Cercetările din ultima vreme au arătat că litia renală oxalică se întalneşte cu o frecvenţă destul de mare, de obicei sub formă de oxalat de calciul sau mixtă (oxalat şi fosfat de calciu). Ea poate apărea ca o tulburare independentă sau în cadrul oxalozei, o tulburare genetică a unor aminoacizi, care are drept consecinţă creşterea sintezei de acid oxalic şi precipitarea cristalelor de oxalati în ţesuturi.

Acidul oxalic are două origini în organism :
— exogenă, prin importul o dată cu alimentele oxalofore (care conţin cantităţi mai mari sau mai mici de acid oxalic) sau oxaligene (care, prin descompunerea lor, pot da naştere acestui acid) ;
— endogenă, rezultatul unui viciu în metabolismul intermediar al glucidelor.

Sursele alimentare de acid oxal ic sunt, mai ales, de origine vegetală. Sunt bogate în acest acid : cacao, spanacul, măcrişul, ceaiul, piperul, rădăcina de ţelină, rubarba, ciocolata amăruie, sfecla, smochinele, pătrunjelul, coacăzele, ciocolata cu lapte etc.
Alimentele care conţin cantităţi neînsemnate de acid oxalic sunt : carnea, peştele, laptele şi derivatele sale, oul, grăsimile, cerealele, făinoasele, unele legume(Castraveţii, ridichile, conopida, mazărea) sau fructe (pepenele, merele, cireşele).

Este necesar să se ţină seama că unele alimente (cartofii, leguminoasele, dulciurile concentrate) dau naştere, prin descompunere intestinală, la acid oxalic. De aceea, este bine ca raţia zilnică de glucide să nu depăşească 250 g, deoarece, odată absorbit din intestin, acidul oxalic nu poate fi distrus de către ficat şi, practic, întreaga cantitate se elimină prin urină.

Depunerea sărurilor de oxalat de calciu sub formă de cristale este facilitată de o urină concentrată (diureză scăzută), mai ales în condiţiile unui pH urinar alcalin.
S-a observat că magneziul are un rol important în soiubilizarea oxalaţilor urinari, precum şi o acţiune de inhibiţie a absorbţiei intestinale de calciu. De aici şi concluzia practică de a creşte aportul de magneziu prin alimente bogate în acest ion (germeni de cereale, leguminoase, zarzavaturi verzi), avand în vedere să nu se depăşească, în acest fel, aportul de calciu.

Acidul oxalic mai poate fi produs prin descompunerea glicogenului de către unii paraziţi intestinali (ascarizi, tenia). S-a observat, de asemenea, că absorbţia acidului oxalic prin intestin este maximă în mediu acid (în hiperclorhidrie) şi minimă în mediul alcalin.

Dieta în litiaza renală oxalică trebuie să îndeplinească mai multe cerinţe :
Să aibă un conţinut proteic crescut : carne de vacă slabă, de pasăre, porc, iepure, vanat, peşte slab. Laptele şi brinzeturile vor fi consumate cu moderaţie, datorită conţinutului bogat în calciu. Ouăle pot fi folosite, de preferat în preparate. Prin conţinutul lor mare în valenţe acide, aceste alimente vor realiza o importantă acidifiere a urinei şi vor împiedica fermentaţiil intestinale, generatoare de acid oxalic.
Cantitatea de glucide va fi restransă ; painea va fi folosită cu moderaţie, ca şi făinoasele şi orezul.

Dintre legume sunt permise acelea care au un conţinut mic în acid oxalic (morcovii, fasolea, varza, cartofii etc.).
Dulciurile permise sunt cele preparate cu albuş, siropurile, dulceaţa, zahărul în cantităţi mici.

Băuturile permise sunt ceaiurile de plante, neîndulcite (mentă, muşeţel, mătase de porumb). Ceaiul rusesc conţine cantităţi mari de acid oxalic.
Se mai recomandă tratarea verminozelor intestinale şi un regim bogat în magneziu şi vitamine.
sursa imaginii http://capremix.wordpress.com

---

Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---