Statistics:
Visits: 1,203 Votes: 0 Fame Riser |
Fame Rank
N/A
Fame Riser
|
|||||||||||
Importanta apei in procesul de calire al organismului
Q: | Intreaba despre Importanta apei in procesul de calire al organismului |
Pentru că are o conductibilitate mai mare de trei ori decât aerul, apa are şi o acţiune mai puternică asupra termoreglării.
Procedurile de călire cu apă produc modificări serioase în activitatea inimii, a vaselor sanguine, a aparatului respirator şi a metabolismului. Ele trebuie să fie de scurtă durată, repetate la intervale de timp scurte şi alternate cele calde cu cele reci. Calitatea apei să fie cât mai aproape de cea a apei potabile.
Procedurile de călire cu apă
a) — Fricţionarea cu un prosop aspru şi umed, este indicat să se facă dimineaţa după gimnastica de înviorare. Temperatura apei să fie de 24°-25°C, iar la 2-3 zile să scadă cu câte un grad, până ajunge la temper atura apei din cameră. Acest lucru se face
în aproximativ o lună de zile;
b) - Stropirea sau turnarea apei pe corp. La început, apa să aibă o temperatură de 33°-35°C care se scade treptat până la 20°C. Durata este de la câteva secunde la 1-2 minute. După stropire se fricţionează corpul cu un prosop aspru şi uscat, realizând şi un masaj al pielii. După obişnuirea cu temperaturile scăzute se poate trece la turnarea apei pe corp în aer liber;
c) — Duşul este mijlocul superior de călire, pentru că acţiunea lui fiziologică se bazează pe excitaţiile termice şi în acelaşi timp pe acţiunea mecanică, datorată jetului de apă care cade pe piele. Temperatura apei la început este de 30°-33°C şi scade treptat la 25°-2O°C şi chiar mai mult. Nu se face duş rece după o activitate intensă şi nu pe corpul transpirat. Durata duşului este de 3 minute şi după aceasta se recomandă masajul sau automasajul.
d) - Scăldatul se poate realiza în apa râurilor, a lacurilor şi a mării. Efectul de călire este mare, deoarece contactul cu apa se realizează dintr-o dată pe toată suprafaţa corpului şi se mai combină şi cu ceilalţi factori de călire [aer, soare, etc] la care se adaugă presiunea apei şi mişcările executate în apă. Baia în apa mării are o influenţă mai puternică decât aceea în apa râurilor, datorită climatului marin (călirea cu soare, proprietăţile apei — săruri minerale, particule de sare, etc). în folosirea acestui procedeu se recomandă respectarea unor reguli:
- scăldatul să fie făcut cu prudenţă şi să nu se înceapă într-o apă cu temperatura sub 20°; la început, o singură baie pe zi, la orele când apa este mai caldă;
- se va alege un loc ferit de vânt, cu ţărm nisipos, în pantă, cu fundul apei adâncindu-se treptat;
- baia să nu se facă mai devreme de 2-2 ore şi jumătate de la luarea mesei;
- nu se intră în apă încălzit şi transpirat;
- în primele zile baia să se limiteze la o durată de 3-5 minute;
- în apă se intră repede şi se fac 2-3 scufundări urmate de mişcări energice, eventual de înot. La ieşirea din apă, corpul se şterge bine cu un prosop aspru şi uscat;
- nu se stă în apă până la apariţia frisoanelor; când apare senzaţia de frig, se iese din apă, se şterge bine corpul şi se execută câteva mişcări de "încălzire".
sursa imaginii - /freedigitalphotos.net

Tag-uri: inot, temperatura, curp |
- Ce este dispensarizarea (11167 visits)
- Despre sange - elementele figurate eritrocite, leucocite, trombocite (9540 visits)
- Ce este cortizonul (8982 visits)
- De ce ne vajaie capul (8745 visits)
- Bolile globulelor albe (6267 visits)
- Ce este diureza (5797 visits)
- Despre scoarta cerebrala (5468 visits)
- Afectiunile endocrine si tratarea lor in statiuni (5369 visits)
- Notiuni despre igiena copilului si a adolescentului (4878 visits)
- Care sunt alimentele permise si nepermise pentru cardiaci (4431 visits)
- Ce este congestia pulmonara (4227 visits)
- Ce este coagularea sangelui (4206 visits)
- Ce importanta are bromura ? (4145 visits)
- Ce este formolul (4085 visits)
- Despre undele ultrascurte (3680 visits)
- Explicarea termenilor atlas si axis
- Ce este blocajul cu novocaina
- Ce inseamna boala medicamentoasa
- Explicarea notiunii de boala profesionala
- Explicarea termenului "facies"

Categorie: Sanatate - ( Sanatate - Archiva)
Data Adaugarii: 03 March '08
Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :