Apele oligominerale şi hipotone menţionate mai lus au acţiuni complexe şi anume asupra : metabolismului hidroelectrolitic, parenchimului renal, căilor urinare şi compoziţiei urinei.

Influenţa crenoterapiei asupra metabolismului hidroelectrolitic. Apele sulfuroase, după ce traversează pereţii intestinali, ajung prin vena portă la ficat, unde, prin aportul de grupe -HS şi S, contribuie la sinteza ureei, care, la randul ei, este diuretică. Tot acest nivel, apele sulfuroase exercită o acţiune ergotropă, de stimulare a proceselor metabolic-enzimati şi, în general, de refacerea capacităţii funcţionale hepatocitului. Ficatul, refăcut funcţional, poate mai uşor să-şi exercite şi acţiunea de inactivare a hormo nului antidiuretic.

Ajungand în circulaţia generală, apa minerală face să crească hidremia, însoţită de scăderea osmolarită extracelulare, care duce la inhibarea secreţiei de hormon antidiuretic şi scăderea reabsorbţiei apei în tub contort distal al rinichiului; în consecinţă, diureza creşte, iar densitatea urinară scade. Hormonul anti diuretic este stimulat atat de impulsurile plecate de la osmoreceptorii situaţi în teritoriul de distribuţie a arterei carotide interne, cat şi de volum-receptori; aceştia din urmă se găsesc în jumătatea superioară a trunchiului. S-a observat că clinostatismul inhibă mai mult secreţia hormonului antidiuretic prin excitarea volum-receptorilor.
Hidremia produsă prin crenoterapie, măreşte volumul atrial drept şi inhibă, în mod reflex, secreţia de aldosteron, a cărei acţiune asupra tubului contort distal scade, crescand astfel eliminarea de sodiu şi apă.
S-a observat că izvoarele oligominerale declanşează o diureză apoasă (prin franarea secreţiei de hormon antidiuretic), pe cand cele hipotone provoacă diureză osmotică prin inhibarea aldosteronului.

Se ştie că o dietă echilibrată, cu 2 500 calorii, face să se elimine prin urină 1 200 miliosmoli (mOsm). Osmolaritatea este dată de numărul particulelor existente în acea soluţie. Sarcina zilnică a rinichiului este reprezentată de circa 1 200 mOsm, la o diureză de 1200 ml/zi, ceea ce înseamnă eliminarea a 1 mOsm cu 1 ml urină; crescand diureză la 2 400 ml prin ape minerale sau ceaiuri diuretice, înseamnă 0,5 mOsm la 1 ml urină.

In mod normal un rinichi necesită, pentru a elimina 1 mOsm, 0,66 ml apă. Rinichiul, în mod obişnuit, nu este supus unui efort deosebit de concentrare a urinei, pentru că i se oferă o cantitate mai mare de apă, şi anume, 1 ml pentru fiecare mOsm eliminat. In timpul crenoterapiei, acest efort este încă si mai mic, oferindu-se 2 ml pentru fiecare mOsm eliminat. Din aceste date reiese importanţa curei de diureză.
Scăderea densităţii urinei, obţinută prin crenoterapie, înseamnă diluarea substanţelor minerale şi prevenirea depunerii lor sub formă de cristale. Acest deziderat se poate obţine prin doze fractionate ale apelor minerale, obligatoriu seara, înainte de culcare si facultativ noaptea, cu scopul de a împiedica concentrarea urinei, în special a celei nocturne.

Experimental, pe caini cu fistule ureterale cronice, s-a constatat că apa izvorului Căciulata 1 creşte diureză apoasă cu 30% în timpul curei şi se menţine crescută cu 20% după cură. La om, în timpul tratamentului balnear, s-a observat că după 172-2 ore de la ingerarea apei minerale, se produce o creştere a diurezei care apare mai devreme decat după apa potabilă. Gh. Olănescu şi colab. au arătat că curba diurezei creşte de la o dată şi jumătate pană la de patru ori volumul iniţial, cu maximum în perioada de mijloc a curei, care corespunde cu cea mai mare cantitate de apă ingerată. In medie, volumul urinei creşte la dublu.

Crenoterapia influenţează şi metabolismul electrolitic. Ea produce o reechilibrare ionică în doua faze : mai întai se produc eliminări masive ale electroliţilor mai importanţi, iar în a doua fază se observa scăderea eliminării lor şi tendinţa echilibrării. Tratand numai cu răşini schimbătoare de cationi se produce, de asemenea, o echilibrare electrolitică, acţiunea lor, însă, este foarte intensă, „forţand" mecanismele homeostatice. Dacă se administrează concomitent apă de Căciulata 1 şi răşini schimbătoare de cationi, acţiunea puternică a acestora din urmă pare a fi tamponată de apa minerală, prin blocarea absorbţiei intestinale a calciului.
De asemenea, s-a observat că ionii de calciu, magneziu, fosfor şi oxalaţi, crescuţi în litiaza urinară, si eliminaţi, în mod apreciabil, în primele 5 zile de cura hidrominerală, urmand apoi, perioada dintre a VI şi a X-a zi de cură, în care eliminările electroliţi se menţin la un nivel ridicat, încat se poate aprecia că are loc o adevărată criză biochimică, similară criza balneară, după care urmează o scădere sem ficaţi vă. Urmărind eliminările acestor elemente în continuare, s-a observat apropierea de normal a concentraţiei lor către ziua a XXX-a de cură. Acest lucru au determinat specialistii să recomande prelungirea curei hidrominerale de la 20 la 30 de zile.
Urmărind compoziţia calculilor eliminaţi, în timpul sau după cura hidrominerală, s-a observat ca aceştia, spre deosebire de cei extraşi pe cale chirurgicală, prezintă o dezvoltare incompletă, cu straturi slab dezvoltate, necristalizate, cu un singur nucleu. Din aceste cercetări, s-a tras concluzia că apa minerală reechilibrează ionic organismul litiaziculul franează desfăşurarea procesului litogen şi faciliteaza eliminarea calculilor în plin proces de formare, de consolidare. Curei hidrominerale îi revine şi rolul de a împiedica apariţia de noi concreţiuni peste cele existente în căile urinare.

S-a mai observat că în timpul curei cu apa de Caciulata 1 uricemia creşte şi abia după 2—3 luni revine la normal. Sub acţiunea izvorului Căciulata 1, care conţine sulf, calciu şi magneziu, se produce o eliberare a acidului uric din ţesuturi. Acesta fiind o substanţă dintre cele mai greu solubile, nu se poate elimina prin rinichi în măsura în care a fost eliberarea ce duce la o acumulare sanguină, dovedită prin creşterea uricemiei. Sub influenţa apelor oligominerale, care sunt diuretice, eliminarea acidului uric prin rinichi devine mai activă, fapt care duce la scăderea uremiei într-un timp mai scurt. Apele oligominerale au acţiune mai slabă asupra acidului uric de la nivelul ţesuturilor. Din aceste observaţii se reţine confuzia că este bine ca o cură cu apa izvorului Căciulata 1 să se termine cu o cură de ape oligominerale, Ambele categorii acţionand în mod diferit, dar favorabil în litiaza urică.
sursa imaginii http://news.claessenscartils.com

---

Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---