Noţiunea de respiraţie se referă la schimburile gazoase dintre organism şi mediu. Noţiunea de respiraţie, în general, cuprinde noţiunile de respiraţie pulmonară şi de respiraţie tisulară. Transportul oxigenului şi al bioxidului de carbon între plămân şi ţesuturi se face prin sânge, astfel că procesul respiraţiei este dependent de circulaţie.

Prin respiraţie pulmonară (externă) se înţelege schimbul de gaze între organism şi mediul înconjurător, la nivelul plâmânului. Ea se desfăşoară pe seama a două procese : ventilaţia pulmonară şi schimbul de gaze la nivelul alveolelor pulmonare.

Ventilaţia pulmonară constă în circulaţia aerului prin căile resp iratorii şi plamâni, adică pătrunderea aerului în plămân— inspiraţia — şi ieşirea acestuia prin căile respiratorii din plămân— expiraţia. Inspiraţia şi expiraţia au la bază variaţii ale presiunii intrapulmonare faţă de presiunea atmosferică sub influenţa unor variaţii de volum ale cuştii toracice, constituind mecanica respiratorie.

Inspiraţia este un act activ, efect al scăderii presiunii intrapulmonare sub influenţa creşterii volumului cutiei toracice, prin mărirea diametrelor sale (vertical, anteroposterior şi transversal), în urma contracţiei muşchilor inspiratori. Ridicarea sternului şi a coastelor, sub acţiunea muşchilor intercostali externi, duce la creşterea diametrului transversal şi a celui anteroposterior.

Contracţia muşchiului diafragm face să crească diametrul vertical, dar contribuie şi la mărirea celorlalte două, prin ridicarea sternului şi prin împingerea laterală a coastelor. în cazul inspiraţiei forţate intervin şi muşchii scaleni, pectorali ş.a. O dată cu deplasarea pereţilor cuştii toracice şi diafragmului la care aderă pleura parietală, se deplasează şi pleura viscerală, datorată tensiunii superficiale dezvoltate pe seama lichidului pleural şi datorită presiunii negative intra-pleurale. Pleura viscerală fiind aderentă de plămân, acesta este tracţionat, spaţiul alveolar creşte, ca urmare scade presiunea intraalveolară faţă de cea atmosferică, ceea ce determină pătrunderea aerului în alveole. în inspiraţie, muşchii inspiratori au un rol activ, iar ţesutul pulmonar este pasiv.

Expiraţia este considerată un act pasiv, efect al creşterii presiunii intra-alveolare, cu 2—4 mm Hg peste cea atmosferică, sub influenţa revenirii cutiei toracice la volumul iniţial, în urma încetării acţiunii muşchilor inspiratori. Expiraţia normală are şi o componenţă activă, în sensul participării muşchilor intercostali interni la coborârea coastelor. Expiraţia poate fi împinsă mai departe, adică forţată, sub acţiunea muşchilor abdominali. Volumul iniţial al plamânului se restabileşte în cursul expiraţiei, pe seama ţesutului său elastic. Mişcările de inspiraţie şi expiraţie se succedă în mod ritmic, fără pauză, inspiraţia fiind mai scurtă decât expiraţia (raport 1/2).

Numărul mişcărilor respiratorii pe minut este de circa 16 la bărbat şi 18 la femei, în repaus. Frecvenţa lor este mai mare la copii decât la adulţi, creşte (hiperpnee) la efort fizic, la temperaturi înalte şi scade (bradipnee) în timpul somnului sau în comă. în anumite cazuri, ca, de pildă, în caz de înec, intoxicaţii sau poliomielită, mişcările respiratorii se opresc, ducând la sistarea ventilaţiei pulmonare (apnee), de unde lipsa de oxigen a ţesuturilor (anoxie) care, dacă este prelungită, duce la moartea organismului respectiv. Oxigenarea insuficientă sau lipsa de oxigenare a ţesuturilor poate surveni şi ca efect al unui deficit de hemoglobina (anemie, hemoragie), prin blocarea acesteia în cursul unei intoxicaţii cu oxid de carbon sau ca efect al opririi circulaţiei (sincopă cardiacă).


sursa imaginii .freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: diafragma, inspiratie, aer, nas

---

Categorie: Stiinta si Tehnica  - ( Stiinta si Tehnica - Archiva)

Data Adaugarii: 21 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---