Romanul este specia genului epic, de întindere mare, cu conţinut complex, angajând multe personaje. De obicei, este structurat pe mai multe planuri, remarcându-se mobilitatea în timp şi spaţiu, mai multe conflicte: interioare şi exterioare, dând astfel o imagine cuprinzătoare asupra vieţii, reînviind o întreagă lume, frescă a acelui timp.

Romanul tradiţional are o construcţie circulară, o simetrie compoziţională. Naratorul omniscient recurge la descrieri şi caracterizări directe şi are un regim dictatorial faţă de personaje (demiurgul). Există un plan prestabilit cu destine fixate, cu finaluri proiectate dinainte. Se observă caracterul descriptiv de comentare a situaţiilor, gesturilor, vorbirii.

Se povesteşte cu ajutorul memoriei voluntare, fiecare secven ţă având o logică a ei, prevestită de alta şi prevestind o alto. Se creează o experienţă expozitivă prin care se prevesteşte tema romanului, sunt înfăţişate personajele, intenţiile lor, relaţiile dintre ele, stratificarea socială.

Expunerea faptelor, a acţiunii este cronologică. Sunt realizate personaje tipice, arhetipale (prototipale) - eroul este exponentul unei categorii sociale sau psihologice. Personjele tipice sunt puse în situaţii tipice pentru acea societate, lume, epocă. Există o singură perspectivă narativă şi apare o imagine veridică a universului literar închipuit (imaginar). Universul cărţii dă senzaţia că este o transpunere a universului real.

Romanul în care realismul este obiectiv lasă impresia că realitatea literară concurează cu realitatea obiectivă.

„Reprezentant al realismului liric, mitic şi istoric, Sadoveanu a creat o adevărată epopee a neamului în peste 100 de volume. Natura, poporul şi istoria sunt coloanele de sprijin ale operei sale, o literatură a specificului naţional, redând momente de relevanţă mitică în viaţa unei colectivităţi. Proza lui evocatoare are un limbaj rapsodic, dimensiunile sale fiind nemărginirea şi eternitatea. Scris în 17 zile, Baltagul e un roman realist şi simbolic în acelaşi timp, monografic, social, iniţiatic, epopeic, de dragoste, poliţist, cu intrigă antropologică" - Călinescu.
Titlul este simbolic: în mitologia autohtonă baltagul e o armă magică şi simbolică menită să împlinească dreptatea, unealtă justiţiară ce rămâne nepătată de sânge, unealtă şi armă a oierului, iar în roman e arma crimei, dar şi a pedepsei. Baltagul blagoslovit de preot, purtat de Gheorghiţă are o întrebuinţare simbolică, rămânând pur, căci ucigaşul e lovit de propriul său baltag.

„Simplitatea epică şi concepţia asupra morţii fac din roman o Mioriţă în dimensiuni mari" — Călinescu. „Plămădit în glastra de cleştar a Mioriţei." - Perpessicius.
Autorul pune moio: „Stăpâne, stăpâne/ îţi cheamă şi-un câne," dar în balada populară moartea e doar o ipoteză, o posibilitate. Discursul e în trepte, într-o structură labirintică. Labirintul cu drumurile sale pe care le-a parcurs şi Nechifor sugerează curgerea continuă a vieţii spre moarte şi din moarte spre viaţă. În mitologie, labirintul unde sălăşluia minotaurul e casa securii duble (labiris gr. = secure dublă) semnificând dualitatea existenţială viaţă - moarte. Există un labirint exterior -drumul pe cărările transhumantei, şi unul interior - frământările sufleteşti ale eroinei de la nelinişte şi îndoială la bănuială, ce roade ca un vierme până la certitudine, din întuneric la lumină.

Romanul începe cu o legendă pe care Nechifor o spunea la nunţi şi cumetrii (botezuri), înfăţişând viaţa aspră a muntenilor în locuri stâncoase, cu poteci oable (drepte), unde bat puhoaiele, fulgeră şi trăsneşte.

În centru este figura Vitoriei Lipan, fire voluntară, neînduplecată în hotărârea ei, dictată parcă de un destin implacabil. Dorinţa ei aprigă este să afle adevărul despre soţul ei şi de a face dreptate. Ea este exponenta acestei societăţi arhaice, cu datini şi obiceiuri străvechi, refractară înnoirilor, cu un simţ al dreptăţii izvorât din veacuri.

Acţiunea se petrece într-un spaţiu mioritic, localizarea cuprinzând aşezările oierilor din munţii Moldovei. Primele şase capitole prezintă satul Măgura Tarcăului, Oamenii şi obiceiurile locului, gospodăria familiei Lipan şi neliniştea de care e cuprinsă Vitoria care-şi aşteaptă soţul plecat la Dorna să cumpere oi şi întârziase mult peste obicei.

Romanul redă fresca acelei lumi, cu ritualuri specifice, port, datini, obiceiuri, iar personajul exponenţial este deosebit de complex, remarcându-se diversitatea mijloacelor şi procedeelor de caracterizare. Naratorul omniscient cunoaşte totul despre lumea pe care o prezintă; „În ultimă instanţă, Baltagul e romanul unui suflet de munteancă." - Perpessicius

Intriga o constitute hotărârea femeii de a afla adevărul, îngrijorarea ei întemeindu-se şi pe vise, şi pe semne. Ea cere sfatul părintelui Daniil, se roagă la icoana sfintei Ana, merge la baba Maranda, la prefect la Piatra, ţine post negru 12 vineri, purificându-se în vederea călătoriei inţiatice. îşi trimite fiica, pe Minodora, la mănăstire, face bani de drum din vânzări şi lăsând gospodăria în grija argatului Mitrea, pleacă însoţită de fiul Gheorghiţă, vineri 10 martie la răsăritul soarelui.
Măgura Tarcăului - labirint - Bicaz (hangiul Donea) -Călugăreni (negustorul David) - Fărcaşa (moş Pricop) - Borca (botez) - Cruci (nuntă) - se pierde urma lui Nechifor, importante sunt obiceiurile tradiţionale - Vatra Dornei - află de la slujbaşul neamţ că Nechifor cumpărase 300 de oi, din care vânduse 100 altor doi oieri, unul dintre ei având buza crăpată ca la iepure (Bogza). în mitologie acest lucru reprezintă un simbol al nenorocirii - Gura Negrei - Bruşteni - Sabasa - cârciumarul Toma, aici îl găsesc pe Lupu - Crucea Talienilor (popas) - culmea muntelui Stânişoara -Suha - (Iorgu Vasiliu şi cucoana Maria).

Vitoria este măicuţa bătrână din Mioriţa pentru căutările ei. Este Antigona pentru datina înmormântării. Este Anca din drama Năpasta de Caragiale pentru spiritul justiţiar, un Harnlet feminin. Al. Paleologu a găsit similitudini cu Isis din mitul egiptean al lui Osiris.

Punctul culminant este găsirea osemintelor în râpă, datoria înmormântării şi darea în vileag a ucigaşilor. La praznic, are loc o confruntare psihologică. Vorbele ei aluzive au înţeles pentru ucigaşi, iar Bogza nu mai rezistă. în deznodământ, hotărăşte parastasele, aducerea Minodorei la mormântul tatălui, plata pentru tot, ducerea oilor la baciul Alexa în bălţile Jijiei, şi femeia se întoarce la grijile vieţii de zi cu zi. „Ne-om întoarce la Măgura să luăm de coadă toate câte le-am lăsat."
Romanul Baltagul are 16 capitole cuprinzând trei nuclee principale:

1. Primele şase capitole — expoziţia şi intriga - prezintă satul Măgura Tarcăului, oamenii şi obiceiurile lor şi neliniştea de care e cuprinsă nevasta de oier care hotărăşte să afle adevărul despre reîntoarcerea soţului.

2. Capitolele VII-XIII ilustrează căutările Vitoriei care reface drumul parcurs de soţul ei pe cărările transhumantei, înfăţişându-se obiceiuri, tradiţii.

3. Capitolele XIV-XVI prezintă punctul culminant şi deznodământul: găsirea osemintelor, ritualul înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor.
Sadoveanu dă mitului mioritic interpretarea modernă - ciclul existenţial de la viaţă la moarte şi înapoi la viaţă.

---

Tag-uri: literatura, roman

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---