Pentru ca sistemul administrativ propus de asirieni să atingă eficienţa maximă, Tiglatpalassar al III-lea a redus suprafaţa provinciilor (ele au devenit regiuni), a micşorat drepturile guvernatorilor de provincie schimbandu-le statutul în şefi de regiune. Ei aveau, ca principale atribuţii, strangerea impozitelor, pe care le vărsau în vistieria imperială, mobilizarea oamenilor la prestaţiile imperiale, comanda militară a trupelor staţionate în regiune.

Pentru a face să crească forţa şi operativitatea armatei, Tiglatpalassar al III-lea a reformat întregul sistem militar asirian, care, însă, a rămas sub comanda aristocraţiei militare. Regele, care în teritoriile cucerite era un monarh absolut, era în Asiria u n reprezentant al oligarhiei, obligat să asocieze la exercitarea puterii pe marii latifundiari, sub ordinele cărora erau plasate trupele de război, în urma reformelor militare ale lui Tiglatpalassar al III-lea, baza armatei o constituia marele detaşament regal, format pe principiul recrutării, întreţinut de monarh; acest detaşament forma armata permanentă, iar, prin compoziţia sa socia'ă (recrutarea se făcea în randul populaţiei libere sărace), detaşamentul regal era şi o armă a casei regale împotriva aristocraţiei sclavagiste.

Armata (de război) era formată din care de luptă, apanajul aristocraţiei, călărime, pedestrime grea şi uşoară, trupe de geniu, intendenţă (convoaie de care de transport). Pedestrimea grea, temută prin impetuozitatea atacului, era protejată de zale din plăci mari, coifuri ascuţite, scuturi grele şi lupta cu lăncii lungi şi cu săbii uşoare. Arcaşii şi trăgătorii cu praştia erau baza infanteriei uşoare, nu purtau zale, ci erau apăraţi de trupe speciale de scutieri. Călăreţii, în funcţie de dorinţa fiecăruia, erau protejaţi fie cu zale, fie cu scuturi (scutieri), călăreau fără scări, foloseau în atac lancea, arcul, sabia. Trupele de geniu, deosebit de bine înzestrate şi de pregătite, erau folosite la atacarea zidurilor cetăţilor, pentru care utilizau berbeci de izbire, pontoane supraînălţate, turnuri mobile, terasamente în pantă, precum şi la întocmirea taberelor de campanie, circulare şi cu val de pămant pentru apărare, în interiorul cărora mişcarea trupelor, în caz că tabăra era atacată, se făcea cu uşurinţă datorită unui sistem de străzi transversale.

Armata asiriană mai avea, în plus faţă de celelalte armate din epocă, excelente unităţi de recunoaştere. Reformele administrative şi militare ale lui Tiglatpalassar al lll-lea au avut efect imediat. în 743 î.e.n., sesizand importanţa întăririi statului Urartu, Tiglatpalassar al lll-lea deschide ostilităţile atacand, pe neaşteptate, dinspre vest, unde urarţii se bizuiau pe ajutorul Arvadului, supus formal al Asiriei. Trupele urarte şi ale Arvadului sunt înfrante într-o primă ciocnire, pentru a fi spulberate în a doua bătălie, în regiunea Kommagena, la Halpa (Alep). înfrangerea marţilor a fost atit de rapidă şi totală, încat îii fuga sa, regele urart Sarduri al II-lea îşi părăseşte tabăra în mainile asirienilor. în 740 î.e.n., exploatand operativ efectele acestor victorii, Tiglatpalassar al lll-lea ia în stăpanire Arvadul, o mare parte din Siria de Nord, teritoriul de la izvoarele Tigrului al statului Urartu. în teritoriile cucerite asirienii au practicat politica de înlocuire a populaţiei băştinaşe, pe care o transferară în alte regiuni îndepărtate ale imperiului.

Tiglatpalassar al III-lea n-a reuşit, însă, în ciuda asaltului impetuos al armatei sale, să cucerească Tushpa, capitala urartă. Campaniile desfăşurate în vest readuc sub puterea sa Fenicia, centrul şi sudul Siriei, teritoriile filistinilor, iar, în alianţă cu Ahaz, regele Iudeei, Tiglatpalassar al III-lea înfrange regatul Israel. în 732 î.e.n., încheie campaniile din vest cu luarea Damascului şi supunerea arabilor din stepa Siriei. Profită de lupta pentru tron, care izbucnise în 732 î.e.n. în Babilon, pentru a îndepărta pe şeful chaldeean ce se impusese şi se proclamă, în 729 î.e.n., regele Babilonu-lui, sub vechiul său nume, Pulu. Alipind Babilonul, Tiglatpalassar al III-lea, înţelegand mecanismul concurenţei de acolo, dintre noii veniţi, chaldeenii, şi vechea aristocraţie sacerdotală, păstrează randuielile politice vechi, atrăgandu-şi sprijinul unei părţi din populaţie. Urmaşii săi, Salmanassar ai V-lea, 727-722 î.e.n., şi Sargonizii vor beneficia de reformele şi de aceste cuceriri pentru a transforma Asiria în cel mai întins şi puternic imperiu din Orientul acelei epoci.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---