Acest ultim mare faraon egiptean este cunoscut în istorie ca eliberator al ţării de sub stăpanirea asirinnă. Cu toate acestea, principalele gale campanii n-au avut adresă asiriană, ci au combătut pe egiptenii înşişi, egiptenii din sud, potrivnici unificării statului sub sceptrul său. Iniţial guvernator în Sais, dar descendent, probabil nepot, al lui Boccoris, Psametic I a întemeiat dinastia a XXVI-a (663- 525 î.e.n.), unica, din întreaga perioadă a Regatului Tarziu (1085-525 î.e.n. cuprinzand dinastiile XXI-XXVI) care a reuşit să întrerupă decăderea Egiptului, renăscand, pentru un secol şi jumătate, vechea glorie faraonică. Opera de reconstrucţie politică săvarşită de Psametic I a fost rem arcabilă.

După ce s-a debarasat complet de stăpanirea asiriană, el avu de rezolvat numeroase probleme interne, între care cea mai arzătoare era restabilirea autorităţii unice a faraonului. Eliberarea completă de sub tutela asiriană se produce treptat şi poate fi considerată ca încheiată în 653 î.e.n. Trebuie spus, însă, că Asiria, ocupată cu alte războaie, a preferat să cedeze Egiptul lui Psametic I, din care a făcut un aliat sigur în loc de a avea acolo un supus îndoielnic.

Theba se afla sub influenţa regelui etiopian Tanuata-mon (pană în 655 î.e.n.), iar, după acesta, guvernarea Thebei a rămas în mainile „soţiei lui Amon", regină etiopiana. Şi, cu toate că Psametic o declară pe fiica acesteia „fiica" şi succesoarea sa, el a rămas faraon în nord. în sud puterea sa este reprezentată de un guvernator care, însă, avea sediul la Edfu.

în Theba, în timpul unei domnii de peste 50 de ani (663-609 î.e.n.), Psametic I nu a lăsat nici o urmă a activităţii sale de constructor, deosebit de bogată în Memphis şi în nord. A reluat politica de expansiune în Palestina şi, prin acţiuni diplomatice abile reuşeşte să ferească Egiptul de atacul sciţilor, de care n-a scăpat nici puternica Asirie. Pentru a-i contracara pe libieni, s-a sprijinit pe vechile sale alianţe cu Lydia (regele Lydiei, Gyges, îl ajutase pe Psametic I in luptele interne şi chiar impotriva asirienilor), precum şi pe mercenarii greci (ionieni) şi carieni, pe care-i menţinuse in armată şi după ce-şi impusese autoritatea în întregul Egipt. Dealtfel, în vremea sa şi apoi a urmaşilor săi, influenţa "leacă în Egipt creşte considerabil, odată cu pătrunderea grecilor în comerţul egiptean; în 650 î.e.n., Psametic oferă acestora drepturi depline asupra unei mai vechi aşezări greceşti din Deltă, „Zidul millesienilor", care devine, colonie umiană sub numele de Naucratis.

In politica sa internă, Psametic I s-a sprijinit şi pe clerul memphit şi heliopolitan, eu care avea strìnse relaţii (fiica marelui preot din Heliopolis, al zeului Ptah, îi era soţie) şi este posibil ca banii faraonului să fi avut această provenienţă, deoarece aristocraţia templelor deţinea firele circulaţiei băneşti. Rezultatele politicii de stabilizare internă permit urmaşilor acestuia, in special fiului său, Nechao al Il-lea (609-595 î.e.n.), să ducă o politică externă mai activă, să se preocupe de lucrări de mare anvergură (cum a fost începerea lucrărilor de refacere a canalului Mediterană-Marea Roşie, sau întărirea considerabilă a flotei militare). Tot acesta este iniţiatorul aşa-zisului „Periplu al lui Nechao (al II-lea)": navigatori fenicieni, la cererea faraonului, efectuează o călătorie în jurul Africii, care a durat trei ani. Tot în această perioadă se afirmă definitiv scrierea demotica, evoluată din cea de afaceri.

In încercările sale de a stabili hegemonia egipteană in Palestina se izbeşte de colosul babilonian; după ce, în 608 î.e.n., învinge la Megido armata ludeei (regele Josua este ucis în această luptă, iar fiul său loachim este înlocuit ia carma regatului cu fratele, său Ioachaz), armata lui Nechao al II-lea este zdrobită, în 605 î.e.n., la Klarkmish, de Nabucodonosor al Il-lea Egiptul pierde definitiv Siria şi Palestina, cu toate că Pasmetic al Il-lea, în 590 î.e.n. şi fiul său Apries, în 586 î.e.n., încearcă să impună controlul egiptean în aceste teritorii. Mai mult, înfrângerea lui Apries, care sprijinea încercarea ludeei de a se elibera de sub tutela babiloniană, duce şi la pierderea Feniciei, apoi, o înfrangere cauzată faraonului de Cyrena (stat grec pe ţărmul african al Mediteranei) şi o răscoală a armatei egiptene îl detronează pe Apries (ce se menţine, cu sprijin grec, numai în nord, pană în 566 î.e.n. cand moare). Tronul egiptean este uzurpat de Amasis (sau Ahmes), celebru prin propileele din Sais si important pentru că a adus Ciprul sub ascultarea sa.

Pentru Egipt această perioadă a însemnat ultima înflorire) economică şi politică, de inspiraţie naţională. O nouă forţai avea să înlocuiască structurile obosite ale statelor din Orientul antic, o forţă tanără, viguroasă: Imperiul persan. în luna mai, 525 î.e.n., la Pelusium, ostile lui Gambyses obţin o victorie totală asupra ultimului faraon al dinastiei, Psa-metic al III-lea. Regatul faraonilor, copleşit de greutatea, a treizeci de veacuri de civilizaţie, părăsea scena şi trecea în istorie. Egiptul a devenit satrapie a Imperiului persan şi, conform cu politica maleabilă a Ahemenizilor, suveranii persani s-au declarat şi faraoni ai Egiptului. Astfel, dinastia a XXVII-a (525 - 404 î.e.n.) şi a XXXI-a (341 - 332 î.e.n.) sunt persane. între anii 404- 341 î.e.n., Egiptul îşi recapătă independenţa şi dinastiile din această perioadă (XXVIII -XXX) o susţin greu, cu ajutor grecesc, contra a numeroase campanii persane

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 10 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---