Romanul Postbelic - Morometii de Marin Preda

ROM

		USA
		CAN

Statistics:
Visits: 3,436
Votes: 1

Fame Riser

Fame Rank

Fame Riser

Încadrarea într-un(o) curent/ perioadă/ epocă literar(ă)

Apărut după aproape un deceniu de secetă literară (în care proza, lirica, dramaturgia fuseseră toate subordonate politicului), primul volum din Moromeţii (1955) reia temele şi problematica romanului realist din perioada interbelică. Al doilea volum, publicat doisprezece ani mai târziu, reprezintă o continuare şi, totodată, un moment din tetralogia familiei Morormete, aşa cum a dorit Marin Preda să o alcătuiască. Respectând ordinea cronologică a evenimentelor prezentate, tetralogia era formată din: Moromeţii I, Delirul I şi II (al doilea volum nu a mai fost scris), Moromeţii II şi Marele singuratic.

Titlu. Temă. Elemente de construcţie şi compoziţie.

Titlul indică numele familiei care

va sta în centrul acţiunii din cele două volume, semnalându-le statutul de romane - „cronică de familie".

Tema primului volum o reprezintă familia şi eforturile pe care le face Moromete de a o menţine unită în scurtul răgaz pe care istoria i-l permite înainte de declanşarea celui de-al doilea război mondial. Continuând ideea în următorul volum, M. Preda urmăreşte impactul reformelor comuniste asupra satului tradiţional românesc. Aşadar, liniştea şi bunăstarea familiei ori a comunităţii sunt în permanenţă condiţionate de o realitate istorică (războiul, regimul comunist).

Ceea ce uneşte cele două volume este personalitatea lui Ilie Moromete. Primul volum este structurat în trei părţi, iar al doilea în cinci. Observăm în primul volum aceeaşi opţiune pentru compoziţie simetrică, precum în romanele Iui Rebreanu - debutul are loc în acordul timpului care pare să aibă „o nefirească răbdare" şi se încheie cu aceeaşi metaforă a timpului care „nu mai avea răbdare" (peste trei ani va izbucni războiul).

Marin Preda abordează linia tradiţiei realiste (Slavici, Sadoveanu, Rebreanu), însă are o viziune modernă asupra lumii rurale, surprinsă într-un moment de răscruce, la îngemănarea a două epoci istorice şi politice.

Acţiunea romanului este plasată într-un sat din câmpia Dunării, iar primul volum surprinde perioada de la începutul verii anului 1937 până ia sfârşitul ei. Evenimentele sunt concentrate în trei episoade epice: primul expune fapte aparent mărunte din viaţă satului şi a familiei Moromete, de sâmbătă seara până duminică noaptea, al doilea are în centru ritualul secerişului şi al treilea dezvăluie conflictul dintre Ilie Moromete şi fiii săi.

În acord cu precipitarea istoriei, sunt grăbite şi evenimentele din volumul al doilea. Scriitorul selecţionează anumite secvenţe epice, recurge la întoarceri în timp, segmentul cel mai dens epic fiind participarea lui Niculae la seceriş (ca supraveghetor, trimis să inspecteze şi să asiste predarea cotelor către stat).

Trăsături specifice

Nararea evenimentelor se face la persoana a III-a, de către un narator obiectiv, deşi, parţial, perspectiva omniscientă îşi restrânge sfera, alternând cu perspectiva unui personaj-reflector (Ilie Moromete, Niculae).

Roman obiectiv postbelic, Moromeţii reprezintă o epopee, în care valorile străvechi - morale şi spirituale - sunt puse la îndoială, în care satul tradiţional este nevoit să suporte brutala şi nedreapta schimbare impusă de întunecatul deceniu cinci.
Prin surprinderea unor aspecte din viaţa satului, a colectivităţii, se ncearcă o reconstituire a unei lumi aflate în pericolul dispariţiei, cele două volume constituindu-se într-o monografie a satului românesc de dinainte şi de după război. Sunt prezentate obiceiuri, tradiţii care reprezintă momente din cotidianul ţărănesc: căluşarii, spălatul picioarelor de Rusalii, parastasul, hora, jocul cu bobicul etc.
Inima satului este Poiana lui Iocan, unde se adună oamenii, citesc ziarul, comentează ironic politica şi-şi exprimă opiniile, într-o deplină libertate. Cel mai aşteptat şi mai interesant comentator este Ilie Moromete, a cărui luciditate este recunoscută de toţi.

Alte momente semnificative în primul volum sunt cina şi tăierea salcâmului. Scena cinei este importantă pentru că permite vizualizarea relaţiilor dintre membrii familiei Moromete (este primul moment în care îi vedem împreună). Reţinem gestica, limbajul, atitudinea lor. Ilie Moromete stă pe prag, „deasupra tuturor" (este capul familiei), dominând scena, femeile stau lângă vatră (Catrina, mai ales, este veşnic întoarsă spre oalele de pe foc; ea este gospodina), cei trei fraţi mai mari stau pe „partea dinafară a tindei", parcă sunt gata de plecare, iar Niculae stă direct pe jos, nu are scaun, fiind cel mai mic din familie. Înţelegem şi preocupările fiecăruia din notaţiile rapide ale naratorului: Paraschiv, Nilă si Achim, deşi veseli din fire, stau la masă „absenţi", privind în gol, ca şi cum ar plănui ceva, Moromete este neatent în aparenţă, dar regizează liniştea în cadrul cinei, Catrina este concentrată în pregătirea mâncării şi preocupată într-un final de lacrimile lui Niculae, rămas nemâncat. Toţi sunt prezenţi şi absenţi, în acelaşi timp, prefigurând evoluţiile lor ulterioare.

Tăierea salcâmului este, în intenţia scriitorului, primul semn al vremurilor grele care se apropie, pentru că arborele fusese mulţi ani loc de joacă pentru copii şi, mai ales, simbol al trăiniciei şi stabilităţii familiei Moromete: „Toată lumea cunoştea acest salcâm. Copiii se urcau în el în fiece primăvară şi-i mâncau florile, iar în timpul iernii jucau mija, alegându-l ca loc de întâlnire." Vinderea lui marchează începutul destrămării familiei şi anunţă drama morală şi economică prin care vor trece, inclusiv în al doilea volum. Scriitorul notează, după tăierea salcâmului, „acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuşi, arătau bicisnici.", subliniind golul lăsat în urmă de dispariţia acestui axis mundi.

Volumul următor prezintă o altă lume, supusă modificărilor comuniste, un sat care se distanţează din ce în ce mai mult de tradiţie. Este povestea celor trei fii plecaţi la Bucureşti, precum şi evoluţia lui Niculae, ajuns activist de partid şi trimis în satul natal să promoveze „noua religie". Apar alte personaje în sat, care nu mai păstrează nimic din farmecul prietenilor de discuţii ai lui Moromete, iar acesta se retrage în sine, conştientizând eşecul de a-şi menţine unită familia. Nu înţelege avântul lui Niculae şi discuţiile dintre cei doi sunt, în fond, contradicţiile dintre două mentalităţi, două momente istorice, două generaţii.

Caracterizarea personajului

Neavând frământările lui Ion (din romanul lui Liviu Rebreanu), pentru că deţine pământ, şi fără a se afunda în lirismul mitic al ţăranilor lui Sadoveanu, Ilie Moromete este un tip de ţăran care are plăcerea contemplaţiei, trăind o viaţă interioară intensă. Locul care îl defineşte cel mai bine este Poiana lui Iocan, unde: dimineţile de duminică nu sunt prea reuşite dacă lipsesc Moromete şi Cocoşilă. El are darul aparte de a privi dincolo de lucruri, de a descoperi esenţele ascunse ale lumii şi, de aceea, nu este înţeles nici de către prieteni, nici de către familie. Catrina socoteşte acest dar drept o „suceală", iar Niculae este dezamăgit după o călătorie la munte, unde nu se întâmplase nimic deosebit, deşi o poveste anterioară a tatălui său o prezentase ca pe un drum iniţiatic, plin de semnificaţii.

Personajul este individualizat prin ironie, inteligenţă, intuiţie şi, mai ales, printr-o proprie filozofie de viaţă, aceea de a face haz de necaz, pe care nimeni nu o pricepe.. Semnificativă în acest sens este discuţia cu Bălosu, legată de vânzarea salcâmului. Răspunsul lui Moromete, formulat printr-o tactică a amânării, dar şi a măştii, îl înfurie pe Bălosu pentru că nu corespunde discursului raţional, logic, iniţiat de acesta: „O să fie o grămadă de grâu, Tudore!" spune Moromete, adică va reuşi să obţină suma de bani necesară şi nu va fi nevoit să mai vândă salcâmul.
Şi scena în care Jupuitul vine să ceară „fonciirea" este magistral regizată de Marin Preda, arătând un erou care, dincolo de grijile cotidiene şi de imposibilitatea de a vedea realitatea aşa cum este, manevrează excelent arta disimulării, a evitării şi a eschivării în faţa agresiunii generale.

Prin amalgamul de gesturi, mimică, schimb rapid de replici, tăcere, dialog imaginar cu un Paraschiv absent din cadru (pe care îl somează să mute furca de lângă gard, ca şi cum în contextul respectiv ar fi avut vreun rost cererea sa), ca o formă de teatru pe care îl joacă în faţa agentului, este creat un efect comic, dar scena exprimă, în fond, încercarea patetică şi tragică a lui Moromete de a păcăli sistemul şi de a se apăra, amânând la nesfârşit plata unei taxe ce i se pare nedreaptă.
Îşi iubeşte familia, deşi îşi cenzurează orice gest de tandreţe (stângăcia lui este excelent analizată în scena premierii lui Niculae), iar atunci când înţelege că băieţii cei mari au fugit, este cuprins de mânie, dar şi de suferinţă, consternare, tristeţe.
Monologurile sale arată o preocupare interioară de a înţelege lumea fără a încerca să i se adapteze. Părăsit şi de Catrina, el se întoarce către propriile gânduri, ca într-o meditaţie permanentă, refuzând contactul cu lumea nouă, a comunismului. Ultimele capitole din al doilea volum îl descriu ca pe un om îmbătrânit, rătăcind în neştire, fără a-şi găsi locul. Ultimele cuvinte îi exprimă crezul, de la care nu a abdicat nicicând; „Domnule, ... eu întotdeauna am dus o viaţă independentă." Moartea lui echivalează cu sfârşitul lumii rurale tradiţionale.

Stil. Limbaj.

Obiectivitatea narării este dublată de limpezimea stilului, care refuză stilistica savantă, în favoarea sobrietăţii şi exactităţii. În primul volum predomină stilul indirect liber, iar în al doilea, stilul indirect al naratorului.
Limbajul cuprinde regionalisme (stănoagă, dulamă, viroagă, valţuri etc.), forme populare de adresare (fa, bă, mă, nea), expresii şi locuţiuni populare (a-i trece prin cap, a da de veste, a fi îngrozit până la gât, a rămâne cu buzele umflate, a umbla cu capul între urechi etc), exclamaţii, interogaţii retorice, interjecţii - toate semne ale oralităţii. A fost remarcată şi o anumită artă a lui Marin Preda de a folosi mai multe timpuri verbale simultan pentru a crea imagine scenică şi dinamism.

Tag-uri: literatura, roman