Pericle nu numai că nu a devenit, nu i-ar fi fost prea greu, tiranul Atenei, ci a adus democraţia ateniană la apogeu. Nu numai cristalizarea constituţiei ateniene, care s-a produs în vremea sa, o atestă, ci mai ales starea de spirit, formată tot în timpul lui Pericle, după care deosebit de importantă pentru cetăţean era participarea, desigur, la treburile publice. S-a şi creat, dealtfel, baza materială a acesteia. Astfel, prin obţinerea misthoporiei. Indemnizaţie zilnică pe timpul lucrărilor diverselor instituţii ale democraţiei ateniene, Pericle a permis tuturor cetăţenilor din primele trei clase să participe la cele mai înalte magistraturi, iar, în sistemul electoral, generalizează tragerea la sorţi - elemen tul de bază al democraţiei ateniene. Această democraţie, însă, chiar lărgită mai tarziu.

In toate cele patru clase cetăţeneşti, era limitată la participarea la viaţa publică a numai 40 000 din cei circa 400 000 de locuitori ai cetăţii, adică numai a cetăţenilor. Iar scoaterea, In 451 î.e.n., din randul cetăţenilor a celor care nu erau născuţi din legătura legitimă a doi părinţi cetăţeni a micşorat accesul la drepturi politice, consemnandu-se, din acest punct ile vedere, un recul faţă de legislaţia lui Solon, care acorda titlul de cetăţean şi copiilor rezultaţi din căsătoriile dintre cetăţeni şi meteci (străini ce locuiau la Atena).

Reversul democraţiei lui Pericle se simte, însă, în mod manifest pe plan extern, mai ales prin tirania exercitată de Atena asupra confederaţilor din liga maritimă de la Delos, fondată ca urmare a eforturilor lui Temistocle în 477 î.e.n., din raţiunea unirii cetăţilor greceşti în lupta contra perşilor. Astfel, datorită supremaţiei sale navale, Atena a transformat liga maritimă deliană într-un apanaj al său, supunand oraşele membre (intre 150-400) unei intense exploatări, materializată prin contribuţia anuală (phoros) considerabilă a acestora la „tezaurul ligii". Pe baza acestui „venit" (devenit şi mai sigur prin transferarea tezaurului la Atena, în 454 î.e.n.), la Atena se trăia bine şi cetatea s-a dezvoltat, făcand să înflorească artele, în ciuda războaielor pe care aceasta avea să le poarte de-a lungul vieţii politice a lui Pericle (în 459 î.e.n., sprijin dat egiptenilor răsculaţi contra Persaei şi războaie cu Corintul şi Sparta; în 457 î.e.n., cu Beoţia; în 456 î.e.n., cu Egina; în 450 î.e.n., cu Persia; în 447 î.e.n., cu cetăţile Ligii beoţiene şi cu Eubeea; în 440 î.e.n., cu Samosul; în 438 î.e.n., cu Corintul; în 431 î.e.n., începe lungul război peloponesiac).

Pe de o parte, datorită bogăţiei care se vărsa în tezaurul atenian, pe de alta, datorită existenţei în acea vreme a unor creatori de geniu, ca dramaturgii Sofocle, Euripide, Eschil şi Aristofan, istoricul Herodot, filosofii Zenon din Eleea şi Anaxagoras, sculptorii Phidias şi Myros, pictorii Asion şi Polignot din Thasos, arhitecţii Hippodamos din Milet, Callicrate, Coroibos şi Ictinos, cultura şi arta ateniană ating apogeul, făcand ca epoca lui Pericle să fie numită „secolul de aur" al Greciei. Pentru a păstra, şi în acest sector, neştirbită democraţia, marcată puternic de necesitatea de participare, Pericle a acordat, din fondul public, o indemnizaţie pentru teatru, numită theoricon, în valoare de doi oboli (costul întreţinerii unui om pe zi), pentru procurarea de mărci (bilete) la spectacolele teatrale. Theoriconul se acorda cetăţenilor săraci ori de cate ori era nevoie.

In vremea lui Pericle cetatea a terminat amenajarea unui al doilea port - Pireul (început de Hippodamos în vremea lui Temistocle) şi care, din necesităţi de apărare, a fost legat cu Atena, de-a lungul a 10 km, de cele două cunoscute „ziduri lungi" (al doilea, mai spre sud, atingea primul port al Atenei, Phaleronul), începute de Cimon, la care Pericle a adăugat, între ele, un al treilea zid. Tot în această perioadă începe şi se desăvarşeşte reconstrucţia sanctuarelor Acropolei, între care celebrele Theseion, Propylee, Erechteion, Parthenon unde se înălţa divina Atena victorioasă, statuie a lui Phidias executată din aur şi fildeş despre care contemporanii au spus că nu era întrecută decat de Leus Olimpianul, realizat de sculptor, de asemenea în fildeş şi aur, în timpul exilului său din Atena. Această efervescenţă artistică, căreia Pericle i-a fost mentor (notăm, între altele, primul salon literar al grecilor, găzduit în casa sa, datorat Aspasiei miletana, inteligenta şi culta femeie a lui Pericle), a fost întreruptă de războiul peloponesiac. Se încheie astfel Pentecontaetia, nume dat de Thucidide, la începutul istoriei sale, perioadei de 50 de ani (480-431 î.e.n.) care separă războaiele medice (principalele operaţiuni) de războiul peloponesiac. în această perioadă de relativă linişte, marcată de personalitatea lui Pericle, s-a consemnat apogeul Atenei.

Conflictul cu Potideea, colonie a Corintului, dar, totodată, şi membră a Ligii deliene, opuse pe atenieni Corintului, din Liga peloponesiacă. Potideea a fost repede adusă la respect de puternica flotă ateniană, ceea ce determină Corintul să ceară Spartei sancţionarea Atenei. Acţiunea corintienilor fu susţinută şi de Megara, veche duşmană a Atenei. Drept urmare, atenienii dădură psefizma megariană (432 î.e.n.), care închidea flotei comerciale megariene porturile atenienilor şi ale numeroşilor lor aliaţi din Ligă. Consiliul Ligii peloponesiace, întrunit în 432 î.e.ii. la Sparta, adresează Atenei două cereri ultimative: îndepărtarea Alcmeonizilor, deci şi a lui Pericle, „nepurificaţi" încă de păcatul asasinării conjuraţilor lui Kylon în templul Atenei; acordarea autonomiei complete tuturor cetăţilor din Liga maritimă de la Delos, ceea ce, practic, însemna desfiinţarea ligii.

Intervenţia lui Pericle în Ecclesia provoacă respingerea ultimatumului, aducand în stare de război cele două mari puteri ale lumii eline şi, odată cu acestea, întreaga Eladă. în martie 431 î.e.n., atacul de noapte nereuşit al tebanilor, aliaţii Spartei, împotriva Plateei, cetate beoţiană aliată a Atenei, marchează începutul războiului peloponesiac propriu-zis. în prima parte a războiului, suprapusă peste ullimii ani de viaţă ai lui Pericle, se conturează tactica adoptată de atenieni, mai numită şi tactica lui Pericle: deosebit de activi pe mare şi cu desant de hopliţi (infanterişti grei) asupra cetăţilor porturi duşmane, pasvii pe uscat, refuzand angajarea oştirii terestre în camp deschis. Tactica lui Pericle avu rezultate schimbătoare, cand în favoarea Atenei, cand în defavoarea ei. Astfel, în mai-iunie 431 î.e.n., regele spartan Arhidamos al II-lea, în fruntea unui detaşament însemnat de liopliţi,devasta Attica,a cărei populaţie se refugiase în spatele zidurilor Atenei. Ostaşii atenieni rămaseră şi ei în cetate, mulţumindu-se cu apărarea zidurilor. în schimb flota execută o misiune în jurul coastelor Peloponcjsului, pană în Acarnania.

După retragerea lui Arhidamos (toamna), Pericle îşi trimite ostaşii asupra Eginei şi Megarei, Vje care, pentru sprijinul dat spartanilor, le pedepsi cu cruzime. în anul următor, Arhidamos pustii din nou Attica. Datorită densităţii mari din Atena (accentuată şi de refugiul sătenilor atici), precum şi lipsei de alimente, în cetate izbucni o epidemie de ciumă, căreia, în septembrie 429 î.e.n., îi cade victimă şi Pericle, cel care a fost numit de contemporanii săi, datorită covarşitoarei sale personalităţi, Olimpianul.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 10 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---