Acidul uric este produsul final al metabolismului nucleoproteinelor. Originea lui este dublă, exogenă, provenind din alimente bogate în nucleoproteine cum sunt : carnea de animale tinere, viscere, vanat, peşte, cafea, ceai, Ciocolată şi cacao şi, endogenă, provenind din metabolismul nucleoproteinelor propriului organism prin dezintegrarea nucleilor celulari în diferite tulburări metabolice, leucemii etc.
Eliminarea renală a acidului uric variază la omul normal în funcţie de alimentaţie : în condiţiile unei diete Iară purine, eliminările urinare zilnice de acid mic sunt de 300—500 mg avand origine endogenă ; în condiţiile unei diete reduse în purine, eliminările se ridică la 645 mg zilnic ; cu o alimentaţi e obişnuită, eliminările sunt în medie de 750 mg, iar cand alimentaţia este bogată în purine, eliminările ajung pană la 1 280 mg/zi.

Cea mai mare parte a acidului uric din urină este sub formă liberă. Cu cat pH-ul urinar este mai acid, cu atat este convertită o cantitate mai mare de uraţi in acid uric liber. Eliminarea lui renală se face printr-un proces de filtrare-resorbţie şi secreţie, rezultand un clearance de 10 ml/minut. După unii autori, concentraţia normală a acidului uric în sange este pentru bărbaţi de 2,5—7 mg%, iar pentru femei de 1,5—6 mg%. Se consideră că este vorba de hiperuricemie atunci cand nivelul acidului uric din sange este peste 7 mg°/o pentru bărbaţi şi peste 6 mg% pentru femei.

Excesul de acid uric se poate datora mai multor cauze ÅŸi anume :
— Hiperuricemia primară (primitivă sau idiopa-i tică) a cărei cauză nu se cunoaşte precis. Din studiile făcute s-a demonstrat că 3% dintre bărbaţi au hiperuricemie primară, care apare după pubertate sau la începutul varstei adulte. La femei boala se întaineşte mult mai rar şi apare, de obicei, după menopauză. Printre presupusele cauze ale hiperuricemiei primare se incriminează : un factor genetic, excesul de aport aliment; exagerarea procesului de sinteză „de novo" a purinelor, eliminarea renală şi intestinală insuficientă a acidului uric şi distrugerea insuficientă a acestui acid în organism.

— Hiperuricemiile secundare, care se produc prin exagerarea uricogenezei şi defect de eliminare a uraţilor sau asocierea acestor două mecanisme. Aceste hiperuricemii secundare se întalnesc în : nefropatii; hemopatii : poliglobulia primitivă, leucemia mieloidă cronică, leucemia limfoidă cronică, leucemia acută, mononucleoza infecţioasă, anemiile megaloblastice; hiperparatiroidism, care produce leziuni tubulare secundare depozitării de calciu în tub şi care influenţează excreţia normală a acidului uric; insuficienţa tiroidiană ; diabetul zaharat; administrarea de fructoză la copii, produce ridicarea nivelului acidului uric în sange concomitent cu creşterea excreţiei lui urinare ; hipertensiunea arterială, după Cannon, se însoţeşte de hiperuricemie de 5 ori mai frecvent, comparativ cu normotensivii de aceeaşi varstă.

Cannon a găsit hiperuricemie la 47% din bolnavii cu hipertensiune arteriala esenţială, la 44% la cei cu hipertensiune renovasculară, şi la 75% la cei cu hipertensiune arterială malignă. Apariţia hiperuricemiei în cursul hipertensiunii arteriale s-ar datora scăderii secreţiei tubulare a uraţilor sub influenţa unei hiperlactacidemii. Ateroscleroza este însoţită, după Pearce, în proporţie de 15% de hiperuricemie care ar juca un rol în geneza ateromului. Obezitatea se însoţeşte, adesea, cu hiperuricemii. Administrarea unor medicamente face să crească acidul uric în sange.

Acidul acetilsalicilic (aspirina) administrat în doze mici (1—2 g/zi) produce o uşoară creştere a acidului uric în sange şi micşorarea eliminării lui renale; administrat în doze mai mari, de 4—5 g/zi, produce scăderea acidului uric din ninge şi creşterea eliminării lui prin rinichi. Diureticele tiazidice, etacrinice şi Furosemidul prezintă, de asemenea, un efect paradoxal : administrate intravenos produc un efect uricozuric, iar dacă se dau pentru o perioadă mai lungă, determină retenţie de uraţi şl hiperuricemie.

Extractele de ficat, administrate în inemia pernicioasă produc hiperuricemie şi uricozurie Adrenocorticoizii produc hiperuricemie marcată cand sunt administraţi la bolnavii cu unele hemopatii, prin degradarea acizilor nucleici şi nucleotidelor către acid uric şi prin micşorarea reabsorbţiei uraţilor la nivelul tubilor. Drogurile citolitice au acţiune net hiperuricemiantă cand sunt administrate în unele hemopatii. Alcoolismul favorizează apariţia hiperuricemiei prin intermediul lactacidemiei. Aceasta din urmă creşte nivelul uraţilor din sange prin inhibarea secreţiei tubulare renale sau sporirii reabsorbţiei tubulare.
sursa imaginii http://www.arhivafoto.ro

---

Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---