Boala canceroasă, una din cele mai complexe şi mai dificile probleme ale medicinii contemporane, a devenit prin frecvenţă şi gravitate o problemă prioritară de sănătate în majoritatea ţărilor din lume, având o pondere din ce în ce mai mare în structura îmbolnăvirilor şi mortalităţii.

Deşi cancerul este cunoscut şi studiat din antichitate (Hyppocrat — părintele medicinei —descriind primul prognosticul grav al bolii, iar Galenus — medic roman —, vorbind despre vindecarea cancerului dacă diagnosticul este precoce), această boală a devenit prin morbiditate (frecvenţa îmbolnăvirilor) şi evoluţie, o boală a lumii moderne.

Statistici medicale actuale desemnează can cerul ca ocupând locul al doilea în determinarea mortalităţii generale după bolile cardio-vasculare. Numeroase studii semnalează o tendinţă generală în lume de creştere a morbidităţii prin cancer, creştere atât absolută, cât şi relativă.

Pentru a înţelege cum se explică această creştere a incidenţei cancerului şi variaţiile de la o zonă a globului la alta, trebuie să menţionăm multitudinea de factori care concură la apariţia şi dezvoltarea acestei boli a secolului XX.

Nu există o cauză, ci multipli factori care intervin în raportul tumoare-gazdă, ducând la creşterea continuă a celulelor transformate malign, creştere care odată declanşată, nu măi poate fi controlată şi oprită de mecanismele de apărare ale organismului.

Există elemente care au dus la creşterea relativă a numărului de îmbolnăviri prin cancer şi anume:

— creşterea duratei medii de viaţă, persoanele vârstnice fiind mai susceptibile să facă boala;

— scăderea mortalităţii prin alte afecţiuni: boli infecţioase, tuberculoză etc;

— progresele medicinii în general permit descoperirea şi vindecarea a numeroase boli;

— progrese în ceea ce priveşte diagnosticul diferitelor forme de cancer datorită nivelului mai ridicat al populaţiei, adresabilităţii crescute la unităţile sanitare de specialitate, dar şi posibilităţilor tehnice moderne medicale de depistare.

La acestea se adaugă şi creşterea absolută a îmbolnăvirilor prin cancer, legată de o creştere a factorilor de mediu favorizanţi, proprii lumii moderne şi ţărilor dezvoltate din punct de vedere socio-economic.

Toate acestea au dus la dezvoltarea oncologiei (oncos în greceşte = masă sau tumoare), studiul complex al caracterelor clinice şi biologice, al etiopatologiei, al formelor variate şi al tratamentului bolii canceroase. In paralel s-a dezvoltat şi epidemiologia cancerului, studiul analitic al particularităţilor apariţiei şi distribuţiei diferitelor tumori maligne la om.

Racul este un termen general, cuprinzând variate tipuri de tumori maligne, caracterizate printr-o creştere anarhică autonomă celulară, străbătând mai multe faze de la invazia locală la cea regională, cu distrugerea ţesuturilor din jur, urmată de răspândirea la distanţă prin metastaze, putând să ducă, dacă nu se tratează, la o boală progresivă, generalizată.

Etimologic, termenul „cancer" înseamnă în limba latină rac, definind tendinţa de întindere, de proliferare; în limba greacă cuvântul „karkinos" cu semnificaţia rac, cancer, a dus la crearea termenilor carcinogen, carcinom etc.

Denumirea de neoplasm malign, sinonim cu cancerul provine de la grecescul „plasma" care înseamnă formaţie, creştere nouă.

Willis defineşte neoplasmul ca „o masă anormală de ţesut a cărei creştere depăşeşte creşterea coordonată a ţesuturilor normale şi persistă după dispariţia stimulilor care au determinat-o.

Se ştie că în organismul uman există ţesuturi care au o tendinţă normală şi permanentă la regenerare, la proliferare rapidă, înlocuind celulele cu viaţă limitată. Astfel, ţesutul hematopoietic şi organele limfopoietice (producătoare de globule sangvine), mucoasa gastro-intestinală, pielea, foliculul pilos (de pe rădăcina părului), mucoasa vezicală şi vaginală, celulele germinale din «organele reproducătoare (ovule, spermatozoizi). Este vorba de o creştere şi proliferare, deosebită de cea tumorală. Tumorile sunt proliferări celulare fără caracter de regenerare, care capătă autonomie şi scapă de sub controlul gazdei pe care se dezvoltă. Există neoplasme sau tumori benigne cu caracter limitai, cu evoluţie lentă, fără tendinţe de invazie şi diseminare şi neoplasme sau tumori maligne.

Termenul de malign se referă la tendinţa la creştere necontrolată, la tendinţa de a invada ţesuturile din vecinătate şi de a se propaga la distanţă prin metastaze. Alterarea iniţială dată de agentul sau agenţii cancerigeni în condiţii favorizante are loc în molecula de acid dezoxiribonucleic din nucleul celulei sănătoase. Dacă mecanismele celulare enzimatice nu pot să repare alterarea survenită, celulele transformate cresc necontenit şi excesiv.

Transformarea malignă care are loc se transmite generaţiilor succesive de celule şi apare masa tumorală cu tendinţă la invazie şi metastazare. Metastazia(în greceşte = deplasare) este transferul bolii de la organul de origine ia altul, cu care nu are conexiuni, prin desprindere de grupuri de celule tumorale ce se propagă la distanţă pe cale sangvină sau limfatică, formând colonii în alte teritorii, deci ducând la tumori secundare, deosebite de cea primară.

Acesta este mecanismul valabil pentru „tumorile maligne solide". Mai există însă şi alte afecţiuni maligne care debutează pluricentric, aşa-numitele „boli maligne de sistem" care afectează ţesuturi răspândite peste tot în organism, ca organele hematopoietice, sângele şi ganglionii limfatici. în această categorie de boli maligne intră leucemiile şi limfoamele maligne (mai cunoscută şi mai frecventă este boala Hodgkin sau limfogranulomatoza malignă).

In ceea ce priveşte procesul de transformare de la leziunile de început intracelulare la formarea masei tumorale iniţiale, acest fenomen are loc într-un interval lung de timp, ani şi zeci de ani, în care factorii favorizanţi şi de risc concură la ireversibilitatea leziunilor. Este faza preclinică a cancerului denumit „cancer în situ", stadiu preinvaziv, curabil 100% prin extirparea zonei modificate.

Este perioada în care cancerul poate fi prevenit, profilaxia având o valoare deosebită într-o afecţiune atât de gravă şi complexă ca acesta.

Depistarea unei tumori în stadiul de „cancer în situ" are deosebită valoare pentru anumite localizări, ca de exemplu: cancerul colului uterin, al sinului, al pielii şi mucoaselor. Numeroase studii ale unor organisme internaţionale precum U.I.CC. (Uniunea internaţională de luptă contra cancerului), au elaborat stadializarea tumorilor maligne în funcţie de mărimea tumorilor primitive, afectarea sau nu a ganglionilor regionali şi prezenţa leziunilor la distanţă, adică a metastazelor.

Când tumoarea nu este decelabilă clinic şi este depistată microscopic după controlul periodic efectuat la persoane cu factori de risc, este vorba de stadiul O;

- urmează stadiul clinic I, în care tumoarea este mică (de obicei sub 2 cm) limitată la locul de origine. Racul în situ, adică în stadiul O precum şi stadiul I, sunt stadii incipiente, în care se asigură bolnavului un tratament cu maximum de şanse de vindecare (de exemplu diagnosticul în aceste stadii în cancerul de sân permite un tratament eficient la 85 -100% din cancere).

-în stadiul II clinic, tumoarea depăşeşte de obicei volumul de 2 cm, poate apărea fixarea ei la ţesuturile din jur cu sau fără microleziuni în ganglionii limfatici regionali.

-în stadiul III clinic, tumoarea este mai mare, infiltrează ţesuturile din jur, invadează ganglionii regionali şi este posibilă şi prinderea ganglionilor mai depărtaţi juxtaregionali.

-în stadiul IV, boala canceroasă este generalizată, cu prezenţa uneia sau mai multor metastaze la distanţă.

sursa imaginii - /freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: metastaza, chimioterapie, tratament

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 21 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---