Probabil că dacă nu s-ar fi născut in Salamina (644 sau 642 î.e.n.), Solon n-ar fi devenit atat de repede celebru. Pentru că işi fundamentează începutul carierei politice pe insuccesul atenienilor in lungul război cu Megara pentru stăpanirea insulei Sakmina (Megara, stat-cetate dorian, pe malul istmului Corint, beneficiind de două porturi (Niseea şi Pegeea), a dezvoltat un intens comerţ maritim. Conflictul cu Atena a ajuns la intensitate maximă în timpul tiranului Teagenos (640-600 î.e.n.), cand Megara străbate apogeul dezvoltării sale.).

După lupte sangeroase, înfranţi categoric, atenienii interziseseră chiar şi pomenirea numelui Salarainei. Solon, descendent sărac al vechii familii regale a Medontizilor, refăcandu-şi averea din comerţul pe mare, revine in A tena prin 612 î.e.n.. şi, făcand uz de dreptul său de născut în Salamina, îşi face o intrare spectaculoasă în Atena, lnfruntand interdicţia. înălţat pe borna din piaţa publică (agora), de unde se rosteau discursurile, Solon îşi strigă poemul compus de el însuşi, oare era de fapt o îndrăzneaţă chemare la luptă pentru Salamina: „...Să pornim spre Salamina, / Să ne batem pentru această frumoasă insulă, Să ştergem ruşinea de nssuportatl" Nici nu era greu, dealtfel, să-i înflăcărezi pe atenieni, gata oricand să se bată cu urmaşii dorienilor.

Rivalitatea dintre numeroasele cetăţi ale Greciei data din vremurile ancestrale ale aheilor, luptători redutabili, pe care atenienii îi moşteneau într-o oarecare măsură, Atena fiind una din enclavele în care aheii rezistaseră, alături de ionieni şi eolieni, invaziei doriene. In vremea în care Soîon îşi rostea poemul, Atena Începea să se numere între statele puternice ale Peninsulei. Favorizată de poziţia sa excentrică, In peninsula Atticii, mărginită la vest de golful Saronic şi la est de stramtoarea Eurip (ce-o desparte de insula Eubeea), înconjurată la nord-vest de munţi, posedmd o clmpie străbătută de raurile Cefisos şi Ilisos, beneficiind de porturi naturale apropiate, oa Phaloronul şi Pireul, targul Atenei, constituit pe flancul fortăreţei Acropolei (platou stancos, înalt de 156 m), a progresat cu rapiditate. în perioada post-miceniană, teritoriul Atticii se diviza în mici cetăţi conduse de basilei. Tezeu, întemeietorul familiei regale a Teseizilor (mai existau regii Melantizi şi Medontizi), unifică prin secolul al XII-lea î.e.n. triburile attice (phili) într-o singură comunitate (procedeu întalnit mai tarziu şi la Sparta, numit sinecism). Deosebirile dintre philii s-au menţinut, însă, datorită grupurilor sociale de bază din triburi, familiile (genos), precum şi criteriilor religioase (zei proprii) după care familiile formau fratriile.

Treptat, Atena ajunge unul dintre cele mai strălucite focare de cultură ale vechii Elade. Alfabetul grec, format prin secolul al VlII-lea î.e.n, pe baza valorificării alfabetului fenician, dar, spre deosebire de acesta, desemnand şi vocalele, s-a fixat cu repeziciune în Attica. Creaţiile întregii lumi eline erau bine primite de atenieni şi probabil că nicăieri în lumea greacă nu erau mai bine decafc în Atena păstrate tradiţiile, religioase şi istorice ale grecilor. In Atena oricine auzise recitările integrale ale operelor lui Honier şi Hesiod; copiii Atenei ştiau pe de rost ierarhia şi funcţiile din mitologia greacă, cea mai bogată dintre vechile mitologii. Din operele lui Homer, lliada şi Odiseea, şi a lui Hesiod, Teogonia, care sistematizează lumea zeilor, orice atenian aflase că la începutul lumii existau Chaosul, Pămantul (Gea), întunecatul Tartar şi Dragostea (Eros). Gea l-a născut apoi pe Uranos (cerul), iar acesta a dat naştere Titanilor. Unul dintre Titani, Cronos, s-a căsătorit cu Rhea şi astfel s-au născut zeii. Mezinul Zeus, i-a învins pe Titani, inclusiv pe Cronos şi a devenit stăpanul lumii. Zeiţele şi zeii cei mai populari în lumea greacă sunt fiii pe care Zeus i-a avut cu soţiile sale (Hera, Demeter).

După poezia epică homerică şi hesiodică, în Atena a început să se afirme mai cu seamă în secolul al VII-lea î.e.n., poezia lirică. Ea era strălucit reprezentată de Arhiloch din Păros. Cand poezia lirică antică a atins apogeul, la sfîrşitul secolului al VII-lea î.e.n., prin lirismul erotic al poetesei din Lesbos, Sapho, precum şi prin imnurile, cantecele de pahar şi erotice ale compatriotului acesteia, Alceu, contemporan cu ea, atenienii i-au făcut o bună primire.

Solon, el însuşi poet liric, om cu vastă cultură, aprecia în mod deosebit astfel de poezie. Pe de altă parte, în viaţa Atenei, pe plan politic-social, începuse să acţioneze, încă din secolul al VIII-lea î.e.n., un alt factor de progres: limitarea puterii regale şi creşterea puterii de grup a nobililor bogaţi, eupatrizii (cei din părinţi nobili), din randul cărora încep a fi aleşi carmuitorii, numiţi arhonţi. Ei făceau parte din cea mai bogată pătură a eupatrizilor, aşa-numiţii penta-kosiomedimnoi (care recoltau 500 medimne, sub formă solidă, de grăunţe, sau lichidă, de vin sau ulei). Iniţial erau doi arhonţi, unul ca şef al guvernului, numit arhonte eponim, al doilea ca şef al armatei, arhontele poiemarh; prin secolul al VII-lea regele devine al treilea arhonte cu funcţia de şef al cuitului, iar mai tarziu sunt adăugaţi alţi şase arhonţi tesmo-thetai, cu sarcini în lesgislaţie şi justiţie.

La expirarea mandatului, arhonţii intrau în Areopag, un fel de tribunal suprem, dar şi de „parlament", deoarece exercita controlul asupra activităţii arhonţilor, cărora le făcea recomandări şi, totodată, era considerat păstrătorul tradiţiei. în Areopagul atenian, ale cărui întruniri se ţineau pe o stancă închinată zeului războiului, Ares (de aici numele instituţiei), intrau numai eupatrizii.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---