In tratamentul diabetului zaharat, indiferent de forma acestuia, un loc central îl ocupă dieta. O caracteristică esenţială a regimului alimentar la diabetici este cântărirea obligatorie a unora din alimente. Din totalul energetic, numai 40—45% vor fi asigurate de glucide; proteinele vor furniza 15—20%, iar lipidele 35—40%. Cantitatea de glucide permisă zilnic este fixată de medicul curant. Din punct de vedere practic, toate alimentele se împart în trei categorii.

Prima categorie este cea a alimentelor care se pot consuma fără restricţie, întrucât nu conţin cantităţi mari de glucide. Aici includem carnea, peştele, cea mai mare parte a brânzeturilor (telemea, caşcaval etc), ouăle, grăsimile, majoritatea legumelor şi zarzavaturilor (adică cele cu un conţin ut glucidic sub 5%: salată, varză, ardei,roşii, vinete,ridichi,spanac, ciuperci etc).

Sunt interzise alimentele care au glucide prea multe sau cu absorbţie prea rapidă: zahăr şi produse zaharoase, prăjituri, băuturi dulci, fructe foarte dulci (smochine, curmale, banane, struguri, prune ş.a.), miere, leguminoase uscate (fasole, mazăre).

A treia categorie o constituie alimentele care se consumă cântărite (aspect legat tot de conţinutul lor glucidic). Aici sunt incluse: pâinea, care are în medie 50% glucide; mămăliguţa — sub formă „pripită" — are circa 12,5 % glucide; cartofii, orezul, pastele făinoase — sub formă fiartă — au cam 20% glucide; laptele, iaurtul, brânza de vaci, urda au 4%; cu 10% se consideră majoritatea fructelor (mere, pere, portocale, cireşe, caise, piersici ş.a.), ca şi unele rădăcinoase fierte (morcov, ţelină, sfeclă).

Exemplificând, în cazul unui regim cu 200 g glucide pe zi, putem da următoarele cantităţi de alimente: 300 g fructe din grupa celor cu 10% glucide, ceea ce înseamnă 30 g glucide; 500 ml lapte sau iaurt, ceea ce înseamnă 20 g glucide; 250 g cartofi, orez sau macaroane (fierte), adică 50 g glucide; 200 g pâine, deci 100 g glucide. Spre a asigura o cât mai mare varietate a meniurilor, se pot face înlocuiri echivalente ale diferitelor alimente care conţin glucide

Tratamentul cu insulina se adresează în primul rând bolnavilor cu diabet zaharat de tip 2 (insulino-dependent), în majoritate copii şi tineri. Bolnavii cu diabet de tip 2 pot să aibă nevoie de insulina în mod trecător, în situaţii deosebite. în raport cu durata de acţiune, există preparate insulinice de trei categorii: cu acţiune rapidă, cu acţiune medie (intermediară, semilentă) şi cu acţiune întârziată (lentă).

Obişnuit, insulina se injectează subcutanat. Preparatele cu acţiune rapidă (ca insulina ordinară) se administrează uzual în 3 injecţii zilnice, cu 10—15 minute înaintea meselor principale. Preparatele cu acţiune medie se injectează dimineaţa şi seara, cu 40—45 minute înaintea meselor. Preparatele cu acţiune lentă se administrează o dată pe zi (unele dimineaţa, altele în apropierea mesei de prânz).

Flacoanele de insulina se păstrează la rece (4—10°C). Injecţiile se fac în regiunea abdomenului, pe feţele antero-externe ale coapselor şi ale braţelor, în regiunea fesieră. Zonele de injecţie se alternează. Este importantă păstrarea riguroasă a regulilor de asepsie.

Dar nu trebuie uitat că alcoolul inactivează insulina. Bolnavii se vor deprinde să-şi facă singuri injecţiile. Din efectele dăunătoare pe care le poate avea tratamentul insulinic amintim: hipoglicemiile (uneori foarte severe), lipodistrofiile (un fel de „topire" a ţesutului adipos din zonele de injecţie), infecţiile, alergia.

Medicaţia antidiabeticâ perorală se foloseşte predominant în diabetul zaharat de tip 2 (insulino-independent), care apare la vârsta maturităţii. Există două categorii mari de substanţe: sulfamide şi biguanidele. Sulfamidele antidiabetice sunt derivate de sulfoniluree şi includ, la rândul lor, două subgrupe.

Sulfamidele de generaţia I sunt ceva mai slabe ca acţiune; principalul reprezentant folosit la noi în ţară este tolbutamidul (1—3 tablete pe zi, rareori mai mult).

Sulfamidele de generaţia II sînt mai puternice; din acestea se foloseşte mai ales glibenclamidul (1—2 tablete pe zi). Din biguanide, la noi se utilizează cel mai mult meguanul (1—3 tablete pe zi). Sulfamidele sunt indicate preferenţial diabeticilor slabi, iar biguanidele celor obezi. Experienţa şi studiile au pus în evidenţă acţiuni dăunătoare ale acestor medicamente, mai ales în cazul biguanidelor, astfel că există o tendinţă generală de limitare a folosirii lor.

Aşa după cum am mai menţionat, exerciţiul fizic face parte integrantă din terapeutica diabetului. Are un efect stimulativ, de potenţare a acţiunii insulinei, cu scăderea concomitentă a glicemiei. Deoarece pericolul de hipoglicemie este foarte crescut în timpul său după efort, trebuie bine cunoscute măsurile de prevenire a acesteia.

Respectarea unor reguli de igienă este de mare importanţă. Curăţenia generală, dar mai ales a unor regiuni cum sunt cavitatea bucală, picioarele, organele genitale, trebuie avută permanent în vedere. Orice plagă cu excoriaţie va fi tratată cu seriozitate, pentru a evita apariţia unor gangrene sau infecţii.

Sursa Imaginii - .freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: zahar, insulina, regim

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 19 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---