Intre 859-824 î.e.n., în cursul a 32 de campanii militare, Salmanasar al II-lea, din perioada Regatului Asirian Nou, a consolidat autoritatea Asiriei în Siria, Fenicia, Palestina, Asia Mică şi pradă Urartu, pentru prima dată menţionat în istorie. Cele mai importante şi mai dese campanii ale sale au fost cele din Siria, spre care s-a îndreptat deoarece în Urartu a întalnit o opoziţie extrem de fermă. In 853 î.e.n., oastea sa formidabilă se izbeşte de rezistenţa aşa-zisei uniuni de state din Siria de Sud, condusă de Damasc (în total zece state, între care şi extrasiriene, ca Palestina, Cilicia, Fenicia). Uniunea era sprijinită de triburi care apăruseră atunci, pentru prima dată, în stepa Siriei: arabii.

Bătălia hotăratoare s-a dat langă cetatea Karkar. Manuind abil lăncierii si arcaşii aramei, ferindu-i de o ciocnire decisivă cu temuta platoşă a infanteriei asiriene, folosind detaşamentele uşoare şi mobile de călăreţi arabi pentru a sparge flancurile asiriene, arnanand tot timpul lupta finală, dar, decimand treptat tăria asiriană, uniunea siriană a caştigat o victorie care a luminai, sufletele întregului Orient antic. Timp de opt ani, amintindu-şi de Karkar şi blestemand mereu Damascul, Salmanassar al II-lea n-a mai făcut nici măcar un pas înspre Siria. S-a pregătit temeinic pentru următoarele confruntări, el şi adversarii ştiind bine că nu Karkarul, o luptă într-un şir de războaie, avea să decidă în Orientul Mijlociu. S-a preocupat de întărirea internă a statului, eliminand posibila sciziune a Babilonului, unde a instalat un rege (dependent, desigur) ce-i convenea. în 845 î.e.n., în fine, după minuţioase pregătiri, asirienii au reapărut în Siria. Armata lor arunca în război 120 000 de luptători, cifră nemaivăzută pană atunci. Şi totuşi, cu pierderi grele, care n-au mai permis fructificarea victoriei, uniunea siriană sudică reuşeşte şi de această dată sădea peste cap fala asiriană.

Destrămarea, temporară, în 841 î.e.n., a uniunii de state din Siria de Sud a fost evenimentul care i-a permis lui Salmanassar al II-lea să pătrundă, in cea de-a treia mare expediţie vestică, adanc în inima Siriei. Aplică aici metodele asiriene „clasice", jefuieşte şi distruge Damascul, intră în Fenicia, instaurează teroarea asiriană în intreaga Sirie. Atat de metodică a fost „pacificarea" Siriei, Încat pană la sfarşitul domniei lui Salmanassar al Il-lea, un timp chiar şi după moartea acestuia, asirienii n-au mai întreprins în vest decat expediţii de mică amploare, de pradă. Intre incursiunile de după zdrobirea coaliţiei din Siria de Sud trebuie menţionată cea din Urartu (Armenia), stat care se afla în curs de consolidare. Dealtfel, după moartea lui Salmanassar al II-lea, consolidarea Urartului şi, totodată, slăbiciunea suveranilor asirieni care i-au urmat (Shamsi-Adad al Y-lea, 823-810 î.e.n., regenţa soţiei sale Sammuramat, legendara Semiramida, între 810-806 î.e.n., şi Adad-Nirari al II-lea, 806-782 î.e.n.) au dus la o temporară criză a Imperiului asirian, manifestă mai ales prin pierderea influenţei în uniunea de state din Siria de Nord, care se apropie de Urartu, şi a unor poziţii siriene. Marea politică imperială dusă de Assurnasirpal al ll-lea şi de Salmanassar al Il-lea va fi, însă, continuată cu succes deosebit de Tiglatpalassar al lll-lea şi de suveranii Sargonizi.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 10 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---