ÃŽn vremea sa Egiptul Lagizilor atinge maxima întindere, depăşind 100 000 de kilometri pătraÅ£i. Cand s-a instalat pe tronul Ptolemeilor, în 246 î.e.n., avea 37 de ani ÅŸi moÅŸtenea un imperiu puternic, întărit de cei doi înaintaÅŸi ai săi. La moartea sa, în 221 î.e.n. (avea 62 de ani ÅŸi a murit, se pare, otrăvit de fiul său, Ptolemeu al IV-lea, 221—204 î.e.n., poreclit în deriziune, datorită acestui act, Philopator = iubitorul tatălui), se putea intitula, chiar o ÅŸi făcuse, stăpînul Mediteranei. In ciuda înfrangerilor pe care Plolemeii le-au suferit în hotăritoarele bătălii navale purtate, a nimicirii flotei lui Ptolemeu al III-lea de către Antigonos Gonatas (regele Macedoniei, 276â� �”239 î.e.n.) în lupta de langă insula Andros, tot teatrul maritim a fost cel în care s-a manifestat supremaÅ£ia Egiptului Lagid.

Prin porturile Alexandriei şi Naucrulisului se efectua mai mult de jumătate din tranzitul maritim mediteranean, iar Ptolemeu al III-lea dispunea de atatea pentere şi heptere de luptă, incat nici o infrangere, chiar de proporţiile celei de la Andros, nu-i putea ştirbi forţa navală. Ptolemeu al IIl-lea a urmărit, fireşte,aceeaşi ţintă ca şi înaintaşi: stâpanirea Asiei Mici si a insulelor egeene. La moartea lui Antiochos al II-lea, In 247 î.e.n., Ptolemeu al Ill-lea a considerat problema succesiunii în regatul Seleucizilor ca aparţinandu-i. Seleucos al II-lea Kalinicos, fiu al lui Antiochos şi moştenitor de drept, se văzu contestat de Ptolemeu al III-lea, care, invocind răzbunarea surorii sale (Berenice, fiică a lui Ptolemeu al II-lea, soţia lui Antiochos al II-lea), asasinată de Paodice, prima soţie a lui Antiochos, declanşa „al treilea război sirian" (246-241 î.e.n.), numit şi războiul lui Laodice.

La început, trupele lui Ptolemeu al III-lea obţin mari succese, străpungand apărarea seleucidă, trecand, într-un marş fulger, peste Siria şi Mesopotamia, atingand Tigrul. Dar, în 245 î.e.n., principalele oraşe ale Siriei şi Babilonului trec de partea lui Seleucos al II-lea Kalinicos, care traversează într-un marş eroic munţii Taur şi în prima importantă ciocnire cu ostile lui Ptolemeu al III-lea obţine o victorie hotăratoare. Tot atunci se produce şi dezastrul de la Andros, parte integrantă a acestui război sirian (Gonatas a fost aliatul permanent al Seleucizilor contra Ptolemeilor). în ciuda situaţiei de front precare, prin manvre şi presiuni abile, dar şi prin forţa armelor, datorită considerabilei puteri economice şi militare a Egiptului, la care adăugăm şi slăbirea taberei adversarilor în urma certurilor dinastice (Antiochos Hieras, fratele lui Seleucos, se răscoală în 241 î.e.n.), Ptolemeu al III-lea iese cu poziţiile întărite din acest război.

Astfel, îşi consolidează stăpanirea asupra Efesului şi Miletului, asupra Ciliciei, Cariei, coastelor Traciei (cu Cheronesul tracic), insulelor din nordul egeean, insulelor Samos şi Lesbos. Prin soţia sa, Ptolemeu al Ill-lea moşteni regatul Cyrenei. în acest fel, el şi-a asigurat controlul absolut al Mediteranei şi al Mării Negre. Reuşi, prin daruri şi favoruri, să-şi apropie preoţimea egipteană (încă de temut), care-l supranumi „Binefăcătorul" (=Evergetul), probabil şi datorită readucerii în Egipt, în timpul campaniilor siriene şi persane, a idolilor egipteni luaţi de, Cambyse şi Darius. Dar acest imperiu, maritim în exterior şi birocratic în interior, suferea de lipsa de randament a muncii supuşilor egipteni.

Edificată pe mare de o flotă de război şi comercială incomparabilă la acea vreme cu vreo alta, hegemonia Egiptului elenistic va fi năruită pe uscat. în trei decenii după moartea lui Ptolemeu al Ill-lea, Egiptul, sub loviturile lui Antiochos al Ill-lea cel Mare , va pierde Siria şi libera decizie în politica externă. Aceasta din urmă mai ales datorită apariţiei în Moditerana a unei puteri tinere - Roma. După pacea de la Apameea, din 188 î.e.n., Roma devine arbitrul lumii elenistice. Puterea Egiptului se va limita numai la Valea Nilului, jucand un rol secundar în viaţa internaţională. Chiar şi tradiţiile culturale ale Alexandriei vor fi preluate de alte centre ale elenismului (Pergamul şi Rhodosul), iar posesiuni tradiţionale ale Egiptului (Cyrena, Cipru) devin provincii romane. Fundată po baze atat de şubrede, fără legături profunde cu poporul pe care-l stăpanea, dinastia Lagizilor, după ce pană la Ptolemeu al IlI-lea a avut reazemul unor suverani cu personalitate proeminentă, va sfarşi lamentabil de muşcătura viperei-aspide.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 10 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---