Mierea, polenul, păstura, ceara, lăptişorul de matcă, propolisul, veninul de albine şi recent, apilarnilul sunt produse ale stupului. Pe baza fundamentării lor ştiinţifice, în prezent au depăşit utilizările tradiţionale terapeutice, intrând astfel într-o etapă nouă. In ultimii 30 de ani a luat naştere o activitate specifică, de sine stătătoare, cunoscută ca apiterapie, preocupată de valorificarea resurselor naturale, în scopul ocrotirii sănătăţii omului.

Studiată, analizată şi sintetizată sub raportul apiculturii, al botanicii, al chimiei, al microbiologiei, al farmacologiei, utilizarea produselor stupului în menţinerea sănătăţii şi pentru înlăturarea unor afecţi uni ale omului, apiterapia tinde să devină un domeniu specific de activitate, distinct de disciplinele care au generat-o. In consecinţă, în prezent, s-a încetăţenit din ce în ce mai mult conceptul de apiterapie, adică terapie cu ajutorul produselor apicole, al principiilor active pe care le conţin acestea. Există şi o tendinţă actuală de aplicare a apiprofilaxiei, ca metodă eficientă de prevenire a unor afecţiuni ale organismului uman.

Acest nectar nu rămâne în prima celulă în care a fost depozitat. 0 altă albină tânără va veni şi-1 va muta, astfel că va trece de nenumărate ori din guşă în guşă, din celulă în celulă, de fiecare dată procesul de transformare intensificându-se, pâna când nectarul va deveni miere. De obicei aceste mutări se întâmplă noaptea. In timpul depozitării nectarului în celule, apa în plus, care prisoseşte procesului chimic, se va Îndepărta prin acţiunea albinelor ventilatoare, astfel ca gradul de concentrare să corespundă caracteristicilor mierii „coapte". Va trebui ca albinele să adune 3—4 kg nectar ca să rezulte 1 kg de miere coaptă (maturată).

Când albinele încep să căpăcească celulele este semn că procesul de transformare a nectarului în miere este pe cale de terminare, că mierea este maturată (când jumătate din fagure este căptuşit). In acest caz, ea conţine un procent de circa 20% apă, cât este normal să conţină o miere de bună calitate.

Sortimentele de miere. Mierea, produs nobil al albinei este un aliment uşor de digerat. Ea cuprinde un amestec de fructoză şi glucoza, într-o formă care, fără să mai fie transformată de organism, se asimilează direct, constituind o sursă de energie. Important pentru economia alimentară, pentru echilibrul procesului biologic al corpului omenesc, este faptul că mierea are, In proporţii echilibrate, fermenţi, vitamine, substanţe minerale, acizi şi amino-acizi, ca şi hormoni, substanţe bactericide şi arome.

Zahărul rafinat conţine numai zaharoză; în 100 g de zahăr, numai 0,1% este apă şi 99,9% zaharoză. In schimb 100 g de miere — care furnizează 328 de calorii — înseamnă un aport de 17,2% apă, 0,4 — 0,8% proteine (amino-acizi), 81,3% zaharuri (din care 38,19% fructoză, 31,28% glucoza 5,00% zaharoză, 6,83% maltoză şi alte dizaharide), In rest amidon şi alte polizaharide. La acestea se mai adaugă 3,21% vitamine, săruri minerale, oligoelemente, substanţe bactericide etc, din care (în miligrame): 3,5 vitamina C, 5 sodiu, 10 potasiu, 5 calciu precum şi 6 mangan, 0,6 fier, 16,0 cupru, 33 fosfor, 5,0 sulf şi alte substanţe în urme infinitezimale, dar cu efecte certe In folosul organismului. Prezente în suta de grame de miere de albine sunt şi alte vitamine importante şi anume (în micrograme): 4,4 — 5,5 tiamină (E^): 26,0— 51,0 riboflavină (B2); 10,0 piridoxină (B6); 55,0—105,0 acid pantotenic: 36,0—110,0 acid nicotinic (PP); 3,0 acid folie, în funcţie de proba de analiză şi mai cu seamă de urmele de polen rămase în miere.

Mierea are deci un spectru larg de acţiune, constituind o raţie alimentară echilibrată, în miniatură. Astfel, mierea înglobată sub diverse forme de preparate (turtă dulce, nuga, în alte compoziţii de patiserie şi în energizante-vi-talizante ca miere cu cacao, miere cu lăptişor de matcă sau cu apilarnil etc.) şi, desigur, mierea ca atare (in borcane, tuburi, faguri), consumată chiar în cantităţi mici, previne şi înlătură anumite carenţe provocate de alimentaţia dezechilibrată, ca şi de suprasolicitarea mediului ambiant. Şi să nu uităm substanţele bactericide pe care le conţine mierea şi efectul lor asupra unor microorganisme dăunătoare, prin cunoscuta acţiune de inhibare pe care o exercită.

In cadrul interdependenţei dintre plantă, albină, produs apicol şi om, mierea — produs principal al stupului — constituie unul din exemplele cele mai caracteristice în demonstrarea transmiterii prin albină a principiilor active conţinute în diferite nectaruri de flori. Cu alte cuvinte, efectele terapeutice ale mierii sunt determinate de plantele (florile) vizitate de albine, respectiv de principiile active ale acestora. Cu titlu de exemplu pot fi amintite următoarele sorturi de. miere, în funcţie de plantele din care provin.

Mierea de tei, ca şi florile de tei, conţine, printre altele, uleiul volatil In a cărui compoziţie intră un alcool alifatic sesquiterpenic, farnesolul, care imprimă de altfel mirosul caracteristic. Farnesolul are o acţiune neurosedativă şi antiseptică. Utilizarea terapeutică: sedativ nervos, în tuse, insomnii; ca antiseptic în bronşite.
Deoarece florile de tei mai conţin mucilagii, flavonoizi, gume, tanin, zahăr, colină şi acetil-colină, se presupune că — pe lângă prezenţa obişnuită a zahărului şi a unor flavonoizi — aceşti produşi se află şi în miere.

Mierea polifloră, care conţine şi roiniţă. Floarea de roiniţă conţine un ulei volatil format din citrol, citroneol, geraniol, linalol ş.a., transmis şi în miere. Utilizare terapeutică: antiseptic — sedativ.

Miere de mentă. Atât mierea, cât şi floarea de mentă — din cultură şi din flora spontană — conţin un ulei volatil format din: mentol, mentofuran, gama-pinen, felandren, limonen, cadinen, cineol, aldehide, alcool amilic, timol, carvaclor etc. Acţiune şi utilizare terapeutică: analgezic uşor, carminativ (adică uşurează digestia, înlătură balonarea), tonic, antiseptic în spasme pilorice, dischinezii biliare şi gastro-intestinale.

Mierea de trifoi. Ca şi florile plantei, mierea conţine flavonoizi, ulei volatil, substanţe de natură fenolică, răşini, derivaţi cumarinâci. Acţiune şi utilizare terapeutică: diuretic, antidiareic, expectorant.

Mierea de salcâm conţine — ca şi florile — robinină, acacină (glucozid de natură flavonică), ulei volatil. Acţiune şi utilizare terapeutică: calmant al tusei, antiseptic.

Mierea de conifere (pin, brad, molid etc). Ca şi seva coniferelor din care se hrănesc insectele producătoare de aşa-zisa mană (de unde şi denumirea de miere de mană) conţine principii active. Astfel, pe lingă prezenţa însemnată de glucoza, levuloză şi substanţe minerale necesare organismului uman, aceste sorturi de miere, ca şi secreţia (mana) din care provin, conţin uleiuri volatile şi răşini bogate în gama-pinen, betapinen, felandren, limonen, aldehidă anisică şi caproică, alcooli secundari monociclici, aldehide, cetone, alcooli terapeutici terţiari etc. Acţiune şi utilizare terapeutică: antiseptică, antiinflamatoare atât pentru căile respiratorii, cât şi pentru cele urinare, acţiune diuretică.

Toate sorturile de miere de mană, deci şi cele provenite din alte surse decât coniferele (de exemplu stejar, frasin şi altele) conţin substanţe răşinoase care — deşi în cavităţi relativ mici — au acţiune laxativă, uşor calmantă în inflamaţiile intestinale. In stadiul actual de dezvoltare a apiculturii se pot cultiva anumite specii de flori (de exemplu speciile pectorale sau alte plante medicinale), pentru ca albinele să adune şi să prelucreze nectarul cu efecte terapeutice bine cunoscute în farmacologia şi farmacodinamica modernă.

Mierea de faguri. Aceleaşi sortimente de miere, florale sau de mană care au fost menţionate, pot fi consumate şi ca miere în faguri. Sub această formă valoarea biologică a produsului este mult sporită prin:

— aportul de vitamine conţinute de ceară (în special vitamina A — retinol — precum şi alte substanţe şi principii active, care prin procesul de masticaţie trec din ceară în organismul uman, o dată cu mierea ingerată;

— acţiunea de curăţare şi dezinfecţie a dinţilor;

— efectul psihologic datorat consumului unui produs natural.

Sub această formă de miere in faguri (secţiuni) se pot consuma absolut toate sortimentele de miere, chiar şi cele care, după un anumit timp de păstrare la rece, cristalizează.

In general, fagurii cu miere se consumă prin masticaţie şi se sug, iar ceara nu se înghite.


sursa imaginii www.saveurdujour.com

---

Tag-uri: albine, sanatate, natural, polen

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---