Incepand din anul 301 i.e.n., Seleucos I nu a mai avut decat înfruntări nesemnificative cu ceilalţi diadohi şi se putu consacra organizării interne. Orientîndu-şi politica spre vest, Seleucos I nemulţumi pe Ptolemeu I care se uni cu Lysimaehos. în contrapartidă Seleucos I încheie o alianţă cu Demetrios Poliorcetes, pe care o întări căsătorindu-se cu fiica acestuia, dar nu întîrzie să se certe cu socrul său. Astfel că, în 286 î.e.n., Seleucos I îl înfrînge definitiv pe Demetrios Poliorcetes, pe care-l ia prizonier (moare captiv în 283 î.e.n.). iar în 281 î.e.n. îl înfrînge şi-l ucide pe Lysimaehos, la Kurupedion, în Asia Mică. După această victorie, Seleucos I s-a proclamat r egele Macedoniei şi a pornit, în fruntea unei mari armate, contra Greciei continentale; planul i-a fost curmat de moartea sa prematură. Cu Egiptul lagid regatul Seleucizilor nu a avut confruntări importante în timpul vieţii lui Seleucos I,cu toate că politica acestuia a dus la încordarea relaţiilor între cele două state.

Seleucos I împărţi regatul în 72 de provincii si, după modelul persan, puse în fruntea lor satrapi. Alegm însă satrapi numai dintre macedoneni şi greci, cum proceda dealtfel şi pentru ocuparea celorlalte dregătorii importanti Seleucos I adanci prăpastia care-i separa pe cuceritorii greci de populaţiile autohtone, elenizarea rămanand, ca şi în celelalte state elenistice, de suprafaţă.

Chiar întemeierea de noi oraşe a avut ca unul dintre scopuri crearea unor centre militare, comerciale şi culturale unde să se concentreze grecii. Este cazul Seleuciei, oraş construit pe Tigru şi al Antiohiei, pe Oront. Tot în acest scop a accelerat elenizarea mai vechilor oruşe persane, cum s-a întamplat cu Susa (botezată tot Seleucin), cu Ecbatana (botezată Epiphaneia). în Media şi, mai ales, in Persia propriu-zisă (Phars), elenismul nu trecu dincolo de clasa conducătoare, dominante rămanand zoroastrismul şi cultul pentru gloria înaintaşilor Ahemenizi.

Dealtfel, moartea lui Seleucos I, în 280 î.e.n., ucis la Lysimacheia de fratele lui Ptolemeu al 11-lea, Ptolemeu Keraunos, avea să-l pună pe urmaşul său, Antiochos I Soter (280-261 î.e.n.), iu faţa a numeroase probleme interne, născute din divorţul dintre stăpanirea greacă şi populaţia autohtonă. Chiar în 280 î.e.n. se desprinse din statul Seleucizilor regatul Bithy-niei, sub conducerea lui Nicomedea I (280-255 î.e.n.). Este vorba de nord-vestul Anatoliei (la nord - Marea Neagră, la est - Paphlagonia, la sud - Galatia, la vest - ţinuturile riverane Mării Marmara), care cuprindea oraşele Niceea, Prusa, Heracleea. Urmaşul lui Seleucos I trebui să facă faţă invaziei celţilor, cărora le permise să se stabilească în Galatia.

Tot în vremea lui Antiochos I se produse dizidenta lui Eumenes I, care, proclamandu-se rege independent (263-241 î.e.n.), scoase regatul Pergamului din imperiul Seleucizilor. Pe langă aceste tendinţe separatiste, Antiochos I trebui să facă faţă atacurilor Ptolemeilor, ce ripostară încercărilor Seleucizilor de a-şi impune hegemonia în Mediterana. Astfel, izbucni primul război sirian (274-271 î.e.n.), inaugurand o lungă perioadă, de un secol şi jumătate, de conflicte între Seleucizi şi Ptolemei, a căror miză a constituit-o stăpanirea asupra Coile-Siriei (din 301 î.e.n. ocupată de Ptolemeu I), cheia Mediteranei Orientale. în timpul domniei lui Antiochos al II-lea Theos (261-246 î.e.n.) situaţia internă a regatului Seleucizilor se deteriorează: Antiochos al II-lea, cu toate că, aliat cu Antigonos Gonatas, regele Macedoniei, obţine victorii în al doilea război sirian (260-253 î.e.n.), dobandind posesiunile din Asia Mică ale lui Ptolemeu al II-lea, pierde controlul asupra părţilor care se proclamă independenţi în 248 î.e.n., scutind din imperiul Seleucizilor o importantă suprafaţă (Chorasanul din Iranul de astăzi).

De asemenea, în 255 î.e.n., sub Ariartes al III-lea, Pontul devine independent, slăbind poziţia lui Antiochos al II-lea, în ciuda căsătoriei sale cu Berenice, fiica lui Ptolemeu al II-lea, care-i adusese alianţa cu Egiptul, în fine, în 250 î.e.n., sub conducerea satrapului Diodotos, Bactria se proclamă stat (elenistic) independent, slăbind fruntariile orientale ale Seleucizilor. Bactria sau Bactriana corespunde cu nordul Afganistanului de astăzi, în Asia Centrală; a avut capitala la Bactra (Balk-ul de astăzi), în vremea Ahemenizilor, Bactria a fost primul centru al religiei lui Zoroastru. După ce fu disciplinată în 206 î.e.n. de Antiochos cel Mare, Bactria redeveni independentă şi, sub Demetrios (189 —166 î.e.n.), atinse apogeul prin cucerirea Kabulului şi a Punjabului. Regatul indo-grec astfel creat rezistă, cultural vorbind, atacului din 130 î.e.n. al sakilor (indoeuropeni cantonaţi iniţial în Asia Superioară), pe care-i asimilă. Sub dinastia kushană (sfarşitul secolului al II-lea şi secolul I t.e.n.), în centrele Kabul şi Punjab se produse, pe plan cultural, un fenomen do fuziune eleno-hindusă.

Căsătoria cu Berenice va provoca, după moartea lui Antiochos al II-lea, războiul dinastic al Laodicei (prima soţie a lui Antiochos al II-lea, care a asasinat-o pe Berenice), sau al treilea război sirian (246-241 î.e.n.), în urma căruia, cu toate victoriile obţinute (se adaugă şi victoria de la Andros, a lui Antigonos Gonatas, aliat, al Seleucizilor, contra lui Ptolemeu al III-lea.), urmaşul lui Antiochos al II-lea, Seleucos al II-lea Kalinicos (246-226 î.e.n.) pierde în favoarea lui Ptolemeu al III-lea poziţiile de pe ţărmul oriental al Mediteranei (coasta siriană şi vestul Asiei Mici). O contribuţie au avut-o şi certurile dinastice, între care răscoala fratelui lui Seleucos al II-lea, Antiochos Hieras, în 241 î.e.n. După moartea lui Seleucos al II-lea certurile dinastice se ţin lanţ la curtea Seleucizilor pană cand, în 223 î.e.n., puterea este luată de fiul lui Seleucos al II-lea, Antiochos al III-lea, cel mai mare suveran al acestei dinastii.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 13 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---