In extrema stângă a vieţii politice interbelice s-au aflat comuniştii. Partidul Comunist din România a activat ca o secţie a Comintetului. În cadrul Partidului Socialist în 1920 a existat o confruntare între opinia: constituirii unui partid comunist şi afilierii la Comintern unificării întregii mişcări muncitoreşti şi afilierea la Comintern

- toamna 1920 o delegaţie a socialiştilor români au vizitat Rusia Sovietică pentru a discuta condiţiile afilierii la acest organism comunist internaţional
- Iosif Jumanca, Ioan Fluieraş, G. Grigorovici au fost excluşi din conducerea socialistă pentru neacceptarea acestor condiţii
- la 8 mai 1921, extrema stângă a pus bazele Partidului Comunist - Partidul Socialis t s-a disociat de acesta

- au fost arestaţi unii participanţi la Congresul de consituire
- în 1922 a avut loc la Ploieşti Congresul al II-lea la care au participat 34 delegaţi
- în 1923 comuniştii români au adoptat şi susţinut teza cominternistă, dezvoltată de Buharin, privind dreptul popoarelor la autodeterminare, mergând până la despărţirea de stat - România era considerată "un stat multinaţional", o creaţia "imperialismului apusean" au instigat cu sprijinul sovietic ,unele tulburări în Basarabia, în 1924 la Tatar-Bunar; Cişmele, Nicolaevsca, Neruşai, Galileşti, care au grăbit scoaterea comuniştilor în afara legii prin Ordonanţele Corpului 2 Armată din 5 aprilie 1924 şi 23 iulie 1924.

Măsurile contra comuniştilor au fost legiferate prin:
- Legea persoanelor juridice din 6 februarie 1924
- Legea pentru reprimarea unor infracţiuni contra liniştii publice din 19 decembrie 1924.

Comuniştii au acţionat în ilegalitate până în 1944
- comuniştii, fără o legitimitate istorică în ţara noastră au dezvoltat o grupare extremistă şi conspirativă
- în 1923 numărau circa 2000 persoane
- în 1941-1944 sub 1000 persoane
- România era etichetată drept "un stat imperialist multinaţional" o "temniţă a popoarelor"
- comuniştii şi-au propus drept obiectiv cucerirea puterii politice, au acceptat compromisuri spre a se strecura în vârful piramidei politice în spatele unor alianţe
- la nivelul conducerii centrale au fost: Gheorghe Cristescu (1921-1924), Elek Koblos (1924-1928), Vitali Holostenko (1928-1931), Alexandru Ştefanski (1931-1935), Boris Ştefanov (1935-1938), Ştefan Foriş (1940-1944) conducerea se afla sub presiunea unor centre de conducere din ţară, de la Berlin, Praga, Moscova.

Partidul s-a confruntat cu existenţa şi activitatea paralelă a două fracţiuni:
- cea din interior (Lucreţiu Pătrăşcanu' Bela Breiner, Alexandru Sencovici)
- cea din exterior (Lenuţa Filipovici, A. Ştefanski, Vanda Nicolski, E. Iacobovici.
Ana Pauker a acţionat pentru a reface gruparea de exterior, pe care a pus-o la dispoziţia lui Stalin. Unii lideri au pierit în U.R.S.S.: Alexandru Dobrogeanu Gherea, Eugen Rozvan, Ecaterina Arbore, Timotei Marin, Marcel Pauker, David Fabián, Ion Dicescu, Pavel Tcacenko
- salutând pactul germano-sovietic din 1939, comuniştii subliniau ca dificultăţile survenite în urma începerii războiului mondial să fie folosite pentru declanşarea unei "revoluţii sociale".

---

Tag-uri: lupta, intregire, tara, drepturi, politica, razboi, unire

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 12 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---