FamousWhy
ROM
Biografii, Celebritati, Vedete Vacante de vis, Destinatii, Regiuni Articole, Referate, Comentarii Download programe software FamousWhy Lucruri faimoase Forum Submit Content
|


Statistics:
Visits: 2,178
Votes: 4
Fame Riser
          
Fame Rank
5.5
Fame Riser
create pool

Articole


Intreaba despre Nuvela Psihologica - In Vreme de Razboi de Ion Luca Caragiale

Tag-uri Populare


literatura   poezie   roman   poet   scriitor   proza   nuvela   poem   comedie   comentariu   drama   opera literara   basm   teatru   romantism   roman realist   curent literar   personaje   gramatica   comunicare   istorie   prozator   balada   caracterizare   filozofie   opera   genul epic   naratiune   genul epic in proza   procedeu stilistic   roman subiectiv   autor   pastel   dramaturg   simbolism   genul dramatic  

All Tags

Famous Forum

 

Nuvela Psihologica - In Vreme de Razboi de Ion Luca Caragiale

 Q:   Intreaba despre Nuvela Psihologica - In Vreme de Razboi de Ion Luca Caragiale       
Nuvela Psihologica - In Vreme de Razboi de Ion Luca Caragiale Provenind din cuvântul francez nouvelle, latin nuvela, care înseamnă noutate, este o specie a genului epic în proză, cu un singur fir narativ, dar care poate dezvolta semnificaţii, conflict unic, concentrat, sunt prezentate cu un grad mare de verosimilitate fapte verosimile, iar intriga este riguros construită. Accentul nu cade asupra întâmplărilor, ci pe caracterizarea amănunţită, complexă a personajului.

Dimensiunile sunt variabile, este mai amplă ca povestirea şi mai redusă ca
romanul. Tendinţa de obiectivare se face prin detaşarea autorului de subiect şi de personaje.

În nuvela psihologică acţiunile sunt puse în slujba psihologiei personajului. Există un conflict interior personajele apar într-un moment al acţiunii, schimbarea condiţiei afectează m oralitatea, dezbaterea sufletească este vădită. Se urmăresc ecourile fiecărui eveniment în fiinţa interioară, cum pătrund în conştiinţă şi îi schimbă condiţia.

Tehnici de analiză psihologică sunt: introspecţia, monologul interior, stilul în direct. Prin descriere se evidenţiază starea sufletească într-un moment sau altul. Psihologia tulbure este evidenţiată de noapte:

Nuvelele psihologice ale lui I.L.Caragiale prezintă personaje puse în situaţii-limită, astfel încât este sondat psihicul labil, subconştientul.

În vreme de război reflectă obsesia, ea urmăreşte un caz psihologic în care setea de avere dezumanizează. Stavrache este un destin tragic. El nu este avarul tipic, autorul a urmărit desfigurarea sufletului omenesc, răsfrângerile în conştiinţă ale obsesiei banului.
Titlul operei este semnificativ şi derivă din faptul ca acţiunea se desfăşoară în vreme de război, totul evoluând în raport cu ştirile de pe front. Aspectele tematice abordate sunt de natură morală şi socială. Ele sunt urmărite în trei capitole reprezentând momente în evoluţia psihologică a lui Stavrache de la dorinţă la iluzie, apoi la halucinaţii până la nebunie.

Apărută în 1898, autorul o subintitulase schiţă, dar discursul narativ este similar cu cel din dramă, remarcându-se planul povestitorului, planul dialogat, planul naturii.
În primul plan, reflectările sunt făcute de autor, al doilea este surprins gradat cu dialoguri comprimate, gesturi şi indicaţii scenice. Este un complex obsesipnal, omul faţă în faţă cu propriile sale dorinţe, dar şi cu propriile sale temeri. Personajul devine un prizonier al dramei sale interioare. Autorul deapănă şirul narativ cu obiectivitate, dezvăluind şi ce se întâmplă în sufletul eroului. Sunt notate spaima, tensiunea, nervozitatea, plânsul, râsul demenţial, iar natura ia parte la zbuciumul sufletesc.

Sunt surprinse gesturi, mimică şi gânduri.- Evoluţia personajului este susţinută de o acumulare a circumstanţelor plasate într-o zonă a indecisului. Se remarcă metode realiste şi elemente naturaliste: omul este înţeles ca un rezultat al eredităţii şi al presiunii mediului social, iar singurătatea poate fi un element catalizator, explicând reacţiile lui. Observaţia se face din afară, prin notaţiile autorului ce devin elemente de analiză psihologică.

Popa Iancu din Podeni este capul unei bande de tâlhari care, pentru a fi în afară de orice bănuială, a dat o lovitură în propria lui casă. Când banda este prinsă de stăpânire, speriat că va fi descoperit, merge la fratele său, hangiul Stavrache, să-i ceară sfatul. După ce Iancu îi mărturiseşte adevărul fratelui său mai mare, acesta consideră că popa trebuie să-şi piardă urma. În uşa hanului se aud bătăi şi un pluton de voluntari în frunte cu un ofiţer şi doi sergenţi se opresc aici, Stavrache îl trimite cu ei pe fratele său. Bucuros că este singurul moştenitor al averii acestuia, trăieşte din acea clipă doar cu acest gând.

Veştile de pe front sunt contradictorii, unele anunţându-l că Iancu se distinge permanent prin acte de bravură militară, altele spunând de moartea acestuia. Consultând un avocat în legătură cu condiţiile legale ale păstrării averii fratelui, află că singurul care are dreptul să-i ceară averea este popa. Temerile lui nu pier, iluzia dă naştere vedeniilor, halucinaţiilor chinuitoare prin întrebarea obsedantă: „Gândeai că am murit, neică?"

Se observă preferinţa lui Caragiale pentru sinestezii sonore în relaţie cu psihologia eroului şi maxima concentrare a mijloacelor narative şi dramatice. Este atras de stările obscure ale inconştientului, de relaţiile psihice imprevizibile ale individului într-un moment de supremă încordare: „un frate înnebuneşte, iar altul se face tâlhar ca popă şi delapidator ca ofiţer" spune Călinescu. Oniricul e o prezenţă agresivă; vedeniile erup din subconştient şi victima are proiecţii delirante.
Planul real se confundă cu cel imaginar, normalitatea gândirii alternează cu obsesia şi frica de confruntarea cu fratele. Se aud bătăi de tobe, se văd soldaţi mărşăluind, totul pare aievea. In halucinaţiile datorate stării psihice, popa îi apare în haină vărgată de ocnaş, cu ochi mari de fiară, gata să îl omoare. întf-un monolog interior, el se frământă: „Ce judecători sunt aceia care nu au ajuns la capul bandei?... Căpitanul poate să se întoarcă, dar popa ba, dar dacă?"

Stavrache are manifestări patologice, cu gradate stări tensionale, el nu mai distinge planul real de realitatea minţii lui şi dovedeşte un caracter slab. Cu gândul că va ajunge stăpânul averii, presimţirea că fratele s-ar putea întoarce îl macină psihic şi fizic.

Este un război concret, cel din 1877, şi un război al eroului cu el însuşi, cu instinctele atavice (instincte primare) şi setea de înavuţire. Efectul devorator este dezumanizarea. Acest aspect este vădit şi când soseşte fetiţa care cere gaz pe datorie şi el refuză. Deşi înstărit, Stavrache vrea mai mult. Sunt lucruri care se petrec exclusiv în imaginaţia bolnavă de angoasă a eroului. Faptelor el le substituie viziunilor sale obsesive: „În cinci ani numai popa Iancu volintirul mai venea din când în când de pe altă lume să tulbure somnul fratelui său." În psihicul cârciumarului viciat de lăcomie se instalează demenţa, nebunia evoluează tragic ajungând la paroxism.

Picăturile de ploaie sunând pe fundul butoiului dogit sugerează obsesia - concordanţa dintre natură şi manifestările umane interioare. A treia oară când Iancu Georgescu apare într-adevăr să-i ceară bani pentru că delapidase la regiment din cauza unei datorii la jocul de cărţi, realitatea minţii lui Stavrache o substituie pe cea adevărată. Şi crivăţul ajunge în pragul nebuniei trosnind în hamul bătrân aşa ţine trei zile vreme cu frig, ploaie şi viscol - în acord cu stările psihice.
În întâlnirea propriu-zisă cu fratele, reacţiile fiziologice sunt intense, ieşite de sub control, înspăimântătoare. Atingerea este un junghi înroşit de foc şi se ridică cu părul vâlvoi, mâinile încleştate, râde cu hohote, gura deschisă fără să poată vorbi, ochii mari holbaţi, face cruci, horcăie, geme. Ideea că fratele se întoarce l-a terorizat încontinuu, declanşând nebunia. Dialogul redă încordarea şi lupta încleştată dintre cei doi fraţi. Aceasta se desfăşoară pe un fundal adecvat: zvârcolirile viscolului. Fraţii se unesc într-un destin tragic. La vederea luminii lumânării, hangiul cântă popeşte.

Deznodământul nuvelei este pe cât de tragic pe atât de incert, un final deschis, propriu modernismului. Stavrache este ţintuit la podea de fratele său mai tânăr, care se adresează însoţitorului, exclamând disperat: „N-am noroc!"
Caragiale pune în discuţie problema fundamentală a oricărei filozofii dialectice dintre bine şi rău din punct de vedere estetic - Urât, gnoseologic logic - absurd, religios sacru - profan, etic moral - imoral.

Elementele naturaliste sunt legate de starea sufletească a personajului, autorul relevând o serie de lanţuri cazuale. Accentul cade pe observaţie, analizând insistent senzaţiile şi prezentând mediul social.


Tag-uri: literatura



Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11


Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :