Traim in aceste vremuri moderne, in care tehnologia de ultima ora se afla in casele tuturor. exista acum o solutie tehnologica, moderna pentru absolut orice problema. Chiar si pentru boli exista acum fel si fel de medicamente. insa desi traim in aceasta epoca moderna, oamenii se indreapta din ce in ce mai mult catre natura si catre remediile sale. Alături de medicina clasică, cea care se predă la facultăţi şi care a beneficiat din plin de progresele tehnologiei, ajungând să mânuiască mijloace impresionant de puternice, a persistat de peste 170 de ani şi o medicină mai blândă, care abordează problema tratamentului bolilor de pe alte poziţii şi care trebuie privită ca o completare a medicinei clasice. Homeopatia este cunoscuta si practica ta din cele mai vechi timpuri - Hipocrates a pus bazele ei dar Galenus ( cel mai reprezentativ elev al lui Hipocrates ) a preferat dezvoltarea ALOPATIEI astfel incat Homepatia a ramas multa vreme intr-un con de umbra . Este meritul medicului german Hahnemann , care in 1784 a redescoperit si apoi a dezvoltat Homeopatia . De atunci si pana in prezent Homeopatia a cunoscut si cunoaste o dezvoltare si o fundamentare stiintifica deosebita . Este o metoda deja inclusa in programele de invatamant universitar din Romania dar si din alte tari . Este o metoda recunoscuta si acreditata oficial atat in tara dar si pe plan mondial . Astfel , in tari precum Anglia , Franta , Italia ,Olanda , SUA , etc exista spitale de Homeopatie , Institute de studii si cercetari , Policlinici de Homeopatie , Facultati de Homeopatie etc .

Este acceptat de ambele şcoli că boala este rezultatul acţiunii unei cauze (a unui factor sau mai mulţi) asupra unui substrat (o fiinţă vie': plantă, animal sau om). Medicina clasică s-a orientat în ultimul secol şi jumătate, mai ales de la descoperirea microbilor de către Pasteur, în primul rând spre combaterea cauzelor bolilor şi — mai ales în ultima vreme — spre corectarea mecanismelor fiziologice dereglate prin medicamente, hormoni sau alte substanţe care suplinesc deficitele sau combat excesele. In schimb, medicina homeopatică şi-a concentrat toată atenţia asupra substratului sau ceea ce se obişnuieşte să fie denumit „teren11. Tot timpul homeopaţii au acţionat în spiritul ideii că terenul (adică organismul) trebuie ajutat să devină capabil să învingă boala prin propriile lui mijloace.

Nici medicina clasică n-a neglijat acest aspect, dar pentru homeopaţi el este singurul pe care-1 au în vedere. Cel care este la originea căutării cauzei bolilor în agenţii externi, la originea freneticei „vânători de microbi", care a animat lumea medicală în secolul care i-a urmat, Pasteur, a fost şi cel care a crezut cel mai mult în necesitatea stimulării forţelor de apărare ale organismului prin vaccinare, adică prin provocarea unei boli atenuate, de care subiectul se vindecă cu uşurinţă, dar dobândeşte cu această ocazie o rezistenţă mărită faţă de boala naturală.

Acesta este şi principiul pe care Samuel Hahnemann întemeietorul homeopatiei 1-a aşezat la baza concepţiei sale terapeutice, dar nu limitat la bolile transmisibile, ci ca un principiu mult mai general. într-adevăr el a gândit că bolile pot fi vindecate dacă se determină o boală mult mai uşoară (sau altfel spus, dacă se provoacă aceleaşi manifestări, dar mult mai atenuate), ceea ce va determina din partea organismului o reacţie salutară care va duce la vindecarea şi a bolii reale. Chiar dacă acest raţionament poate părea cam fragil în lumina exigenţelor critice foarte severe ale nivelului ştiinţific actual, aplicarea lui în practică s-a soldat şi continuă să se soldeze cu succese terapeutice. Principiul este lapidar exprimat în lozinca „SIMILIA S1MILIBUS CU RENTUR", adică ceva asemănător vindecă ceva asemănător, şi el constituie baza conceptuală a homeopatiei (homoios = acelaşi; pathos = suferinţă, boală).

Şi în medicina clasică denumită şi alopatie, încă cu un secol în urmă, s-a demonstrat inversarea efectului o dată cu variaţia dozei administrată dintr-o anumită substanţă. Foarte multe substanţe care acţionează stimulând o funcţie organică atunci când sunt administrate în doze mici, inhibă sau chiar paralizează aceeaşi funcţie când sunt administrate în doze mari. Această aşa-numită „lege a inversării efectului în raport cu doza" se suprapune aproape exact pe primul principiu al homeopatiei. Deosebirea stă însă în faptul că homeopaţii utilizează pentru tratamentele lor doze extrem de mici, infinitezimale.

Acesta este al doilea principiu al homeopatiei şi este cauza neîncrederii alopaţilor, datorită gradului extrem de mare al diluţiilor întrebuinţate. In schimb homeopaţii aduc contraargumentul practic şi anume că — independent de posibilitatea de a da astăzi o explicaţie ştiinţifică — cu tratamentul homeopatic corect ales şi mai ales în cazul afecţiunilor care se pretează, se obţin rezultate bune.

Tratamentul homeopatic câştigă teren şi la public, ca şi la corpul medical. De ce? Pentru că se dovedeşte din ce în ce mai mult că din medicamentele alopatice, multe sunt capabile să determine aşa-zise „reacţii adverse" sau „reacţii secundare" şi asta cu atât mai frecvent, cu cât medicamentele sunt mai puternice. Uneori pot să determine adevărate boli. Femeile gravide sunt categoria de pacienţi cei mai potrivită pentru tratamentul homeopat. Se ştie că orice medicament este interzis gravidelor în primele trei luni de sarcină. Din acest motiv, tratamentul homeopatic este deseori salvator pentru gravide. Ca şi la gravide, la copiii foarte mici este de preferat evitarea administrării de medicamente de sinteză chimică. Sugarii pot fi ajutaţi prin tratament homeopatic în cursul erupţiilor dentare dificile, în răceli cu sau fără febră, în întârzieri de creştere şi dezvoltare şi în alte boli (indigestii, bolile eruptive ale copilăriei). Alte categorii de pacienţi cărora homeopatia li se adresează este cea a persoanelor cu multiple alergii la medicamente, persoanele care au dezvoltat reacţii adverse severe la anumite medicamente.

Medicamentele homeopatice sunt netoxice, in plus sunt foarte ieftine. In schimb, pentru medic înseamnă un consum mare de timp, căci îi cere să facă un studiu foarte amănunţit al bolnavului, al Întregii sale personalităţi, căci homeopatia este o medicină reacţionată (care urmăreşte să facă pe bolnav să-şi schimbe modul de a reacţiona). Cum modul de a reacţiona este o caracteristică pur personală, se înţelege că mediul homeopat trebuie să facă un efort considerabil pentru a înţelege particularităţile individuale ale pacienţilor, pe care îi tratează totdeauna ca pe unicate umane.

într-adevăr homeopatia tratează bolnavi şi na boli. Pentru alegerea corectă a medicamentului homeopatic necesar într-o situaţie anume, denumirea bolii are mult mai puţină importanţă decât modul particular de a reacţiona al individului. Şi, tocmai pentru că se caută identificarea modului personal de a reacţiona al pacientului, pentru homeopat valoarea cea mai mare o au simptomele cele mai curioase, mai paradoxale, mai rar întâlnite, prezentate de bolnav. De aceea nu trebuie să surprindă că medicul homeopat se interesează de multe amănunte, cum ar fi faptul că o amigdalită a început cu partea dreaptă sau cu partea stingă şi caută simptome care n-au nimic comun cu boala.

O boală se caracterizează printr-un mănunchi de simptome, care permite gruparea tuturor cazurilor sub o etichetă comună: cea a bolii în cauză. Se caută deci simptomele care n-au nimic comun cu mănunchiul care caracterizează boala. A doua consecinţă a acestei concepţii este faptul că bolnavul nu este tratat ca un întreg. Se iau în considerare simptome care n-au nimic comun cu boala de care se plânge pacientul, simptomele altui organ decât cel care a determinat consultaţia. Se înţelege din cele spuse că tocmai aceste simptome sunt mai valoroase, pentru că nu aparţin bolii, ci bolnavului. Homeopatia a fost şi rămâne medicina omului total, a omului luat ca întreg şi nu separat pe organe, pe specialităţi. Pentru homeopat, chiar dacă bolnavul vine pentru constipaţie sau hemoroizi, este importantă şi poziţia pe care o ia în somn şi coşmarurile pe care eventual le are etc O mare importanţă o dau homeopaţii simptomelor psihice ale bolnavului, cărora li se acordă o pondere mai mare decât celorlalte simptome în luarea deciziei asupra medicamentului ce trebuie administrat. Această atitudine explică de ce homeopaţii au recurs mult mai puţin la experienţe pe animale, căci pentru simptomele din sfera cea mai înaltă — proprie omului — simptomele psihice, experienţele pe animale nu pot fi utile (spre exemplu ca să se consemneze melancolia, furia, gelozia şi chiar insomniile etc).

Se înţelege din cele expuse de ce tratamentele homeopatice sunt strict individualizate şi se bazează pe alegerea medicamentului în funcţie de simptomele — cit mai particulare — ale bolnavului. In plus, se ţine seama şi de evenimentele din trecutul lui patologic, dacă ajută la conturarea mai precisă a modului personal de a reacţiona.

Tocmai de aceea, în homeopatie, recomandări de tratamente făcute pentru o afecţiune sau alta nu pot să ducă decât la rezultate parţiale, căci contravin principiului strictei individualizări a fiecărui tratament. Există însă cazuri în care modul particular de a reacţiona al individului are mai puţină importanţă; de aceea pentru asemenea situaţii se pot recomanda unele tratamente standardizate. Astfel, oricine primeşte o lovitură puternică va face o vânătaie sau un cucui, fără ca în acest proces să intervină mult factorul individual. De asemenea, în cazul unei fracturi, dacă forţa care acţionează este suficient de mare, toţi cei supuşi ei vor face fractură. în cazurile în care este consecinţa rarefierii patologice a oaselor, fractura survine la o forţă redusă, oare este fără consecinţe pentru alte persoane. Aici intervine factorul individual.

Consecvenţi cu această idee, nu vom da aici decât remediile homeopatice indicate în traumatismele minore. Este bine ca aceste medicamente să se găsească în dulapul cu medicamente al fiecărei familii, putând să constituie un ajutor imediat, până la consultarea unui medic.

Pentru orice fel de traumatisme medicamentul homeopatic cel mai valoros este Am;ca montana, în special când este vorba de părţi moi zdrobite, de hematoame sau hemoragii. Este de asemenea un bun remediu pentru şocul traumatic. Se administrează în diluaţia a 6-a C (centezimală), pe limbă, la fiecare trei sau patru ore la început, apoi prizele se răresc.

Pentru traumatisme pe sîn cu formarea unui nodul dureros este indicată Bellis perennis în diluţia a 6-a G, în acelaşi mod ca Arnica.

Pentru traumatismul oaselor, al periostului sau la inserţia tendoanelor pe oase: Ruta graveolens în diluţia a 6-a G. In caz de fractură este profitabilă asocierea cu Simphitum officinale diluţia a 6-a C, care favorizează formarea căluşului.

Pentru răni înţepate sau dilacerate ori zdrobire ale unor zone bogate In nervi (cum sînt buricele degetelor dar şi şira spinării) sau înţeparea ori secţio-narea de nervi: Hypericum perfoliatum în diluţia a 6-a C, util în orice rană, chiar foarte mică, dacă se însoţeşte de dureri acute mari.

Pentru elongaţii musculare, luxaţii, traumatisme ale capsulei articulare foarte indicat este Rhus toxicodendron, diluţia a 6-a C.

Pentru aplicaţii externe, sub formă de comprese sau prişniţe, se poate utiliza apă fiartă şi răcită în care se pun 10 picături de tinctură mamă (TM sau 0) ori din diluţia 1D (decimală) de Arnica montana la 1/2—3/4 litri de apă in cazul când nu există rană deschisă. Când există o rană se va utiliza Calendula Officinalis TM în aceeaşi proporţie (sau Hamamelis virginica TM).

Pentru arsuri sau opăreli sunt indicate Cantharis vesicatoria 6 C şi Urtica urens 6 C sau Causticum 6 C, dacă este vorba de o arsură chimică. Belladonna 6 C dacă pare ameninţător un erizipel cu punct de plecare o rană. Toate se administrează pe limbă, în cantitate de 3—4—5 granule. Extern se reco¬mandă tot TM de Calendula sau/şi TM de Urtica urens (ori 1 D) în apă, în aceleaşi proporţii ca mai înainte. Pentru arsură sau opăreală în gură, TM de Calendula în 1/2—3/4 1 apă. Calendula în proporţiile amintite este foarte utilă pentru clătit gura după extracţii dentare, deschideri de abcese la gingii şi constituie o foarte bună apă de gură pentru stomatite şi parodontite.

Dacă rana, arsura sau opăreală are puroi (supurează) se va apela la Hepar sulfuris 6 C perorai, două sau trei doze în interval de 48 de ore.

In caz de praf sau alt corp străin în ochi, se va spăla ochiul cu apă fiartă şi răcită în care se va adăuga Euphrasia offic. TM sau Calendula TM în proporţiile indicate anterior (sau 2 picături la două linguri de supă ori o picătură într-un păhărel pentru băi de ochi). Desigur, dacă este vorba de pătrunderea unei aşchii metalice în ochi, rănitul trebuie dirijat cât mai curând la spital (pentru a i se extrage corpul străin cu magnetul).

Pentru traumatism al ochiului cu un obiect bont (spre exemplu cineva este culcat cu faţa în sus şi-i scapă din mână un ciocan care loveşte ochiul cu coada) este indicată Ruta 6 C.

Repetăm că în toate cazurile — cu excepţia traumatismelor foarte uşoare — trebuie să se solicite sfatul medicului, tratamentele menţionate fiind utile până la consultul acestuia.
în caz de anxietate, agitaţie sau aprehensiune a celui traumatizat, până la acordarea unei asistenţe calificate este util să se administreze Aconitum napellus 6 C, câteva granule pe limbă din oră în oră sau la două ore, până la liniştirea pacientului.


sursa imaginii freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: natural, hrana, vindecare, boala

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 16 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---