Traian îşi putea face apoi intrarea in Roma, după mai mult de un an de la „urcarea" sa pe tronul imperiului. Ca întreaga sa viaţă şi intrarea în Roma i-a dezvăluit simplitatea, ce va deveni proverbială: mergea pe jos în mijlocul mulţimii pe care o domina cu statura atletică. în acelaşi timp, intrarea în capitala imperiului evidenţia şi marea sa popularitate: un împărat care la înscăunare nu oferise nici un dar (donativum) bănesc armatei şi nici plebei (ceea ce a fost atit de rar în istoria Romei!) şi-a permis să nu se asigure sub pavăza lictorilor şi să culeagă uralele mulţimii numai sprijinit pe numele său.

Se vădesc acum deosebitele sale aptitudini de politician şi administr ator: în mai puţin de doi ani (iunie 99 - martie 101), printr-o colaborare deschisă cu senatul îmbunătăţeşte sensibil relaţiile dintre instituţia principelui şi senatori pină într-atat, încat aceştia acceptă chiar şi o hotărare a lui Traian care privea averile lor - obligaţia de a-şi investi o treime din avere în agricultura italică. Această măsură împreună cu creditele agrare cu mici dobanzi (2,5-5 la sută) şi cu perfecţionarea instituţiei fondului alimentar (alimenta) introdusă de Nerva conduse la îndreptarea agriculturii peninsulei, ajutand şi pe cei împroprietăriţi de Nerva (pămant în valoare de 60 milioane de sesterţi).

Instituţia fondului alimentar, în vremea lui Traian, avea ca ţel ajutorarea copiilor săraci, din dobanzile încasate. Severitatea introdusă în treburile financiare ale imperiului, inclusiv regimul de austeritate care fu aplicat în casa principelui, îndepărtarea parţială a abuzurilor magistraţilor (Traian participă el însuşi la numeroase şedinţe ale tribunalelor), promovarea provincialilor capabili aduseră un reviriment in viaţa publică. Totodată, datorită neînţelegerilor şi, de multe ori, chiar incapacităţii ce se manifestau în senat, Traian şi-a adjudecat o parte din atribuţiile senatului, făcand 6ă crească puterea imperială. îl ajută şi aşa-zisa „opoziţie filosofică" din vremea lui Domitianus, în special Dion Chrisostomul („Gură de Aur"), originar din Prusa (Bithynia), care fusese exilat. întors în oraşul natal la moartea lui Domitianus şi, apoi, la Roma (anul 100), Dion Chrisostomul în patru celebre predici despre puterea personală a şefului statului, pe care o deosebeşte de tiranie, fundamentează teoria autocraţiei, pe care o justifică.

Absolutismul lui Traian este, însă, de tip paternal, împăratul fiind „parens noster" (părintele nostru). Ceea ce a şi determinat senatul să-i acorde lui Traian în anul 114 titlul de „optimus" (cel mai bun). însănătoşirea finanţelor şi, în general, a vieţii publice permite îmbunătăţirea organizării armatei, prin unificarea regulilor militare (regulamentele redactate de Traian erau veritabile tratate de artă militară), prin reinstaurarea asprei discipline romane, prin promovarea militarilor şi tehnicienilor capabili, făurind practic o nouă armată, cu o capacitate de luptă extraordinară'; armata este sporită cu încă două legiuni (a XXX-a Ulpia Victrix şi a II-a Traiana Fortis) şi cu 14 unităţi auxiliare de călăreţi.

Un remarcabil stat-major, format atat din comandanţi şi capabili şi curajoşi, care aveau o largă libertate tactică încadrată, desigur, in scopul strategic, precum şi din consilieri experţi în diverse probleme (între aceştia: Publius Aelius lladrianus, care va fi adoptat şi va succede lui Traian, prefectul pretoriului Tiberius Claudius Livianus, Cneius Pompeius Longinus, comandant încercat, nobilul Lusius Quietus, comandantul cavaleriei maure, militarul şi diplomatul Lucius Licinius Sura, guvernatorul Moesiei Inferioare, Marius Laberius Maximus, specializat în luptele din terenurile grele, contra fortificaţiilor şi gherilelor, Sextus Iulius Frontinus, lulius Ursus Servianus, Cornelius Palma Frontonianus, Lucius Publius Celsus, Quintus Glitius Atilius Agricola), cat şi din tehnicieni (cum au fost arhitectul Apollodor din Damasc, un sirian grecizat, excelent genist, sau topograful militar şi genistul Balbus), a ridicat prestaţia armatei la cote întalnite numai în vremea lui Caesar. în mod special au contribuit la aceasta pregătirile minuţioase şi de lungă durată ale oricărei campanii, în cadrul acestora intrand două elemente principale: armata operativă propriu-zisă şi asigurarea logistică, ia care se adaugă altele, între care un bun serviciu de informaţii al armatei, acţiuni diplomatice ce aveau ca scop slăbirea frontului duşman, prin sabotarea alianţelor acestuia şi prin atragerea unora dintre fruntaşii inamici.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---