In jurul anului 609, Mahomed, profetul lui Allah, a început să predice la Mecca şi sa vorbească despre o nouă credinţă. Datorită faptului că la Mecca a fost batjocorit, profetul a plecat în anul 622 la Medina. Acest an avea să fie considerat începutul unei noi ere. In Medina, Mahomed a devenit o autoritate atât pe plan laic, cât şi pe plan religios. In deceniile care au urmat noua sa învăţătură, cea islamică, s-a impus rapid şi astfel s-a format un stat arab puter-nic. Animaţi de învăţătura lui Mahomed, arabii au desfăşurat o serie de campanii militare şi au luat în stăpânire Egiptul, Siria şi Imperiul Persan. Venind dinspre Africa de Nord, arabii au atacat Spania şi au învins în foarte scurt timp vizigoţii care se aşezaseră în teritoriul respectiv. Drumul spre Galia era acum deschis şi se părea că era ameninţată lumea creştină.

Sub conducerea francului Carol Martel înaintarea arabilor dincolo de graniţele Spaniei a fost împiedicată pentru multă vreme prin victoria obţinută de Martel în 732, la Poitiers. In Asia Mică, Imperiul Roman de Răsărit a constituit o pavăză în calea mahomedanilor.

In acest timp, Imperiul Islamic a cunoscut înflorirea culturală. Descoperirile din domeniul matematicii şi medicinei care se datorau grecilor şi romanilor precum şi cunoştinţele din domeniul astronomiei, acumulate de către babilonieni, au fost nu doar preţuite, ci şi extinse şi aplicate. Prin înlocuirea cifrelor romane cu cifre arabe, cele patru operaţii de bază din domeniul matematicii au putut fi efectuate mai uşor. Invăţăturile marilor filosofi şi naturalişti greci au fost traduse în arabă şi s-au păstrat, datorită acestui fapt, deşi Imperiul Roman s-a destrămat. Mai târziu aceste importante scrieri şi-au croit, datorită cruciadelor, drum în culturile apusene şi au constituit bazele unei noi dezvoltări culturale.

Benedict din Nursia, localitate din Umbria, a interpretat la propriu cuvintele lui Hristos: „Du-te şi vinde tot avutul tău şi banii dă-i săracilor şi urmează-Ma". Benedict a renunţat la întreaga sa avere pentru a trăi într-o peşteră izolată din Munţii Sabinelor. Când exemplul său a fost urmat şi de alţi credincioşi, comunitatea modestă s-a deplasat spre Monte Cassino.

Benedictinii au construit pe ruinele unui vechi templu prima mănăstire creştină. Regulile impuse de către Benedict le interzic monahilor sa posede bunuri de orice fel şi le cer acestora să-şi duca viaţa conform motoului: Ora et labora („Roagă-te şi munceşte”). în curând aveau să fie puse bazele altor mănăstiri care aveau ca model aşezământul de la Monte Cassino. Multe lucrări, deosebit de valoroase pentru Biserica Creştină, teologice au fost scrise de către călugării benedictini.

In mănăstiri erau păstrate şi copiate scrieri ale gânditorilor, poeţilor şi istoricilor greci şi romani, care rezistaseră numeroa-selor jafuri din secolele ce trecuseră. Fiecare mănăstire se mândrea cu biblioteca sa ce cuprindea cărţi realizate artistic. Cunoştinţele cuprinse în cărţile respective nu erau, însă, valorificate sau predate, ci erau păstrate pentru urmaşi.

Nucleul tuturor ştiinţelor îl constituia la momentul respectiv Sfânta Scriptură. Alături de franci numai anglo-saxonii se bucurau de identitate bine definită în rândul triburilor germanice. Membrii acestor triburi cuceriseră provincia romană Britania şi îi subjugaseră pe celţii care trăiau pe acele meleaguri sau îi siliseră să se aşeze în Irlanda sau în Peninsula Bretagne.

Francii erau de fapt o uniune a numeroase triburi a căror conducere era exercitată de către regi. Unul dintre aceşti regi a fost Clovis (Chlodovech), care a pus stăpânire pe teritoriul situat între Loara şi Somme, dar care i-a învins şi pe „alemani”.

El şi-a dus francii în ţinutul din apropiere de Main, regiunea respectivă purtând şi azi denumirea tribului germanic ce 1-a populat. Clovis a reuşit să-i respingă pe vizigoţi şi să facă din burgunzi nişte supuşi ale căror pământuri intrau în stăpânirea imperiului său. La finele sec. al V-lea Clovis era stăpân peste un teritoriu care era şi romanic, dar şi germanic. Pentru a-şi uni supuşii, Clovis a fost primul stăpânilor germanic ce a trecut la creştinism.

După moartea lui Clovis, urmaşii săi şi-au extins imperiul de la coasta vestică a Franţei până la Saale şi până la Pădurea Boemiei, de la Marea Nordului până la Marea Mediterană. Acest uriaş imperiu a fost împărţit în trei: Austrasia, Neustria şi Burgundia. Intre cei trei regi, care stăpâneau cele trei părţi ale fostului imperiu, au avut loc războaie cumplite de pe urma cărora poporul a avut foarte mult de suferit. Acesta este motivul pentru care membrii familiei Hausmeier, mari demnitari, au luat asupra lor problemele legate de conducerea imperiului.

Astfel Carol Martel, care izbutise să-i învingă pe arabi, a început să se bucure de mare faimă şi a luat în mâinile sale puterea. Pepin cel Scurt, fiul lui Carol Martel, a fost numit de marii demnitari conducătorul imperiului. Pentru a-şi consolida poziţia ca moştenitor al tronului, Pepin a fost uns rege de către Papa de la Roma în anul 754.
Când longobarzii aveau să atace din nou Roma, Pepin a intervenit, i-a respins şi i-a dăruit Papei teritoriul cucerit de către el.Astfel a luat naştere statul bisericesc.


După moartea lui Pepin, fiul acestuia, Carol, i-a urmat la tron. Carol, i-a înfrânt definitiv pe longobarzi şi s-a încoronat singur, punându-şi pe cap coroana de fier a longobarzilor. După îndelungi lupte, Carol a reuşit prin anul 800 să-i convertească pe saxoni la creştinism şi să ia în stăpânire teritoriile ocupate de aceştia. Pentru a asigura graniţele imperiului său Carol a colonizat margraviatele din Boemia şi Sorbia cu ţărani franci.

In anul 800, Carol a fost încoronat împărat de către Papa Leun, la Roma, devenind astfel în mod oficial urmaşul stăpânitorului Imperiului Roman Apusean. Prin această încoronare a avut loc separarea definitivă a Romei de Bizanţ, Roma punându-se sub protecţia regilor franci.

Imperiul lui Carol cel Mare nu avea în cuprinsul său oraşe mari, ci era un ţinut exclusiv rural. în acea perioadă, s-a renunţat la vechea tradiţie germanică, în virtutea căreia pământul arabil era împărţit în fiecare an între ţărani. Acum exista dreptul de proprietate asupra pământului, iar pământul putea fi moştenit. Recoltele au fost din ce în ce mai mari, datorită faptului că la fiecare trei ani plantele cultivate erau mereu altele.

Carol a învăţat să scrie şi să citească abia la maturitate. Pe lângă limba maternă, el stăpânea şi latina, înţelegea greaca şi scria chiar versuri. El a pus bazele unei şcoli la curtea sa, a susţinut construirea de mănăstiri şi biserici şi a sprijinit învăţământul la sate.

Carol a murit în anul 814, lăsând în urmă un imperiu din care aveau să se formeze mai târziu Franţa şi Germania. Imperiul lui Carol cel Mare a fost împărţit în Regatul Franc de Apus, cu populaţie vorbitoare de limba franceză şi Regatul Franc de Răsărit cu populaţie germană.

---

Tag-uri: islam, mecca, credinta

---

Categorie: Istorie si Civilizatie  - ( Istorie si Civilizatie - Archiva)

Data Adaugarii: 05 August '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---