modernizare a romanului romanesc (Camil Petrescu, H.P.Bengescu), George Calinescu a tinut sa demonstreze ca se poate scrie un roman clasic, balzacian, de factura traditionala. Romancierul isi realizeaza intentia redescoperind polemic balzacianismul. Distantarea de metoda balzaciana l-a facut pe criticul literar N. Manolescu sa vorbeasca in cazul lui George Calinescu de un balzacianism fara Balzac.

Fara indoiala exista in romanul lui George Calinescu elemente balzaciene:
• plasarea exacta in timp si spatiu
• atentia acordata mediului in care traiesc personajele si legaturii dintre acest mediu si psihologia personajelor
• personaje caracter, dominate de o trasatura fundamental: avarul, parvenitul, orfana, baba absoluta
• imobi litatea personajelor (personajele nu trec prin transformari spectaculoase)
• tema romanului (mostenirea)
• parvenitismul, tema frecvent intalnita in romanele lui Balzac
Elemente, prin care se distanteaza romanul lui George Calinescu de cele balzaciene:
• eruditia unor descrieri de interior, care presupune cunostinte vaste in domeniul arhitecturii si al artelor plastice
• perspectivismul (in cazul Otiliei)
• cazuri clinice (Simion, Titi, Aurica)

Definirea romanului:

a. Este un roman sentimental, un roman al educatiei sentimentale, avandu-i protagonisti pe Felix si pe Otilia
b. Este un roman social, oferindu-ne o fresca a societatii bucurestene de la inceputul secolului XX.
c. Este roman al mostenirii, pentru ca in fond mostenirea conditioneaza toate destinele din roman

In centrul romanului stau doua personaje: Felix si Otilia, singurele, care traiesc inafara oricarui interes material. in jurul acestora se grupeaza o serie de masti ale geloziei, ale avaritiei, ale rautatii, ale parvenirii cu orice pret. Romanul are mai multe fire epice, urmarind paralel destinul unei mosteniri, maturizarea sentimentala a lui Felix, destinul Otiliei, ascensiunea lui Stanica Ratiu. Fiecare personaj are o trasatura dominanta, dar si o suma de trasaturi individuale, care ii dau complexitatea psihologica.

Titlul romanului:

Se refera la optiunea Otiliei. Nu intelegem exact, de ce iubindu-l pe Felix, Otilia urmeaza totusi pe mai varstnicul Pascalopol. Probabil ca dupa moartea batranului, vazandu-se fara o existenta asigurata, Otilia il alege pe Pascalopol, care putea sa-i asigure o viata linistita si satisfacerea tuturor capriciilor. Poate ca romancierul a dorit sa redea ceva din drama femeii dintotdeauna, aceea de a nu gasi reunite intr-un singur barbat toate exigentele: tinerete, inteligenta, bogatie.

Metode balzaciene:

Romanul incepe cu mentionarea timpului si a locului actiunii: intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim…. Urmeaza descrierea strazii Antim, apoi prin restrangerea treptata a perspectivei atentia se concentreaza asupra casei lui Giurgiuveanu: Strada era pustie si in ciuda verii, in urma unor ploi generale, racoroasa si fosnitoare ca o padure[…] Nici o casa nu era prea inalta si aproape nici una nu avea cat superior. Insa varietatea cea mai neprevazuta a arhitecturii (opera inobste a zidarilor italieni), marimea neobisnuita a ferestrelor in raport cu forma scunda a cladirilor, ciubucaria ridicula prin grandoare, amestecul de frontoane gercesti si chiar ogive, facute insa din var si lemn vopsit….

Casele inegale, construite intr-un amestec de stiluri si din materiale ieftine faceau din strada bucuresteana o caricatura in meloz a unei strazi italice.

Urmeaza descrierea casei lui Costache Giurgiuveanu. Descrierea casei din exterior abunda in termeni de specialitate: rozeta gotica, vitrariu, console, frontoane, casetoane, ferestre gotice, ogive etc. Interiorul casei sugereaza psihologia, mentalitatea stapanului ei. Interiorul sugereaza intentia de a imita grandiosul, monumentalul in materiale ieftine, inferioare: Hermesul de ipsos era o copie dupa un model clasic vopsit cu vopsea cafenie; peretii, care ar fi trebuit sa fie din marmura erau grosolan tencuiti si zugraviti, imitand picturile pompeiene; tavanul imita un plafon roman; totul este deci o imitatie ieftina si de prost gust, sugerand avaritia:O scara de lemn cu doua suisuri laterale forma un soi de piramida, in varful careia un Hermes de ipsos, destul de gratios, o copie dupa un model clasic, vopsit detestabil cu vopsea cafenie, tinea in locul caducelului o lampa de petrol cu glob de sticla in chipul unui astru. Lampa era stinsa, in schimb o alta lampa plina de ciucuri de cristal, atarnata in inaltul tavan, lumina tulbure incaperea. Ceea ce ar fi surprins aici ochiul unui estet era intentia de a executa grandiosul clasic in materiale atat de nepotrivite.

Otilia:

Fata de celelalte personaje, ea este un personaj complex. Referindu-se la acest personaj, George Calinescu preciza:Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea inafara, o imagine lunara si feminina, flaubertinian as putea spune si eu; „Otilia c'est moi”, e fondul meu de ingenuitate si copilarie… eroina este tipizarea mea fundamentala in ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint. Otilia este feminitatea insasi cu toate trasaturile sale. Imprevizibila, contradictorie, Otilia este o adolescenta intr-o vesnica devenire, frumoasa si gingasa, plina de farmec. Otilia se schimba de la un moment la altul, ia hotarari surprinzatoare, dar lucida si matura stie sa-i judece pe cei din jurul sau si pe sine insasi. Copil in devenire femeie, Otilia este stapanita de neastampar intr-o goana vesnica dupa schimbari de decor, si dupa senzatii noi. Portretul pe care il face romancierul la inceputul romanului degaja farmecul tineretii:Fata parea sa aiba optsprezece-nouasprezece ani. Fata maslinie, cu nasul mic si ochii foarte albastri, arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela. Insa in trupul subairatic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare libertate de miscari, o stapanire desavarsita de femeie.; Felix privi spre capatul scarii ca spre un cer deschis, si vazu in apropieriea lui Hermes cel vopsit cafeniu, un cap prelung si tanar, incarcat cu bucle. cazand pana pe umeri.

In realizarea acestui personaj scriitorul foloseste tehnica moderna, perspectivista oferindu-ne mai multe imagini subiective dar nici una definitiva. Pentru Costache Giurgiuveanu, Otilia ramane fetita, pe care o iubeste mult dar pe care amana mereu sa-o infieze si sa-i dea mostenirea. Pentru Felix, Otilia e o fata admirabila, o fata superioara pe care nu o inteleg. Pentru Pascalopol este o adolescenta in devenire femeie si o enigma. Pentru Aglae este o stricata, care stie sa atraga barbatii. Pentru Stanica Ratiu, Otilia reprezinta spiritul practic, care stie sa se descurce in viata.

Otilia este mereu alta, capricioasa si mereu contradictorie. Enigma ei rezulta din contradictia care defineste comportamentul ei: desi il iubeste pe tanarul Felix, il urmeaza pe mai varstnicul Pascalopol. Dupa plecarea la Paris il va parasi si pe Pascalopol . Optiunea Otiliei pentru Pascalopol se poate explica prin dorinta de a-si asigura o existenta fara griji. Intuind ca drumul lui Felix este lung si plin de sacrificii, Otilia nu este capabila sa renunte la lux si placeri reprezentand probabil tipul de femeie pentru care iubirea si fericirea sunt de neconceput inafara unui necesar suport material.

Comportamentul Otiliei este numai in aparenta usuratic, frivol, in realitate ea traieste profund nelinistea unei existente fara perspective. Cel care o cunoaste, poate, cel mai bine este Pascalopol, care spune despre ea ca este o artista, care simte nevoia luxului si a schimbarii. Sau e ca o randunica, care inchisa in colivie, moare.

Spre sfarsitul romanului Otilia-si pierde farmecul, fascinatia, devenind o frumusete comuna obisnuita. Ea nu mai este o enigma pentru nimeni:…mosierul scoase din buzunar o fotografie, care infatisa o doamna foarte picanta, gen actrita intretinuta.

Singurul lucru de care ma tem este ca eu nu sunt la inaltimea ta, din punct de vedere sentimental. Da, te iubesc, dar tu esti asa de furtunos, asa de inspaimantator de grav. Sunt usuratica, mi-e frica, ai sa-mi spui mereu ca n-am afectiune.

Trasatura fundamentala a personajului este schimbarea, devenirea. Otilia trece cu usurinta de la o stare sufleteasca la alta, dar fiind capabila in acelasi timp de trairi puternice. Traind sentimentul nelinistii, manifestandu-se contradictoriu, Otilia reprezinta eternul feminin. Ea traieste drama femeii din totdeauna, aceea de a nu gasi reunite in acelasi barbat toate calittile dorite. in acelasi timp ea traieste o drama la fel de valabila pentru toate timpurile, aceea a optiunii intre iubire si libertate.

Felix:

Este prezentat in devenire, mai exact in autodevenirea sa. Chiar din portretul de la inceputul romanului se observa nota voluntara a caracterului sau: Fata ii era insa juvenila si prelunga, aproape feminina din pricina suvitelor mari de par ce-i cadeau de sub sapca, dar culoarea maslinie a obrazului si taietura elinica a nasului corectau printr-o nota voluntara intaia impresie.

Orfan, absolvent de liceu, Felix vine la Bucuresti cu intentia de a urma facultatea de medicina. El nu doreste sa-si realizeze doar o profesiune, ci vrea sa devina a personalitate de exceptie in domeniul sau. Ambitia se uneste cu tenacitatea si cu perseverenta, si Felix isi va realiza visul impotriva tuturor piedicilor. Nu-l descurajeaza dezinteresul, indiferenta celorlalti. Prin calitatile sale intelectuale si morale, Felix este mult superior mediului in care traieste. Ambitia, dorinta de a se ridica nu-i modifica caracterul. El isi propune un cod moral total opus intereselor meschine ale celorlalti:voi cauta sa fiu bun cu toata lumea si modest , si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios, nu orgolios. in existenta lui Felix, Otilia este si ramane prima si unica mare iubire. El o iubeste pe Otilia cu toata sinceritatea sufletului sau de adolescent. Tocmai de aceea dezamagirea va fi mai mare. Felix incearca rational sa-si explice comportamentul Otiliei. Deceptia sentimentala este profunda, dar nu-l abate din drumul sau. Pasionat lucid, el nu se lasa dominat de sentiment, ci domina sentimentul. Aceasta experienta il intareste in aspiratia sa sincera de a se realiza pe plan profesional: Sufletul lui Felix se umplu de elanuri si hotarari mari. Experienta nu se prefacu in deprimare, ci intr-o mare vointa de a se ridica deasupra tuturor.

Felix isi stapaneste durerea, dar devine mai sceptic, pierzandu-si increderea in sinceritatea oamenilor. intreaga sa energie se concentreaza asupra studiului. Felix se realizeaza pe plan profesional facand o cariera stralucita. Pe plan intim, sufletesc banuim ca ramane cu o insatisfactie cu o nemultumire, cu regretul pierderii primei iubiri. El se casatoreste bine intrand prin sotie intr-un cerc de persoane influente. Felix ramane un caracter integru, exemplar prin dorinta sa constanta de realizare profesionala. De remarcat faptul ca Felix se ridica singur doar prin propriile sale calitati, impotriva tuturor greutatilor.

Costache Giurgiuveanu:

Este in fond un personaj principal al romanului pentru ca destinul celorlalte personaje este legat de averea sa. Giurgiuveanu este un tipic personaj balzacian, tipul avarului. Fata de avarii din literatura universala, Giurgiuveanu este mai complex, nu este construit unilateral, fiind capabil de o gama variata de sentimente: iubire fata de Otilia, simpatie fata de Felix, toleranta fata de clanul Tulea. Deci fata de Harpagon, personajul lui Moliere, avaritia lui Costache Giurgiuveanu nu este atat de exagerata. El nu a dispus toate sentimentele lui mos Costache.

Complexitatea personajului rezulta din permanenta oscilatie dintre avaritie, deprindere mai veche, si generozitate, deprindere mai noua. Din acest conflict invinge de cele mai multe ori deprinderea mai veche, avaritia. Mai mult de cat un portret al avarului, romancierul realizeaza psihologia avarului. Inca de la inceputul romanului, din scena intalnirii cu Felix se observa o trasatura specifica avarului: suspiciunea, teama de a nu fi jefuit: Nu-nu-nu stiu… nu-nu sta nimeni aici, nu cunosc…

Portretul batranului realizat de George Calinescu este foarte sugestiv. infatisarea lui este comica, dar in acelasi timp sugereaza zgrancenia: are ghete de gumilastic, ciorapi grosi de lana plini cu bucati de sfoara. Balbaiala, raguseala sunt modalitati de aparare in fata celorlalti, prin care incearca sa castige timp si sa-i refuze pe cei care vor sa-i ceara ceva. Sursele de profit ale batranului sunt multiple si ridicole. Astfel se ocupa cu vanzarea manualelor scolare, a instrumentelor medicale obtinute de la studentii medicinisti. Dar batranul se ocupa si de afaceri serioase: inchirierea unor case, vanzarea unor cladiri, de pe urma carora obtine profituri mari. Mos Costache este totusi depasit de evenimente, dovada intentia sa de a-i construi Otiliei o casa din materiale ieftine, obtinute din demolari si la parterul carora sa existe magazine. Micile ciupeli de la Pascalopol si de la Felix sau cadourile ii produc o mare bucurie. Vestimentatia, hrana, starea casei, interiorul, toate dovedesc avaritia batranului. El se deosebeste de ceilalti avari prin dorinta sincera, dar nereusita de a-si depasi conditia. Personaj complex, mos Costache, nu produce repulsie, ramanand un amestec de tragic si comic.

Stanica Ratiu:

Este tipul arivistului in stare de orice, ca sa faca avere, cariera. El este un produs tipic al societatii bucurestene de la inceputul secolului XX. Pentru Stanica Ratiu banii reprezinta totul. Lipsit de posibilitati materiale, avocat fara procese, el se casatoreste cu Olimpia in speranta mostenirii averii lui mos Costache. Aparitia personajului este a unui om de lume in pas cu moda, de o sanatate agresiva, cu parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca. La inceputul romanului personajul este in asteptare, pandind lovitura cea mare, care sa-i schimbe cursul vietii. Arma sa cea mai de pret este vorbirea. Stanica este intr-o vesnica agitatie: alearga in toate partile, duce barfele, da sfaturi si face promisiuni pe care nu le respecta niciodata. Stanica este tipul demagogului, care tine discursuri despre societate, libertate, morala, religie, poezie si in special despre familie. El poate fi considerat un Catavencu al ideii de familie. Desi vorbeste tot timpul despre familie si despre copil, in realitate aceste lucruri ii sunt indiferente, dovada faptul ca o paraseste pe Olimpia.

Stanica are trasaturile tipului pe care il reprezinta: ambitie, vointa, viclenie, nerusinare, cruzime. Astfel vorbeste in prezenta batranului despre moarte, desi stie ca mos Costache il aude. Fura banii batranului, provocandu-i moartea. Cu aceeasi lipsa de omenie o paraseste pe Olimpia. Stanica este un mare actor, inzestrat cu o extraordinara capacitate de adaptare. Astfel, la inmormantarea lui mos Costache este cel mai indurerat. Cu banii lui mos Costache deschide un birou de avocatura si se casatoreste cu Georgeta prin care intra in viata politica.

Intr-o permanenta agitatie, spre deosebire de Aglae (care se agita in zadar), Stanica isi atinge scopul, pentru ca el are geniu.

Aglae Tulea:

Spre deosebire de celelalte personaje (Otilia, Costache, Stanica), Aglae este construita pe o singura dimensiune esentiala, rautatea. Fiinta marginita, obsedata de acumulare, Aglae pandeste averea lui mos Costache. Ea nu crede decat in puterea banilor. Autoritara ii jigneste pe toti din jurul ei, aruncand venin in toate partile. Avaritia in cazul ei se imbina cu rautatea. Lipsita de sentimente, il interneaza pe sotul ei intr-un ospiciu. Ea ramane modelul tipic al babei absolute.

Pascalopol:

Este conceput ca o antiteza a lui Stanica. Este definit ca o fire aristocrata, nobila, generoasa. O iubeste pe Otilia cu pasiunea barbatului imbinata cu ingaduinta si generozitatea parintelui. Fata de mos Costache dovedesste ingaduinta si generozitate intuindu-i avaritia structurala. Se pare ca o intelege cel mai bine pe Otilia si la momentul oportun ii da libertatea. in toate imprejurarile dovedeste bun simt si bun gust.

Un fragment semnificativ pentru caracterizarea pesonajelor si pentru talentul romancierului este acela, care infatiseaza atacul lui mos Costache. Rand pe rand, in jurul batranului, toti membrii familiei. Romancierul ii fixeaza pe acestia in doua momente semnificative: la masa si la jocul de carti. in afara de Otilia si de Felix, nici unul nu regreta imbolnavirea batranului. Adunati in jurul mesei, mananca si beau, preocupati de interesul propriu. Astfel Stanica precizeaza: natura lucreaza pentru mostenitor. Aglae isi intra-n rol: –Aici e casa fratelui meu si eu sunt unica lui sora. Nimic nu se misca aici in casa si nimeni nu s-atinge de nimic. Trebuie sa stam aici, sa pazim, n-o sa lasam in casa un bolnav fara simtire, care nu vede, n-aude cu straini in casa. Stanica nici nu-si ascunde macar dorinta de a-l vedea mort pe mos Costache: Parca pe noi nu ne doare ca mos Costache n-a mu…, vreau sa zic e bolnav?. Numai aparent personajele sunt angrenate in jocul de carti, in realitate fiecare vorbeste despre ceea ce il obsedeaza, incat toata aceasta haraiala fragmentata devine un insemn al modernitatii.

---

Tag-uri: calinescu, roman, comentariu, caracterizare

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 27 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---