Acest poem, compus - dupa cum arata o nota insotitoare a textului - la 27 decembrie 1901, face parte din ciclul macedonskian intitulat Flori sacre. A fost tiparit mai intai in Forta morala (II, 1902, 10), reprodus apoi in Analele literare, politice şi ştiintifice (I, 1904, 1), reprodus şi in Literatorul, in cele din urma (XXVI, 1918, 22-23). Punctul de plecare al Noptii de decemvrie se afla intr-o proza a lui Macedonski intitulata Meka şi Meka, publicata mai intai in ziarul lui C. A. Rosetti Romanul (13 ianuarie 1890), republicata in Literatorul (XI, 1890, 1) şi transpusa apoi in limba franceza sub titlul Les deux Mecque, spre a fi tiparita in La Revue Internationale din 15 iunie 1893.

Meka şi Meka este un poem in proza, o legenda orientala -simbolica, cam in genul romanului Thala ssa, scris in aceeaşi vreme, dar pe o tema diferita. Gustul lui Macedonski pentru Orientul exotic, foarte frecvent in poezia sa, incepand cu o serie de bucati din ciclul intitulat Excelsior şi terminand cu Poema rondelurilor, se explica prin biografie, prin temperament, dar şi prin contactul cu poezia franceza, care, de la Victor Hugo la poetii parnasieni şi simbolişti, cultiva exotismul oriental in imagini pletorice sau in versuri fin cizelate ineifrand simboluri menite a sonda spiritul in adancurile lui.

Intr-o noapte de decembrie, cand cazuse prima zapada, un tanar poet, idealist, dispretuitor de bani şi chiar de glorie, sta şi viseaza la gura sobei. Vocea inspiratiei sale, cu limba de foc, ii dicteaza povestea emirului Ali-ben-Mahomet-ben-Hassan. Acestuia, tatal sau, bogatul Mahomet-ben-Hassan-Ben Ali, ii lasa cu limba de moarte sa nu se abata niciodata, in viata, de la calea cea dreapta. Ca orice credincios musulman, Ali pleaca şi el in pelerinaj la Meka, insotit de un bogat convoi de camile cu servitori şi provizii de drum, hotarat sa traverseze pustia arabica pe drumul cel mai drept. Odata cu el pleaca şi cerşetorul Pocitan-ben-Pehlivan. Ali il invita in luxosul sau echipaj, insa vicleanul refuza, afirmand ca e capabil sa se descurce singur, pe cai mai ocolite şi mai uşoare. Pe drumul greu al deşertului, fara oaze şi locuri de odihna, camilele mor una cate una, slujitorii se pierd, proviziile se sfarşesc şi “Meka, Meka, cetatea cea sfanta tot nu se zarea". Cu mana intinsa spre minaretele care apareau la orizont, inşelator ca intr-o fata morgana, Ali moare fara a fi atins oraşul sfant. La un moment dat, are viziunea trecerii lui Pocitan-ben-Pehlivan pe sub stralucita poarta a Mekai pamanteşti, in timp ce el - care mersese pe drumul cel drept - se vedea trecand pe sub poarta triumfala a Mekai cereşti.

Inca de aici, parabola - caci de epica propriu-zisa nu poate fi vorba - se constituie din cateva linii simetrice. Dupa o frumoasa descriere a luxului oriental, facuta cu un ochi de cunoscator, dar şi cizelata la modul parnasian, ceea ce am putea numi naratiune incepe sa se rarefiezfe. De la o vreme, propozitiile incep sa se constituie in poem. Proza are ritm. Chiar punerea in pagina arata clar ca poetul urmarea efectele incantatorii ale ritmului, aşezand - de pilda - conjunctia in anafora:
Şi Ali-ben-Mohamet-ben Hassan işi inarma intr-o zi seizii; şi stranse trei sute de camile;

şi porunci sa i se aleaga din herghelie doua sute de cai; şi urmat de trei sute de robi... etc.

Refrenul apare şi in aceasta proza, prin repetarea, de patru ori, la anumite intervale, a propozitiei “şi Meka, Meka, cetatea cea sfanta, tot nu se zarea".
Emirul din Noaptea de decemvrie simbolizeaza statornicia şi credinta in ideal, calea neabatuta a omului superior, hotarat sa infranga toate piedicile care i-ar sta in cale. Chiar daca in aparenta, care se cheama realitate uneori, emirul din Bagdad moare “sub jarul pustiei", frumoasa lui Meka, “tot visul tintit", ramanand intangibila pentru el, victoria este şi va fi de partea lui, şi nu a “drumetului pocit" care, “şchiop şi searbad", o cucereşte pe cai ocolite. Şi prin baza tematica, dar şi prin realizarea artistica, Noaptea de decemvrie reprezinta pentru Macedonski ceea ce reprezinta Luceafarul pentru Eminescu, oricat ar fi de mare deosebirea dintre cei doi poeti.

Aşa cum destinul lui Eminescu este prefigurat in Luceafar, tot aşa Emirul din Noaptea de decemvrie il reprezinta pe Macedonski insuşi. Traiectoria vietii poetului, cu toate vicisitudinile ei, cu toate urile care s-au indreptat asupra-i - pe drept sau pe nedrept -, reprezinta o Arabie pustie pe care bardul a traversat-o cu fruntea sus, fara a se abate din cale, fara a privi intr-b parte sau alta, greşind uneori, jignind fara sa fie nevoie pe unii, imbratişand in neştiinta de cauza pe altii, orgolios peste masura, de o mandrie inaccesibila, dar increzator mereu in steaua lui de mare poet. Aproape nimeni, intre contemporani, n-a banuit adevarata valoare a poeziei lui Macedonski.

Inaintea tuturor, insa, el era convins de victoria sa postuma. Ca şi emirul din Bagdad, Macedonski se vedea recunoscut ca mare poet abia dupa patru generatii de la moarte:

Dar cand patru generatii peste moartea mea vor trece,
Cand voi fi de-un veac aproape oase şi cenuşa rece,
Va suna şi pentru mine al dreptatii ceas deplin,
Şi al meu nume, printre veacuri, inaltandu-se senin,
Va-nfiera cu o stigmata neghiobia duşmaneasca,
Cat vor fi in lume inimi şi o lume romaneasca.
Ca şi Horatiu, poetul Rondelurilor avea incredintarea ca versurile lui:
Sfidand a duşmaniei pornire omeneasca, Şi stand intr-o lumina mereu mai stralucita, Sa piara n-au vreodata şi nici sa-mbatraneasca.

In fond, acest poem delirant al mirajului - cum il numeşte G. Calinescu - care este Noaptea de decemvrie infatişeaza simbolic (şi simbolistic, pana la un punct) soarta poetilor damnati, blestemati printre contemporanii lor, cum insuşi Macedonski scrie:
Toate citatele sunt reproduse dupa editia intocmita de Adrian Marino.

De suferinii ei sunt exemple,
Cand mor li se ridica temple
Şi falnice statuie!
In viata insa duc o cruce
Pe care toti se-ntrec s-apuce
Sa-i rastigneasca-n cuie!

Meka cea mare, Meka cereasca a poetului care, in izolare şi in dezolare adesea, a trecut prin viata cu fruntea sus şi cu ochii atintiti pe piscul cel mai de sus, reprezinta euforia contopirii cu esentele pure, care ii dau extaze, dar şi imboldul de a face-o lume noua din tainicul lui gand prometeic, aşa cum scrie in La Harpa:
Rasuna a mea harpa sa zbor in alte sfere, Sa las departe-n urma placerile-efemere, Sa ma ridic deasupra acelor nori de-atlas, Sa merg pana-n eterul cu lacrime de stele, Şi sa-ntalnesc in cale-mi cometele rebele Iar raze purpuroase sa-mi puie pe obraz!

Nou inger - de-ai vrea aripi sa-mi dai - eu aş strabate Cu tine impreuna mai sus d-Etemitate! Aş inhama la caru-mi planetele pe rand, Mi-aş rade şi de oameni, şi de dumnezeire, Aş fi mai rau ca Iadul, mai bun ca o zambire, Şi-aş face-o lume noua din tainicul meu gand!

Mijloacele artistice din Noaptea de decemvrie fac parte integranta din insaşi realizarea ideii poetice. Aici nu intalnim nici discursivitatea ceruta de sarcasm - din Noaptea de noiembrie. Noaptea de februarie sau Noaptea de ianuarie -, nici geometria exacta a Rondelurilor. Melodia pe care se aşaza cuvintele tine de incantatia liturgica, dand impresia de" nesfarşit şi monoton. Schema amfibrahico-dactilica ramane neschimbata pana la sfarşitul lungului poem, ca spre a sugera hotararea nestramutata in atingerea unui tel, stare de spirit in acord cu monotonia exasperanta a deşertului masurat şi ritmat numai de pasul egal al camilelor.

Fiecare troheu, final de vers in rima a, se cere completat dactilic cu inceputul versului urmator: “... moarte Şi fo-cul...", şi fiecare iamb din final de vers, in rima b, se cere absorbit intr-un amfibrah: “... scru-mit/Po-e-tul..." şi aşa mai departe, intr-un fel de dulce infinitum. Şi, deşi fraza macedonskiana este de aşa natura, incat unitatile sintactice se potrivesc pe cate un vers, impresia de rostogolire la nesfarşit domina punctuatia, bataia ritmica fiind insaşi pulsatia ideii poetice.
In cazul de fata nu mai incape absolut nici o indoiala asupra faptului ca poetul şi-a studiat intr-adins mijloacele - uneori cu o mare luciditate - in vederea sugestiei muzicale pe care o comunica prin ritmuri şi sonuri. Familiar cercurilor simboliste franceze, de la inceputurile lor, colaborand inca din 1886 la revista lui Albert Mockel, La Walonie, din Liege, formuland el insuşi - cu 11 ani inainte de compunerea Noptii de decemvrie, in 1890 - teoria poeziei instrumentalist-simboliste, pe care incerca s-o ilustreze cu bucati ca Prietenie apusa, Batrana stanca, In arcane de padure etc, publicand apoi, in Literatorul (1892, 2), manifestul simbolist Poezia viitorului şi construind vestitele armonii imitative din Lupta şi, toate sunetele ei sau din inmormantarea şi toate sunetele ei (“Un an, - dand d-ani, leagan d-an - d-ani vani"), Macedonski continua sa fie preocupat de magia verbului. Exact cu o luna inainte de compunerea Noptii de decemvrie - daca data de “27 decembrie 1901", notata de poet, este adevarata - citea in Mercure de France (numarul pe noiembrie 1901), cu satisfactia de a fi avut de multa vreme dreptate, finele observatii ale lui Remy de Gourmont, cel mai autorizat teoretician al simbolismului: "Acest nimic, cuvantul, e cu toate acestea un substrat al cugetarii; el e necesitatea ei, forma, culoarea şi odoarea. Dar nu iubesc cuvintele pentru aceasta: le iubesc pentru ele insele, pentru estetica lor personala; raritatea e unul dintre elementele acestei estetici; sonoritatea e celalalt. Apoi cuvintele au o forma determinata de consoane; un parfum insa greu de perceput din cauza infirmitatii simturilor noastre imaginative.".

Macedonski reproduce numaidecat citatele din Gourmont (in Forta morala, I, 1901) şi le comenteaza entuziast, intrevazand in ele “noi orizonturi pentru poezie". Fara a fl realizat poezie simbolista propriu-zisa, integrala, poetul Noptilor n-a abdicat nici un moment de la sugestia muzicala a cuvintelor. Noaptea de decemvrie este - din acest punct de vedere -printre operele cele mai caracteristice, pentru ca aici sugestia muzicala trece inaintea celei vizuale.

Izbitoare, chiar de la inceputul poemului, este tehnica impletirii refrenelor, mai bine zis a laitmotivelor descoperite de simbolişti mai intai in muzica lui Wagner. Astfel incat structura Noptii de decemvrie ne apare simfonica, esential auditiva. Primele şase strofe seamana cu un adagio in care refrenele se succed repede, in cate un vers razlet, ca pentru a crea atmosfera.

De observat sistemul rimelor: a b a b b, rima b, care este şi rima versului singuratic, fiind mentinuta in silaba it pe parcursul a patru strofe: scrumit - adormit - mit - cumplit - otelit monolit - pierit -murit - raguşit - nabuşit - greşit. De observat, de asemenea, ca versurile reluate in refren au - in cadrul strofei - puncte de suspensie dupa ele, puncte care dispar in versul-refren. Sunt şi alte repetitii pe parcursul acestui prim fragment. Astfel inceputul versului 1 din strofa I: “Pustie şi alba e camera moarta..." este reluat, simetric, la inceputul strofei a II-a: “Pustie şi alba e-ntinsa campie...". In versul 1 din strofa a IV-a numele predicativ, moft, este reluat, in ambele propozitii, inaintea subiectului: “E moarta odaia, şi mort e poetul". Iar subiectul urgia din versul-refren de dupa strofa a IV-a: “Un haos, urgia se face cu-ncetul" este reluat la inceputul versului 1 din strofa a V-a: “Urgia e mare şi-n gandu-i ş-afara". Tot aşa acumularile prin coordonare, prin punerea lui şi in anafora, la aceeaşi strofa:

Şi luna e rece in el şi pe cer. Şi bezna lungeşte o straşnica gheara, Şi lumile umbrei chiar fruntea i-o cer Şi luna e rece in el, şi pe cer...
De asemenea, acumularile de cate trei predicate in scara, din strofa a IV-a:
In zare, lupi groaznici s-aud, raguşit Cum urla, cum latra, cum urca, cu-ncetul,
şi din strofa a VI-a:

O flacara vie pe coş izbucneşte, Se urca, palpita, trosneşte, vorbeşte...
Toate acestea, impletirea refrenelor şi acumularile sintactice dau o puternica tensiune momentului de meditatie a poetului, aşezat la gura vetrei şi asaltat de nalucile noptii de decembrie, moment ce culmineaza cu intrebarea:
“-Arhanghel de aur, cu tine ce-aduci?", adresata flacarii de foc a inspirarii. Aceasta izbucneşte, mefistofelic, pe coş, şi pare a se fi nascut din volbura noptii invartejite de crivat. Tabloul, care nu e pictural pur şi simplu, izbeşte simultan - ca şi in muzica lui Wagner - toate simturile, realizandu-se astfel dezideratul simbolist al sinesteziilor. Campia este “pustie şi alba", viscolul, “albastru", “geme", lupul, “salbateca fiara", umanizat, este “sfaşiat de restrişti", in timp ce luna il priveşte “cu ochi otelit". Planul obiectiv se confunda cu cel subiectiv: urgia de afara se instaleaza şi in cugetul poetului: “Urgia e mare şi-n gandu-i ş-afara" şi luna de gheata de pe cer i se rasfrange in suflet: “Şi luna e rece in el şi pe cer". De fapt, huma, corpul ganditorului, a fost ucisa de nametii de umbra: “Faptura de huma de mult a pierit./ E moarta odaia şi mort e poetul". Cu toate ca bezna lungeşte o straşnica gheara, spre a-i cere fruntea, poetul, dematerializat, devine stare de spirit pur: “Dar fruntea, tot mandra, ramane in luna", cuprinsa de flacara inspiratiei.

De aici incolo apele poemului curg pe o albie tot mai larga, strofele devin mai incapatoare, mai ample. Versul razlet apare la intervale tot mai rare, subliniind respiratiile largi ale simfoniei, ce se acumuleaza asemenea unui fluviu in estuar: o data spre a sublinia solemnitatea despartirii pelerinului de locul natalf despartire ce se ghiceşte definitiva: “Şi lacrima, clara, luceşte şi pica"- ...reluare in laitmotiv a versului 2 din strofa a XVIII-a (“Din ochiul sau mare o lacrima pica"); a doua oara la ivirea morganatica a Mekai: iar alba cetate ramane naluca", dupa strofa a XXXV-a; şi a treia oara in finalul poemului: “Murit-a emirul sub jarul pustiei", ecou al versului din marea strofa ultima: “şi moare emirul sub jarul pustiei". Repetitiile muzicale continua a fi insa principalul artificiu poetic, in cel mai bun inteles al cuvantului. Ele au in vedere mai ales cuvintele rare şi - mai adesea - pe cele sonore, cu rime bogate, in ecouri prelungi, precum aur-tezaur: “Deasupra-i e aur şi aur e-n zare" (vs. 2, strofa a VIII-a), “şi el e emirul, şi are-n tezaur/ Movile inalte de-argint şi de aur" (vs. 1 şi 2, strofa a X-a). Cele exotice, orientale: Bagdadul, emirul, Meka. Strofa a IX-a este incadrata de unul şi acelaşi vers, cu sonoritati prelungi, sugerand greaua despartire a calatorului de locul natal:

Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul... - Prin aer, petale de roze plutesc... Matasea-nflorita marita cu firul Nuante, ce-n umbra, incet, veştejesc... -Havuzele canta... voci limpezi şoptesc... Bagdadul! Bagdadul! şi el e emirul.
Reluarea sintagmei din finalul versului ultim la inceputul celui din strofa urmatoare (strofa a X-a):

“Şi el e emirul şi are-n tezaur “atrage dupa sine reluarea sonorului Bagdad la inceputul strofei a XI-a: “Bagdadul!, cer galben şi roz ce palpita" (vs. 1), cu ecoul in versul 4 din aceeaşi strofa: “Bagdadul, poiana de roze şi crini", pentru ca in strofa imediat urmatoare sa reapara... emirul: “Şi el e emirul, şi toate le are..." Se realizeaza astfel un soi de rime ample, imbratişate, pe versuri şi chiar pe strofe intregi, contribuind muzical la incantatia verbala. Pus in sintagme diferite şi in diferite puncte ale torentului muzical, cuvantul sonor şi rar realizeaza corespondente ale propriilor ecouri, ca intr-o orchestratie perfecta, in care instrumentele ies in relief, rand pe rand, sub bagheta maestrului:

“Spre Meka se duce cu gandul mereu" (vs. 4, strofa a XII-a),
“Spre Meka-l rapeşte credinta-vointa" (vs. 1, strofa a XIII-a),
unde este de remarcat şi rima interioara credinta-vointa:
“Dar Meka e-n zarea de flacari - departe" (vs. 1, strofa a XIV-a).
“- La Meka, plecat-am a merge şi eu" (vs. 3).
“La Meka?... La Meka?... şi vocea ciudata" (vs. 4, strofa a XXI-a).
“-La Meka! La Meka!'rasuna mereu" (vs. 5). Şi intr-un alt complex muzical, acelaşi cuvant, Meka:
“E Meka! E Meka! ş-alearga spre ea" (vs. 7, strofa a XXXIII-a).
“Dar Meka incepe şi dansa sa mearga" (vs. 3, strofa a XXXIV-a).
“Frumoasa lui Meka - tot visul tintit" (vs. 4, strofa a XXXVII-a).
“Sunt Meka cereasca, sunt Meka cea mare" (vs. 13, strofa a XXXVIII-a).
contrapunctat de celalalt, naluca:
“Cu gandul alearga spre alba naluca (vs. I, Strofa a XXXV-a).
“Iar alba cetate ramane naluca" (vs. singular dintre strofele a XXXV-a şi a XXXVI-a).

---

Tag-uri: literatura

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---