SISTEMUL CIRCULAR LIMFATIC

Capilarele limfatice confluează, dând naştere vaselor limfatice mai mari. Acestea însoţesc, de obicei, venele şi merg către diferitele grupe de ganglioni limfatici (occipitali, cervicali, axilari etc). De la grupele ganglionare parietale şi viscerale ale toracelui şi abdomenului, limfa este colectată în trunchiurile colectoare limfatice.

Există şapte trunchiuri colectoare, mai importante fiind marea venă limfatică şi canalul toracic .. Marea venă limfatică adună limfa de la porţiunea superioară a corpului (capul, braţul drept şi jumătatea superioară a toracelui) şi se varsă în vena jugulară internă dreaptă.

Canalul toracic adună limfa din restul corp ului, are originea in cisterna lui Pequet (o porţiune dilatată), situată în abdomen la nivelul celei de-a doua vertebre lombare, are un diametru de 1—3 mm şi o lungime de 20—30 cm, urcă în torace alipit de coloana vertebrală, ajunge la gât şi se varsă în confluentul venos subclavijugular stâng

CIRCULAÅ¢IA ARTERIALÄ‚

Arterele conduc sângele de la inimă şi sunt dotate cu două proprietăţi : elasticitatea şi contractilitatea. Elasticitatea arterelor este proprietatea acestora de a-şi schimba calibrul în mod pasiv, în funcţie de variaţiile presiunii interioare a sângelui, pe seama ţesutului conjunctiv a tunicii lor medii.

Arterele înmagazinează deci o parte din presiunea sistolică şi o actualizează în timpul diastolei, transformând astfel curgerea discontinuă a sângelui, datorita contracţiei ritmice a inimii, într-o curgere continuă,

Contractibilitatea arterială este proprietatea arterelor de a-şi micşora lumenul în mod activ, ca efect al contracţiei fibrelor musculare netede din tunica medie a peretelui lor.

Contractilitatea arterială stă la baza fenomenelor vasomotorii reprezentate prin unde peristaltice şi contracţii ale arterelor din diferite teritorii ale organismului. Undele peristaltice contribuie alături de inimă la propulsarea sângelui în artere, iar prin contracţiile teritoriale este reglat aportul sanguin în diferite părţi ale organismului.

Contractilitatea este mai bine reprezentată la arterele mici, considerate, în consecinţă, drept vase distribuitoare faţă de arterele mari, la care domină elasticitatea, considerate vase conducătoare.

În artere, sângele circulă sub o anumită presiune numită tensiune sau presiune arterială. Presiunea arterială este menţinută de trei factori : factorul cardiac, reprezentat prin minut-volumul cardiac, factorul vascular, reprezentat prin rezistenţa periferică, şi factorul sanguin, reprezentat prin cantitatea şi viscozitatea sângelui. Minut-volumul cardiac (cantitatea de sânge pompată de inimă în aortă într-un minut) depinde de volumul-bătaie şi de frecvenţa contracţiilor cardiace pe minut.

Volumul-bătaie depinde de cantitatea de sânge care se întoarce prin vene la inimă şi de forţa de contracţie a muşchiului cardiac depinzând, la rândul ei, de gradul de dezvoltare a miocardului în raport cu vârsta, de integritatea inimii, de gradul de întindere a fibrei musculare cardiace, de circulaţia coronariană şi de durata diastolei. Rezistenţa periferică este rezistenţa datorită frecării coloanei de sânge de pereţii vaselor şi pe care inima o învinge, făcând ca sângele să circule în vase.

Presiunea arterială variază în raport cu fazele revoluţiei cardiace (ciclul cardiac). Este mai ridicată în timpul sistolei (presiune sistolică sau maximă) şi scade în diastolă (presiunea minimă sau diastolică). Presiunea sistolică normală în artera humerală, la omul adult, este de circa 120 mm Hg, iar cea diastolică, de aproximativ jumătate din valoarea presiunii sistolice +10mmHg.

Tensiunea arterială scade în artere de la inimă către periferia corpului, în funcţie de lungimea şi de îngustarea acestora. Presiunea arterială este mai mică la copii decât la adulţi şi creşte către bătrâneţe, datorită măririi rezistenţei periferice prin sclerozarea pereţilor arteriali care duce la diminuarea elasticităţii vasculare.

Tensiunea arterială creşte în cursul emoţiilor, frigului şi în cursul activităţii musculare pe seama vasoconstricţiei, care determină mărirea rezistenţei periferice, şi scade în timpul somnului.

Viteza cu care circulă sângele în arterele mari este de 300—500 mm/s, iar în cele mici de circa 250 mm/s. Ea scade din arterele mari către cele periferice în raport cu creşterea suprafeţei de secţiune a arterelor în ansamblu spre periferia corpului. Este mai mare în cursul sistolei (până la 1 000 mm/s la originea aortei) decât în cursul diastolei (scade până la 100 mm/s la originea aortei).

Pulsul reprezintă dilataţia ritmică a pereţilor arteriali sub influenţa undei sanguine care ia naştere prin ciocnirea sângelui. pompat de inimă în circulaţia mare în cursul fiecărei sistole cu sângele existent deja în aortă. Această undă se propagă în artere cu o viteză de 6 000—10 000 mm/s, depăşind viteza sângelui.

Frecvenţa pulsului exprimă frecvenţa contracţiilor cardiace şi este aproximativ 60—70/min la adultul în stare de repaus. Pulsul este mai accelerat la copii decât la adulţi. Frecvenţa sa creşte la emoţii, în cursul activităţii fizice, în cursul unor stări febrile etc. şi scade în cursul somnului etc.


Sursa Imaginii - freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: inima, tensiune, sange

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 19 February '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---