Cărţile de înţelepciune” au jucat un mare rol politic şi social în Egiptul Antic, căci erau în fond manuale de etică şi slujeau regimul de opresiune faraonic vizând consolidarea puterii sale şi promovarea unui tip de om supus, care să dea ascultare „ca un cadavru”. De aceea, toate cărţile de înţelepciune propun ca ideal uman, model de existenţă, pe aşa-zisul „om tăcut”. Aici e fără îndoială un joc de cuvinte : Osiris, fiind împăratul tăcerii, omul tăcut este cel care îl imită, se conformează modelului de existenţă osirian. Aceste „Cărţi de înţelepciune” care voiau să impună un om ascultător, amorf, pasiv, propunând ca ideal de viaţă supunerea oarbă în faţa tiraniei, nu i-a oprit deloc pe egipteni să se răscoale adesea şi să f olosească numeroase forme de luptă împotriva opresiunii.

Cea mai veche carte sapienţială – „Învăţătura lui Imhotep”, vizirul regelui Djoser, nu a ajuns până la noi. Dacă ar fi ajuns, am fi putut avea înaintea ochilor modelul iniţial al tuturor celorlalte cărţi. Dar „Învăţătura lui Imhotep” a fost atât de citită şi de lăudată de egiptenii din Imperiul Vechi şi mai târziu, încât ei au făcut din Imhotep un zeu, comparabil cu elinul Asclepios, atribuindu-i-se invenţia medicinii, a arhitecturii şi chiar a magiei.

Astăzi ştim că Imhotep a avut o existenţă reală şi cercetările arheologice au confirmat aceasta. „Învăţătura lui Imhotep” este menţionaţă deseori în timpul Imperiului Nou. Tot un foarte vechi text sapienţial este şi „Învăţătura prinţului Djedefhor”, fiul regelui Keops, din care ni s-a păstrat decât începutul.

Cel mai lung text sapienţial care s-a păstrat din Imperiul Vechi este „Învăţătura lui Ptah-hotep” care propune reguli de viaţă tuturor cititorilor săi, nobili, scribi, meseriaşi, tineri şi bătrâni. Diferitele situaţii din viaţă sunt descrise pe rând, apoi Ptah-hotep indică pentru fiecare comportamentul adecvat. Rolul cel mai însemnat în aceste sfaturi îl joacă purtarea faţă de mărimi şi faţă de superiori, apoi comportamentul la masă, atitudinea faţă de femeie etc.

Cea mai mare parte a poruncilor, sfaturilor şi îndreptărilor din aceste „Învăţături” tind să îl facă pe om cât mai ascultător şi mai supus zeului care este de fapt faraonul, zeul fiu de pe tronul Egiptului. Cu toate acestea, se ştie faptul că egiptenii din Imperiul Vechi, contemporani cu Ptah-hotep, îi urau extraordinar de mult pe faraoni. Toate acestea le ştim din relatările lui Herodot: „În decurs de o sută şase ani, egiptenii suferiră tot felul de nenorociri. În timpul acesta templele au fost închise şi nu au fost deschise nicio singură clipă. Mânat de ura sa împotriva acestor regi, poporul evita să le pronunţe numele”.

Cele scrise de Herodot mărturisesc peste veacuri cât de urâţi erau faraonii Egiptului din Imperiul Vechi şi de ce era necesar ca Ptah-hotep şi alţi „înţelepţi” să scrie îndemnurile lor pentru crearea unui tip de om „tăcut”, conformist şi ascultător, care să execute toate poruncile faraonilor, lucrând din zori şi până în noapte la construcţia piramidelor, a templelor şi a statuilor. Bineînţeles că acestei „Cărţi ale înţelepciunii” nu au putut stăvili răscoale, sfârşitul Imperiului Vechi fiind adus de o epocă de tulburări descrise de textele politice.


Sursa Imaginii - mifantasticoegipto.spaces.live.com

---

Tag-uri: imhotep, ptah-hotep

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---