ARTICULAŢIILE INTRINSECI sunt formate din:

A. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR ADEVĂRATE

1. Articulaţiile corpurilor vertebrale (simfize)

Componente:

-suprafeţe articulare reprezentate de feţele superioare şi inferioare ale corpurilor vertebrale.

-mijloace de unire reprezentate de discurile intervertebrale şi ligamentele vertebrale longitudinale - anterior şi posterior.

Discurile intervertebrale ( fibrocartilaje ) au forma unor lentile biconvexe, de înălţime variabilă ( C = 3 mm, T = 5 mm, 1 = 9 mm ), reprezentând 1/4 din înălţimea corpului vertebrei.

Prezintă o porţiune centrală plină cu lichid ( nucleu pulpos ) şi un inel fibros periferic.
în regiunile cervicale şi toracale sunt mai înalte anterior, iar în regunile lombare sunt mai înalte poster ior. La bătrâni se reduc prin deshidratare, de aceea cu vârsta se scade în înălţime.

Ligamentul vertebral longitudinal anterior reprezintă o panglică fibroconjunctivă care se întinde de la baza occipitalului până la S2; aderă strâns de corpurile vertebrale şi mai slab de discurile intervertebrale. între ligament, marginea vertebrei şi disc există un spaţiu în care se găseşte ţesut conjunctiv lax, plexuri nervoase, terminaţii nervoase senzitive.

La acest nivel ca urmare a unor procese de mineralizare se formează osteofite -ciocuri- (discartroze).

Ligamentul vertebral longitudinal posterior reprezintă o panglică situată pe faţa posterioară a corpurilor vertebrale, în interiorul canalului vertebral, înaintea măduvei şi a duramater, de la occipital până la baza coccigelui.
Presiunile exercitate asupra corpurilor vertebrale acţionează mai întâi asupra discurilor. Nucleul tinde să redirecţioneze această presiune în toate direcţiile spaţiului. Fibrele inelului fibros sunt astfel puse în tensiune suportând şi presiuni orizontale şi verticale. Ansamblul funcţionează în condiţii etanşe ca un amortizor fibro-hidraulic. Din păcate discul este fragil şi tinde să îmbătrânească prematur datorită unor condiţii mecanice improprii în statică sau dinamică. Apar astfel fisuri fine prin care migrează nucleul pulpos.

Simptomatologia apare mai ales în flexie când discul este comprimat anterior şi nucleul este împins posterior comprimând elementele nervoase de la acest nivel, fenomenul putând ajunge la hernie de disc (hernia nucleului).

Urmările sunt:

-tensionarea cronică sau brutală a ligamentelor vertebrale longitudinale posterioare având ca echivalent clinic "lumbago".

-compresiunea elementelor nervoase situate în canalul rahidian, în principal a nervului sciatic ale cărui rădăcini ies la nivelul lombar inferior.
De aceea în transportul obiectelor grele trebuie evitată flexia vertebrală; aceasta se va realiza prin flexia coapselor şi a genunchilor. De asemenea este necesară o mare atenţie în flexia vertebrală lombară în cadrul diferitelor tehnici corporale.

2.Articulaţiile proceselor articulare sunt:

-plane în regiunile cervicală şi toracală;
-trohoide în regiunea lombară.

3 .Articulatiile lamelor vertebrale ( sindesmoze - sinelastoze) se realizează prin ligamente galbene elastice.
Rol: - prin elasticitate contribuie la readucerea coloanei în poziţie normală după ce a fost flexată;
-împiedică flexia exagerată, bruscă a coloanei vertebrale cu protejarea discurilor;
-contribuie la menţinerea colonei vertebrale în poziţie verticală.

4.Articulaţiile proceselor spinoase se realizează prin ligamente interspinoase care unesc două procese spinoase succesive şi ligamentul supraspinos care uneşte toate procesele spinoase; în regiunea cervicală acesta poartă numele de ligament nuchal.

5. Articulaţiile proceselor transversale se realizează prin ligamente intertransversale.

B. ARTICULAŢIILE VERTEBRELOR FALSE


1.Articulaţia lombosacrată este o simfiză dar prezintă şi caractere particulare:

-baza sacrului este înclinată anterior: ( există variaţii individuale ). -corpurile vertebrei L5 şi discul L5 – S1, sunt puţin mai înalte posterior decât anterior. Ansamblul este deci dispus pe o curbă concavă posterior. Suprafeţele apofizelor articulare sunt într-un plan aproape frontal.

- la acest etaj există particularităţi de statică: greutatea corpului ce apasă asupra lui L5 descompune în două forţe: o forţă ce se aplică pe baza sacrului si o altă forţă ce tinde să-l facă să alunece înainte ca pe tobogan.
Dacă platoul sacrat este foarte înclinat a II-a forţă poate deveni foarte importantă. L5 este atunci mai puţin aşezată pe baza sacrului şi reţinută posterior de procesele articulare.

Aceste particularităţi de statică privesc în mod egal şi etajele dintre L4 - L5.
L4 şi L5 sunt menţinute indirect pe sacru prin ligamente ilio-lombare de la apofizele transversale până la creasta iliacă. Aceste ligamente limitează amplitudinea mişcării de înclinare laterală.
Din profil ele se dispun astfel: ligamentele inferioare spre anterior, ligamentele superioare spre posterior. Ligamentul superior se întinde în flexie, cel inferior în extensie.

2. Articulaţia sacrococcigiană ( simfiza) - realizează mobilizarea pasivă înapoi a vârfului coccigelui în timpul naşterii.
Mijloace de unire:

- ligament interosos - preia rolul discurilor
- ligamente periferice

sursa imaginii http://www.anatomyatlases.org

---

Tag-uri: oase, muschi, corp, anatomie, brate, picioare

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 30 January '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---