In 560 î.e.n., singurul atenian care obţinuse în Ecclesia (adunarea poporului) dreptul ia o gardă de corp ocupă, cu ajutorul acesteia, Acropolea şi instaura conducerea personală. Aproape 40 de ani i-au fost necesari lui Pisistrate pentru a deveni tiranul Atenei.

Animat de patriotism sincer, s-a angajat fără rezerve în campania dusă de Solon (cu care înrudit fiind întreţinea relaţii de stransă prietenie) pentru cucerirea insulei Salamina. Bogat (poseda mine de aur în Tracia), darnic, curajos, în acest război care n-a avut campioni (Solon fiind mai degrabă conducătorul înţelept) Pisistrate s-a apropiat cel mai mult de imaginea pe care grecii o aveau despre campioni. Popular în urma comportării sale în luptele pentru Salamina, Pisistrate dezvăluie calităţi de om politic în confruntările izbucnite în Atena după plecarea lui Solon. îşi alege cu grijă tabăra pe care o va susţine; în ciuda apartenenţei sale de clasă (era eupatrid), nu intră în tabără acestora, condusă de un oarecare Licurg, grupaţi în partida pedienilor (locuitori de la şes), reprezentanţi ai marii proprietăţi funciare, care urmăreau răsturnarea legislaţiei lui Solon.

Cochetează cu paralienii lui Megacles Alcmeonidul, care-i reprezentau pe meseriaşii şi negustorii din zona maritimă a Atticii, alături de c susţinu menţinerea legislaţiei lui Solon, dar optează pent diacrieni, tabăra locuitorilor din zona muntoasă a Attic ţărani săraci, păstori şi mineri, ce voiau să aducă unele core luri în favoarea lor la legislaţia amintită. îşi asigură şi spriji extern, al aristocraţiei din Thessalia . Thessalia - zona de campie fertilă a Greciei nordice, dintre Macedonia şi Grecia propriu-zisă, ocupată de o populaţie rezultată din amestecul petrecut în timpul migraţiilor grecilor între pelasgi, perhebri, ahei şi dorieri, populaţie care se ocupa cu agricultura şi creşterea vitelor (mai ales a cailor); oraşe mai importante: Larisa, Cranon, în jurul cărora se forma, în timp de război, statul federat thessalian.

Neobţinand teren în disputele oratorice, Pisistrate înţelese că singura cale pentru a-şi atinge scopul era forţa. Servit de minune de un atentat împotriva sa, care-i provoacă o rană neansemnată (se bănuieşte că el însuşi ar fi înscenat acest atac), obţine dreptul de. gardă de corp şi o foloseşte pentru instaurarea tiraniei, întreaga Grecie, mai puţin Sparta a cărei formulă de guvernare fusese fixată cu secole înainte, traversa atunci epoca tiranilor. Tirania lui Pisistrate a fost, parţial, un element de progres, contribuind la slăbirea aristocraţiei şi la fixarea democraţiei.

Tiranul Pisistrate a menţinut ferm legislaţia soloniană şi a efectuat reforme antieupatride, în folosul diacrienilor şi paralienilor. Astfel, în cele trei etape ale domniei personale, care s-a întins între 560-527 î.e.n., a confiscat unele pămanturi ale eupatrizilor pe care le-a distribuit diacrienilor. Pisistrale a fost alungat de două ori: chiar în 500 î.e.n., pană 556 î.e.n., cand a fost rechemat de Megacles, precum şi In 552 i.e.n după care s-a exilat in insula Eubeea, revenind definitiv îu Atena 542 î.e.n.

Tot în folosul acestora a înfiinţat un soi de credit de stat, care susţinea cu împrumuturi pe micii proprietari de pămant, pe care i-a scutit de unele impozite, prin introducerea impozitului egal, pe venit. De asemenea în favoarea ţăranilor săraci, instituie judecătoriile itinerante, care-i scuteau pe locuitorii satelor Atticii de cheltuiala deplasării la Atena pentru diversele pricini. Revenit din ultimul său exil din insula Eubeea, Pisistrate, cu fonduri proprii şi cu sprijin thessalian, transformă garda de corp într-un veritabil detaşament militar, care devine, în felul acesta, prima armată permanentă a Atenei; Pisistrate a folosit-o pentru a-şi asigura tirania, în acelaşi scop, şi-a instalat apropiaţii în magistraturile întemeiate de Solon, silind aristocraţia să accepte definitiv legislaţia acestuia. Elibeea, insulă separată prin stramtoarea Eurip de coastei Atticii şi Beoţiei, celebră prin crescătoriile sale de boi de unde şi numele. Cele trei mari oraşe ale sale, Chalcis, Caristos, Eretria, şi-au fondat dezvoltarea pe valorificarea zăcămintelor proprii de marmură, aramă, fier, a comerţului maritim, pe întemeierea de colonii în Ciclade şi în sudul Italiei.

Moderat în politica internă, oricum departe de înţelesul pe care-l dăm astăzi noţiunii de tiranie, Pisistrate contribui la creşterea puterii economice a Atenei, a cărei populaţie spori, mai ales cea de meşteşugari, de comercianţi, de marinari, angajaţi în expansiunea flotei comerciale şi de război. Pentru a menţine calea maritimă a granelor, aduse din campiile nord-pontice, Pisistrate îşi asigură controlul Helespontului şi al Bosforului prin stăpanirea Sigeului, verilabilă cheie a drumului de intrare în Marea Neagră. De numele lui Pisistrate se leagă, de asemenea, o serie de lucrări publice, între care prima bibliotecă publică, hecatompedonul, anticipaţie a Parthenonului, templele Atenei Palas pe Acropole, al lui Zeus Olimpianul pe malul lui Ilisos (numai temeliile), al zeiţei Demeter din Eleusis, precum şi un odeon pentru spectacole (dăramat după moartea sa). Sărbătorile populare în cinstea zeiţei Atena (panatenee) şi a zeului Dionisos au căpătat strălucire, începand a avea caracter panhelenic.

Şi totuşi, cu tot progresul marcat în impunerea legislaţiei democratice a lui Solon, tirania lui Pisistrate a franat evoluţia democraţiei ateniene. Reculul democraţiei în timpul conducerii personale a lui Pisistrate s-a datorat faptului că deasupra instituţiilor democraţiei se află voinţa tiranului iar în fruntea acestora erau numiţi apropiaţii săi, ceea ce făcea loc arbitrariului. Moartea lui Pisistrate, în 527 î.e.n., a evidenţiat şi mai mult reculul înregistrat de democraţie: în fruntea statului atenian s-au instalat cei doi fii ai săi, Iliparc şi Ilipias, care nu întruneau simpatiile populare. Se adaugă faptului slăbirea poziţiilor externe ale Atenei, datorată în cea mai mare parte expansiunii perşilor în Asia Mică, care-şi impun influenţa în posesiunile ateniene din Chersonesul (peninsulă) Tracic (în sud-estul Traciei, azi peninsula Galipoli), precum şi pierderii Sigeului.

Mişcarea împotriva tiraniei Pisistratizilor se întări în interiorul cetăţii, astfel că, după un complot antitiranic nereuşit, în 514 î.e.n., în care moare Hiparc, Ilipias fu răsturnat cu ajutor spartan de Alcmeonizi, în 509 î.e.n. în istoria Atenei, epoca tiraniilor se încheiase. Ilipias, după o încercare neizbutită de a se întoarce la Atena în 506 î.e.n., se refugie la perşi pe care-i servi trădandu-şi patria, în speranţa de a fi reinstalat de aceştia în fruntea Atenei.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---