In mai 480 î.e.n., sub comanda chiar a „Marelui Rege", o uriaşă oaste (trupe şi flotă) atinse Grecia. La sfîrşitul lunii iulie, la Thermae, se întalniră liota persană (1000 corăbii) şi armata de uscat (circa 200 000 de oameni). Eschil aprecia că flota persană număra circa 1 000 de vase, iar Herodot, 1208. Mai mult de jumătate, însă, erau vase de transport. Pentru armata de uscat, cifrele avansate de Herodot (5.283.220 ostaşi) nu pot fi luate în considerare, fiind fabuloase; s-a calculat că o astfel de armată s-ar fi desfăşurat de-a lungul a peste 3 000 kilometri, ceea ce ar fi făcut ca, în timp ce primele unităţi persane ar fi forţat trecerea spre Grecia Centrală, ultimele detaşamente să se fi aflat, încă pe Tigru. Un calcul realist ridică la 200 000 nu mărul oştenilor deplasaţi în Grecia, fiind incluse aici şi ajutoarele trimise ulterior.

Tactica grecilor, care nu s-a putut aplica integral datorită ezitărilor Spartei, era un atac hotărat, dat simultan pe uscat (la Thermopile) şi pe mare, în dreptul capului Artemision. Temistocle, deşi sub comanda generală a spartanului Euribiade, a avut iniţiativa în bătălia navală, deoarece din cele 271 de vase greceşti ce au angajat lupta la Artemision, 127 erau trierele ateniene, puse sub comanda sa; atenienii mai dispuneau de încă 53 de triere, adăpostite în apele litorale attice, ce urmau să acopere retragerea în cazul unui eşec. In lupta de la Artemision, care dură trei zile, Temistocle îşi feri navele de atacuri decisive, mulţumindu-se cu tatonarea forţei duşmane. Aceasta, precum şi refuzul flotei persane de a mai aborda lupta în ziua a patra făcură ca rezultatul să rămană indecis. Trierele greceşti se retraseră precipitat spre Salamina, în urma străpungerii persane pe uscat, din defileul Thermopile.

Războiul intra în cea mai periculoasă etapă a sa pentru atenieni. Tactica persană se schimbase tocmai în acest sens: Atena, în care Xerxes sesizase prima putere a grecilor, trebuia distrusă în primul rand, pe mare şi pe uscat deopotrivă. Anticipand mişcarea persană şi conştient de dezastrul cu care s-ar solda înfruntarea pe uscat a uriaşei oştiri a lui Xerxes, Temistocle a decis evacuarea Atticii şi a Atenei şi şi-a convins (cu dificultate) concetăţenii să se refugieze pe insule (Salamina şi Egina). Penetraţia persană, fără a întampina dificultăţi în aliata Beoţie, pustii Attica, iar Atena fu dată focului. în cele cateva zile ce-i mai rămăseseră pană la înfruntarea decisivă cu perşii, Temistocle nu cunoscu odihna. Dăramă planul neloial si, totodată, nerealist, împotriva cursului imprimat războiului de Xerxes, al spartanilor, de a-i părăsi cu totul pe atenienii refugiaţi pe insule.

Spartanii, pentru a doua oară în acest război (prima dată la Thermopile), încercau să sacrifice principalul lor aliat, Atena, în care continuau să vadă un puternic rival la dominaţia asupra Greciei; astfel, (si sugerară ideea retragerii tuturor luptătorilor în Pelopones, uşor de apărat pe uscat, flota confederată, inclusiv trierele Atenei, urmand să execute o misiune pasivă: apărarea coastelor peloponesiene (spartane, pe cea mai mare întindere de interes militar a lor). Odată planul spartan îndepărtat, Temistocle îi „intoxică" pe perşi (prin Sikinos, preceptorul copiilor săi, chipurile fugar din tabăra lui Temistocle) cu informaţia că grecii, datorită moralului scăzut, şi-au pregătit navele pentru retragere la primul atac al flotei persane. Dezinformarea avu dublu efect: slăbi flota lui Xerxes, prin detaşarea unei escadre auxiliare pentru a închide ieşirea vestică, spre Megara, a strimt orii dintre Attica şi Salamina; convinse pe comandanţii flotei persane să pătrundă în stramtoare, pentru a nimici sau captura vasele greceşti (Xerxes deveni atat de sigur de victorie, încat, în dimineaţa celebrei zile de 28septembrie, îşi instala tronul pe o colină înaltă, pentru a savura în întregime spectacolul.)

Dispunandu-şi trierele în flancul stang, care avea să aibă rolul cel mai activ în luptă, Temistocle îl înlocuieşte, practic, la comanda flotei confederate, pe spartanul Euribiade, plasat, cu corăbiile eginiene şi spartane în flancul drept. In zorii zilei, într-o cadenţă marcată de tanguirea bizară a trieraulilor, un val de triere ateniene se aruncă cu o viteză uluitoare (perşii vedeau pentru prima oară în acest război un atac decisiv, deci cu maximă viteză, al cumplitelor vase de luptă ateniene) asupra flotei persane, care, datorită stramtorii, nu se putuse desfăşura în linie. Şi în flota de care dispunea Xorxes se aflau triere, multe dintre ele aparţinand cetăţilor ioniene supuse de perşi; ele erau, însă, inferioare, ca performanţe, trierelor ateniene, toate sau aproape toate noi şi cu echipaje special şi îndelung instruite pentru luptă, ceea ce lo tăcea să obţină performanţele maxime.

Aşa că, randurile din spate stanjeneau manevrele celor din faţă, iar un vant de la pupa împingea pe perşi, în dezordine, spre atenieni, primind lovitura uriaşilor pinteni ai trierelor lui Temistocle. Scurtă vreme de la prima izbire, urmată de altele, într-o succesiune din ce în ce mai rapidă, panica cuprinse randurile persane. Abordajul şi angajarea luptei corp la corp făcură restul.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---