Încă din vremea domniei tatălui său, Sargon al II-lea, 722-705 î.e.n., întemeietorul ultimei dinastii sargonide a Regatului Asirian Nou (908-605 î.e.n.), Sennacherib a participat activ la viaţa politică şi militară a Asiriei. El a condus spionajul asirian în Urartu (Armenia) şi în ţările înconjurătoare, precum şi, probabil, poliţia asiriană. Nu este străin de reprimarea chaldeenilor conduşi de Mardukapaliddin , în 710 î.e.n.; acesta reuşeşte, totuşi, să fugă şi-i va crea, mai tarziu, dificultăţi.

Pană la domnia lui Sennacherib (704-680 î.e.n.), un timp chiar şi în timpul acesteia, viaţa internă şi externă a colosului asirian nu s-a desfăşurat fără difi cultăţi. în interior, imperiul era tulburat de concurenţa, tot mai ascuţită, dintre două principale grupuri ale aristocraţiei: cea militară şi cea preoţească. Aceasta din urmă avea să fie inspiratoarea asasinării lui Salmanassar al V-lea (727-722 î.e.n.), în timp ce asedia Samaria, capitala Israelului. Fratele vitreg al acestuia, Sargon al II-lea (Sharrukin al II-lea), a înţeles lecţia şi, în lungul domniei sale, a promovat cu precădere preoţimea zeului Assur.

Problemele externe erau şi ele grave pentru Sargon al II-lea; colosul asirian, impus în Orientul antic prin cruzime şi teroare, era măcinat de revolte şi de atacuri Ia graniţe, în nord, Russa I, noul rege din Urartu, aplică măsuri energice pentru renaşterea statului. în vest, în Frigia, se contura o mişcare de rezistenţă. în Palestina, manifestările antiasiriene se ţineau lanţ, ceea ce şi provocă campania palestiniană a lui Sargon el II-lea, în cursul căreia distruge Samaria, pustieşte Israelul şi aplică politica lui Tiglatpalassar al III-lea de deportare a populaţiei autohtone (în Mesopotamia nordică şi în Media), pe care o înlocuieşte cu babilonieni, hitiţi, arabi (numiţi ulterior, în izvoarele ebraice, samariteni); Israelul a fost încorporat la Asiria.

Răscoale au mai izbucnit în Siria, Fenicia, Karkemish (717 î.e.n.) şi au fost reprimate cu dificultate. Din aceşti ani, cand Sennache începe a participa la guvernarea unora dintre afacerile mii tare ale Asiriei, se poate considera depăşita epoca marii dificultăţi ale imperiului. Stăpanirea asiriană, din ce în mai fermă, nu mai permite dizidente de durată (excepţie Babilonul, rezistent între 719-710 Î.e.n.). Armata asirian înfrange în 715 î.e.n. ostile mezilor, populaţii ariene indo-iranice, instalate din mileniul al II-lea î.e.n. la est de Asiria, avand centrul în Ecbatana şi a căror unitate era în curs de realizare. în anul următor, armata asiriană înfrange pe urarţi.

Ameninţarea Frigiei fusese redusă de invazia cimmerienilor, a triburi stabilite la începutul primului mileniu î.e.n. în Taurida, pe malurile Azovului şi în stepele nordice ale Mării Negre, de unde, împinşi de sciţi, pătrunseseră în Asia Mică şi, mai la sud, la hotarele Asiriei. Sargon al II-lea a făcut faţă cu succes presiunii exercitate în nord-est de sciţi, veniţi din zona Mării Caspice şi a lacului Arai, triburi nomade de păstori, de origine indo-iranică, călăreţi remarcabili, care luptau cu temutul arc scitic. Venind, în acest context, la carma Imperiului asirian, Sennacherib nu avea de ales altă cale decat dezvoltarea valorii militare a Asiriei. Revine, deci, la linia politică a lui Tiglatpalassar al III-lea şi a lui Salmanassar al V-lea, promovand cu precădere aristocraţia militară, întarzie, însă, de neînţeles, în legalizarea situaţiei sale în Babilon. De această întarziere profită Mardukapaliddin care, aliat cu Elamul, ocupă Babilonul, proclamandu-se rege.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---