Sangele circula prin vase cu presiuni, viteze si in cantitati ce variaza cu importanta organului irigat si cu intensitatea activitatii acestuia.

Presiunea sangelui in aorta este in mod normal de 150-160 mm Hg, scazand pe masura ce ne aflam in artere cu calibru mai mic si ajungand sa fie in capilare doar de 20-30 mm Hg.

Pe masura ce strabate venele, intorcandu-se spre inima, presiunea sangelui scade si mai mult ajungand la valori de cativa mm Hg, sau atingand chiar valori negative, in venele mari ce se deschid in inima.

In cadrul circulatiei mici, valorile de presiune sanguina sunt in general mai mici de cat in cadrul circulatiei mari (de aproximativ 6 ori), copiii si femeile avand de asemenea valori de presiune mai scazute in comparatie cu respectiv batranii si barbatii.

In timpul contractiei inimii, presiunea este maxima, iar in timpul dintre contractii scade, devenind minima. Viteza de circulatie a sangelui variaza in mod asemanator modificarilor de presiune scazand dinspre inima spre periferie.

In artera aorta ea este de aproximativ 0,5 m pe secunda (1,8- 2,0 km/ora), in arteriole de 0,25 m pe secunda, iar in capilare ea atinge valori de aproximativ 100 ori mai mici.

Viteza foarte redusa din capilare favorizeaza schimburile nutritive si respiratorii dintre sange si tesuturi (daca aceasta viteza ar fi mare, schimburile respective nu ar avea timp suficient sa se efectueaze pe deplin).

Debitul de sange pe care il furnizeaza inima in fiecare minut este la omul adult de aproximativ 5 l, fapt care echivaleaza cu aproximativ 100 000 000 l sange pompati de inima in timpul unei vieti de 75-80 de ani.

Din acest debit, rinichii, ficatul, creierul, inima primesc o cantitate mai mare de sange in comparatie cu alte organe mai putin importante din corp. De asemenea, in timpul cresterii activitatii unui organ, circulatia sanguina la nivelul lui este mai crescuta.

In unele cazuri, sangele din artere poate trece direct in vene, ocolind reteaua de capilare, datorita deschiderii unor vase de legatura arteriovenoasa. In aceste cazuri, circulatia sangelui se numeste circulatie suntata sau scurtcircuitata, prin analogie cu fenomenul de sunt sau scurtcircuit electric.

Cand artera principala care iriga o regiune se astupa treptat, se dezvolta circulatia prin arterele accesorii, colaterale, care compenseaza circulatia prin artera principala (circulatia colaterala).

Datorita circulatiei sale, sangele isi poate exercita rolurile importante pe care le are in organism. Adaptarea circulatiei la necesitatile organismului se face pe cale nervoasa si umorala. In sistemul nervos exista centrii care cresc sau scad frecventa contractiilor inimii, precum si centrii vasomotori care comanda o constrictie sau dilatatie vasculara, respectiv vasoconstrictie si vasodilatatie.

In diferite regiuni ale arborelui vascular exista terminatii nervoase sensibile la modificari chimice si de presiune ale sangelui. Aceste regiuni se numesc zone reflexogene si de la ele pornesc impulsuri spre centrii nervosi care comanda reactiile amintite in functie de necesitati si alte impulsuri sosite de la receptori pentru temperatura, durere etc.

Pot determina, de asemenea, pe cale nervoasa reflex - conditionata sau necon-ditionata , reactie vasomotorie. Unii hormoni formati de glandele endocrine (modulosuprarenala, tiroida, hipofiza) au actiune asupra circulatiei prin influenta exercitata asupra inimii si a vaselor .

Pentru aprecierea circulatiei exista o serie de metode, dintre care unele se adreseaza starii functionale a inimii, arterelor, venelor si capilarelor. Altele se adreseaza rezultantei activitatii cardiovasculare, adica urmaresc viteza, debitul si presiunea sangelui in vase.

Dintre aceste metode, mai cunoscute sunt:
a) Ascultarea zgomotelor inimii, se face de catre medici cu ajutorul stetoscopului, care cauta sa descopere zgomote in plus fata de cele normale sau modificarea acestora.

b) Urmarirea pulsului
Pulsul este efectul contractiilor cardiace asupra sangelui din arterele periferice. Apasand o artera pe un os (de obicei artera radiala la incheietura mainii) simtim niste zvacnituri al caror numar este egal cu numarul sistolelor ventriculare.

Urmarind pulsul ne putem da seama, deci, de numarul si regularitatea sistolelor ventriculare.

c) Masurarea tensiunii arteriale
Tensiunea arteriala reprezinta rezistenta pe care o opun peretii arteriali presiunii sanguine exercitate din interior asupra lor. Tensiunea arteriala are valori aproximativ egale cu presiunea sangelui in artere.

De aceea, masurand tensiunea arteriala cu ajutorul unui aparat numit tensiometru, noi aflam de fapt care este presiunea sangelui.

Tensiunea arteriala maxima (sau sistolica) corespunde presiunii sanguine maxime din timpul sistolei cardiace si este de 120-140 mm Hg la omul adult normal.

Tensiunea minima (sau diastolica) este egala cu presiunea minima a sangelui din timpul diastolei. Valoarea ei obisnuita este 60-70 mm Hg.

d) Inregistrarea electrocardiogramei este inscrierea curentilor electrici care apar in timpul unei revolutii cardiace. Acest examen este foarte util pentru localizarea unei boli de inima.

In general, toate metodele de tratament ale bolilor de inima si vase se bazeaza pe cunoasterea starii aparatului cardiovascular si a circulatiei. Stiinta a mers atat de departe, incat in cursul unor operatii pe inima bolnavii pot fi mentinuti in viata cu ajutorul unor aparate care inlocuiesc o vreme munca inimii.

Aceste aparate sunt numite „inimi artificiale". O aplicare practica a cunostintelor de fiziologie a circulatiei este modificarea distributiei sangelui in organism, prin ventuze si comprese , prisnite cu alcool sau unguente cu salicilat.

Toate acestea irita usor pielea, producand o dilatare a vaselor cutanate si o constrictie a vaselor din organele profunde bolnave (plamani, articulatii, amigdale), grabindu-se vindecarea.

---

Tag-uri: sange, circulatie, aorta

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 01 April '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---