Rascouala este a doua capodopera a lui Liviu Rebreanu. A aparut in 1932 si este rezultatul unei indelungate elaborari. Astfel inca din 1913 Rebreanu a fost preocupat de ideea unei piese de teatru Rascoala. In 1926 reia proiectul cu intentia de a scrie un roman.

La baza romanului sta o vasta documentatie. Romancierul nu a fost in tara in timpul rascoalelor din 1907. In vederea scrierii acestui roman Rebreanu consulta presa, documente, lucrari stiintifice si istorice. Se deplaseaza la fata locului, in judetele in care rascoala a inregistrat intensitatea maxima: Arges si Teleorman.

In urma unei elaborari, care a durat cu intermitente 25 de ani, Rascoala apare in 1932, fiind prima creatie epica de mari dimensiuni, dedicata rascoalei taranesti din 1907.

Este un roman realist de obs ervatie sociala, si un roman epopeic. Rebreanu urmareste drama constiintei umane, degradata, umilita, care se razvrateste.

Tematic, romanul este o continuare a romanului Ion, urmarind lupta pentru pamant. Daca in romanul Ion setea de pamant a taranului era privita la nivelul individului, in Rascoala ea este tratata la nivelul colectivitatii: Daca Ion este simbolul individual al taranului roman, setos pana la patima de pamantului, Rascoala este simbolul colectiv al aceluiasi taran, simbol al energiilor, de care dispune el in contact cu pamantul.

Si in acest roman Rebreanu abordeaza constructia sferica: romanul incepe si se sfarseste cu o discutie despre problema taraneasca.

Discursul epic este segmentat in doua parti: Se misca tara si Focurile, fiecare avand cate sase capitole, plasate simbolic intre primul capitol Rasaritul si ultimul capitol Apusul. Titlurile sunt sugestive: Pamanturile, Flamanzi, Luminile, Vestitorii. Miscarile taranilor, declansarea rascoalei sunt sugerate si prin titlurile din partea a doua: Scanteia, Flacari, Focul, Sangele.

Romanul Rascoala este un roman multiplan, scriitorul urmarind mai multe destine pe care le introduce alternativ in mediul rural si in mediul citadin. Romanul urmareste izbucnirea, desfasurarea si reprimarea rascoalei.

Folosind tehnica anticiparii, Rebreanu ne introduce direct chiar din primele randuri ale romanului in problema fierbinte a zilei: cea a taranimii. Romanul incepe cu o discutie in tren in care mai multe personaje, de categorii diferite isi expun punctul de vedere in problema taraneasca. Astfel pentru Ilie Rogojinaru taranul roman e numai rau, prost si lenes. Un punct de vedere total opus exprima Simion Modreanu director in ministerul de interne: Un lucru ramane indiscutabil: ca noi toti, dar abolut toti traim de pe urma trudei acestui taran, asa de prost si lenes si rau cum il categorisesti d-ta!

Discutia este reluata seara la restaurant; cu aceasta ocazie largindu-se punctele de vedere in aceasta problema. Astfel pentru Grigore Iuga singura cauza a tuturor relelor reprezinta arendasii: Daca nu apareau arendasii langa proprietasii si taranii, azi n-am mai avea o chestie taraneasca in Romania… nasterea arendasilor a impiedicat trecerea pamanturilor in mainile taranilor cum ar fi fost natural si sanatos.

Din vorbele lui Baloleanu reiese spaima de un pericol iminent: Pana ce avem sa ne trezim cu o catastrofa sa zguduie tara in temelii.

Problema taraneasca dezbatuta pana acum teoretic este aprofundata prin deplasarea la fata locului, adica pein calatoria lui Titu Herdelea la Amara, mosia lui Miron Iuga. Esenta problemei taranesti se precizeaza acum in discutia intre Grigore Iuga si Titu Herdelea. Dupa ce Grigore Iuga ii arata lui Titu intinsele mosii boieresti, acesta il intreaba: –Mi-ai aratat atatea mosii boieresti, mosii peste mosii, mari si frumoase. Dar pamanturile oamenilor unde sunt? Grigore Iuga tresari. Nu asteptase acuma intrebarea, desi pe cand ii explica, pe drum, in cateva randuri, i-a fulgerat si lui prin minte si chiar s-a mirat ca Titu nu i-o pune. Isi reveni repede si raspunse: –Apoi vezi, pamanturile oamenilor, asta e chestia taraneasca… Pamanturile! Nu prea sunt si unde au fost s-au cam spulberat…

Din acest moment urmeaza o larga motivare a rascoalei. In critica literara se vorbeste de o adevarata rabdare epica, intelegand prin ea derularea lenta a cauzelor indepartate si recente ale rascoalei. Cauza fundamentala a nemultumirii taranilor este lipsa de pamant. La aceasta cauza fundamentala se adauga niste intamplari care tensioneaza atmosfera: taranii sunt batuti pentru un furt imaginar; arestarea invatatorului Dragos, sfatuitorul taranilor; intentia Nadinei de a vinde pamantul.

Pe fondul acestor intamplari Rebreanu prezinta si cazuri individuale: sotia lui Serafim Mogos se stinge de foame; Miron Iuga refuza sa modifice invoielile; lui Ignat Cercel i se ia porcul.

Starea de spirit a taranilor se tensioneaza de la o zi la alta. Alte fapte ca necinstirea fetei lui Chirila Paun de catre fiul arendasului Platamonu sporeste nemultumirea taranilor.

In acest context un fapt minor, ca urecherea unui copil de catre soferul Nadinei primeste dimensiuni exagerate. Faptul este povestit, repovestit, amplificat cu alte amanunte.

Marele personaj al acestui roman este multimea taranilor rasculati. Ea este prezentata in diferite ipostaze.

La inceput taranii sunt nemultumiti, dar fricosi, dezorientati intre respectul fata de boier si dreptul lor legitim de a avea pamant. Ei nu indraznesc sa-l infrunte pe Miron Iuga. taranii asteapta ceva, se aduna aseara la crasma si nu indraznesc sa se uite unii la altii, de teama ca vor ghici in ochii celuilalt flacara nemultumirii si a revoltei. Ei nu fac nimic, dar nici nu indraznesc sa plece acasa, ca nu cumva sa se intample ceva important in absenta lor.

Abia dupa ce in satele vecine izbucnise rascoala si dupa ce se raspandise zvonul ca vestitorii pe cai albi aduc porunca de la voda sa se imparta pamanturile, taranii din Amara isi iau curajul de a merge la Miron Iuga.

Gestul necugetat a lui Miron Iuga, care trage asupra lui Grifon Guju ii infurie pe tarani si declanseaza violent revolta indelung retinuta a acestora. Din acest moment rascoala nu mai poate fi oprita.

Romancierul reda foarte bine felul in care multimea de tarani este cuprinsa treptat de o stare combativa.

La inceput revolta si nemultumirea taranilor se exteriorizeaza printr-o exprimare aluziva. La sosirea lui Titu Herdelea si a lui Grigore Iuga la Amara, la intrebarea lui Grigore, vizitiul Ichim raspunde: –Deocamdata pace, conasule! Acest deocamdata sugereaza o tensiune acumulata pe cale sa izbucneasca.

Un alt dialog sugestiv are loc intre Leonte Orbisor si Trifon Guju:
–Bati coasa, Trifoane, ori… intreaba Leonte fara mirare.
–O bat sa fie batuta! zise Trifon fara sa ridice capul.
–Mi se pare ca vrei sa cosesti inainte de a semana?
–Apoi daca trebuie?… de!

Un alt taran Marin Stan isi bate vitele care s-au boierit. Treptat insa taranii devin mai indrazneti si isi exprima tot mai curajos nemultumirile si hotararea de a lua pamanturile cu forta.

Nici sfatul lui Miron Iuga nici cuvantarea patriotica a lui Boerescu nu-i mai imprsioneaza. Convingerea taranilor este ca asa nu se mai poate. Astfel ei raspund in cor prefectului Boerescu: –Nu putem, cucoane… n-avem pamant… pe ce sa muncim?, –N-avem pamant… ne trebuie pamant!… fara pamant nu mai muncim !

De data aceasta taranii nu mai vor invoieli noi, ei vor pamant: Nu mai vrem invoieli… sa ne dea noua pamant, ca noi il muncim.

Romancierul exceleaza in felul cum reda personajul colectiv, multimea de tarani, in toate manifestarile sale. Inainte de Rebreanu personajul colectiv se comporta ca o gloata, care actiona spontan si anarhic (scena linsarii lui Batiste-Veveli din Miron Costin, scena uciderii lui Motoc din Alexandru Lapusneanul de Negruzzi). Pentru prima data la Rebreanu multimea actioneaza asemenea unui singur individ, unita prin aceeasi stare sufleteasca si prin aceleasi revendicari. Rebreanu este foarte atent la surpinderea psihologiei colective. Astfel in discutia cu Boerescu: taranii ascultau si-i priveau nemiscati cu ochi ca de sticla. Sutele de fete cu aceeasi expresie pareau a fi ale aceluiasi cap cu aceasi ganduri si simtiri, un singur si aleasi om in infinite exemplare ca un produs in mare al unei uzine uriase.

Identitatea de ganduri si sentimente merge deci pana la identitatea de expresie. Glasurile razlete (izolate) se unesc treptat intr-un suvoi unic al revoltei: Decat asa trai, tot mai buna o fi moartea! Mai bine omorati-ne sa scapati de noi!, Ori ca mori de foame, ori de altceva, tot moarte se cheama!, Din toate partile taranii izbucnira in aprobari galagioase toate cuprinzand cuvantul „pamant”, incat glasul multimii parea un cor in multe voci, repetand la nesfarsit aceeasi refren: –Pamant! Pamant! Pamant!

Taranii nu mai sunt individualizati, ei sunt glasul unei multimi: Unul striga ascutit ca s-au saturat de vorbe, altul adauga ca boierii numai cu minciuni i-au tinut, iar un al treilea ca boierul cum deschide gura, iese minciuna.

Vorbele aluzive se inmultesc. Astfel un taran il intreaba pe celalalt: –Luasi toporul, Toderita?… Nu cumva pornisi tocmai acuma la padure dupa uscaturi? –Apoi cu uscaturile trebuie sa incepem…

O alta scena semnificativa pentru psihologia multimii este aceea in care taranii il infrunta pe Miron Iuga. Referindu-se la aceasta scena, George Calinescu considera ca multimea reactiona sinergic. E deajuns ca un singur taran sa ridice bata, ca gestul sau sa se propage fulgerator, cuprinzand intreaga multime. Toata multimea actioneaza asemenea unui singur individ: Un bat de radacina cu maciuca cat un pumn de copil se inalta in aer langa Miron Iuga, Maciuca il lovi in cap cu atata sete ca se auzi in imprejur un parait. Caciulita boierului se turtise in crestet. –Cum indraznesti, hotule, sa ridi… incepu Miron Iuga fara sa mai poata sfarsi. Zeci de alte bete se agitau izbind la intrecere intr-o valmaseala furioasa. Batranul Miron Iuga, fara cunostinta, cu teasta zdrobita, ramase-n picioare in mijlocul taranilor, care indesandu-se sa-l loveasca parca-l sprijineau sa nu cada.

Psihologia taranilor este mereu alta. La inceput sunt nemultumiti, exasperati din cauza lipsei de pamant si a saraciei. Nemultumirea este exprimata doar prin vorbire aluziva. Dezorientati intre respectul fata de boieri si dorinta legitima de a avea pamant ei nu au curajul sa treaca la fapte. Treptat insa, atitudinea lor devine tot mai decisa. De dragul pamantului merg la boier, la Nadina si la Bucuresti, dar nu rezolva nimic.

Prinsi in valul de violenta care aprinde satele, taranii din Amara trec la fapte, convinsi ca asa nu se mai poate si ca trebuie sa-si faca singuri dreptate. Autorul reda foarte bine dezlantuirea fortei oarbe a multimii. Se pertec scene de cruzime: violarea Nadinei, pedepsirea lui Aristide Platamonu, uciderea lui Miron Iuga. taranii jefuiesc conacele si le incendiaza. Isi impart produsele.

In naivitatea lor ei cred ca prin incendierea conacelor si taierea firelor de telefon isi rezolva definitiv problemele. Rebreanu consemneaza discutiile din parlament, impacarea partidelor politice, stirile din ziare depsre reprimarea sangeroasa a rascoalei.

Intr-un stil sobru Rebreanu reda pacificarea satelor, reprimarea sangeroasa a rascoalei, condusa de maiorul Tanasescu.

Inarmati cu furci, topoare, coase, taranii din Amara ii asteapta pe soldati si pe autoritati, convinsi ca soldatii nu vor trage. Glasurile lor se unesc din nou in acelasi cor al revoltei: Multimea de tarani incepu odata o miscare pe loc ca o apa batuta de un vant nehotarat. Era o leganare intr-o parte si intra-alta careia clocotul de urlete ii imprumutara o infatisare razboinica. – Nu ne trebuie boieri!… Ati venit sa ne omorati?… Noi nu ne speriem de soldati!… Destul ne-au batjocorat ciocoii… Huo, huo!… Sa nu trageti, fratilor!

La primele focuri de arma ei sunt buimaciti crezand inca ca soldatii sunt cu ei. In fata realitatii tragice gloatele de tarani se potihnira, parca ar fi primit fiecare cate un pumn in piept, tasinra stropi de sange si urlete de durere, iar trupurile se prabusira ca niste rame zdrobite.

Frica pune stapanire pe multimea, care incearca sa scape de gloantele soldatilor: taranii fugeau mancand pamantul, imbulzindu-se, strivindu-se, urland. Spaima, miscarea sunt redate printr-o aglomerare de verbe. Moartea loveste fara alegere copii, femei, barbati, tineri si batrani, pentru ca au vrut sa-si ia partea lor de viata omeneasca. Care nu au pierit de gloantele soldatilor, au fost omorati in batai sau dusi la inchisoare. taranii din Amara, cati au ramas in viata, s-au intors la casele lor si pe pamanturile boieresti, convinsi insa ca va sosi momentul unei confruntari dramatice, cand isi vor face dreptate pentru totdeauna. In acest sens sunt semnificative cuvintele lui Lupu Chiritoiu: –N-a sosit inca ceasul dreptatii, cucoane Grigorita, dar trebuie sa soseasca odata s-odata, ca lume fara dreptate nu se poate!

Romanul se incheie cu aceeasi discutie in tren in care arendasul Ilie Rogojinaru, satisfacut, ca a avut dreptate, ii sfatuieste pe cei de fata sa-i vada pe tarani asa, cum sunt ei in realitate.

In conceptia lui Rebreanu romanul Rascoala este o continuare fireasca a romanului Ion. Dar imaginea despre tarani in romanul Rascoala este diferite: ei nu mai sunt martorii pasivi a evenimentelor, ei nu mai rezolva problema la nivelul individual; iesind din pasivitatea lor traditionala, ei actioneaza.

Modalitati de caracterizare a personajului colectiv

1. Tehnica perspectivista: confruntarea mai multor pareri subiective despre tarani: Ilie Rogojinaru, Grigore Iuga, Miron Iuga, arendasul Cosma Buruiana, invatatorul Dragos
2. Tehnica contrapunctului: scenele de maxima tensiune sunt urmate de momente de retragere, de pasivitate
3. Dimensionarea enorma: un gest, o atitudine, un cuvant se propaga rapid, cuprinzand intreaga multime
4. Prezentarea panoramica: scenele de masa
5. Tehnica detaliului si a amanuntului semnificativ
6. Catacterizarea prin limbaj: vorbirea aluziva
7. Figuri de stil: comparatia, personificarea
8. Tehnica contrastelor: prezentarea antitetica a vietii rurale si a vietii citadine; contrastul dintre saracia taraneasca si viata boierilor; pareri opuse: Grigore iuga, Miron Iuga
9. Numele localitatilor: sunt foarte sugestive: saracia: Amara, Babaroaga
10. Numele taranilor: Toader Strambu, Serafim Mogos, Trifon Guju, Petre Petre (multimea anonima)
11. Tehnica retrospectivei: (reantoarcerea in trecut) relatia Grigore Iuga-Nadina

---

Tag-uri: comentariu, liviu rebreanu, roman, epic

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 29 November '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---