Pană la jumătatea anului 84 î.e.n., Sulla rămane în provincia Asia pe care, pentru a-şi consolida fondurile, o supune enormei contribuţii de 20 000 talanţi. In vara lui 84 î.e.n., îşi trece oastea în Grecia şi, de aici, în Italia, la Brundisium, unde debarcă în primăvara anului 83 î-e.n. în fruntea a 40000 de oameni. I se alătură imediat cea mai mare parte a optimaţilor, chiar şi ceva trupă - două legiuni comandate de Pompei, Crassus, cetăţeni de rand s.a.

Republica cunoscu primul mare război civil (pierderile depăşesc 100 000 de oameni). Lupta decisivă cu popularii (mananiştii) s-a dat la Sacriportus, în 82 î.e.n. (o primă ciocnire avusese loc în 83 î.e.n. la Tifata), unde oa stea comandată de Marius cel Tanăr este zdrobită şi acesta se retrage la Preneste, unde îşi pune capăt zilelor. După o ultimă bătălie, la porţile Coline (1 noiembrie 82 î.e.n.), de asemenea victorioasă, Sulla intră în Roma. (Caius Marius cel Tanar (109-82 i.e.n.), dupa moartea tatalui sau adoptiv deveni, dtorita insusirilor militare dobandite pe langa Marius, unul dintre comandanţii armatelor marianiştilor. în 82 î.e.n. a îndeplinit chiar funcţia de consul). Măcelul care a urmat fu îngrozitor, listele de proscrişi, executaţi aproape toţi, numărand pest 12000 de partizani ai lui Marius. Mii de samniţi, cei mai credincioşi popularilor dintre aliaţii italici, tură adunaţi pe Câmpul lui Marte şi daţi morţii în timp ce Sulla, care asista în templul Bellonei la dezbaterile senatului, declara cu cinism: "Din ordinul meu sunt pedepsiţi caţiva criminali. Vă rog să rămaneţi liniştiţi." (Superstiţios, dand crezare viselor şi augurilor, fatalist, Sulla îşi adăugase porecla „Felix" (om providenţial, Fericitul), îsi alesese ca protectori zeiţa Venus şi apoi zeiţa cappadociană Ma, Bellona la romani, al cărei cult de o cruzime de neînchipuit a patronat sângeroasele prescripţii).

Pentru a-şi consolida puterea, Sulla eliberă sclavii celor căzuţi victime prescripţiilor şi formă din ei un fel de gardă personală căreia i-a dat numele ginţii sale (cei 10 000 de cornelieni). De asemenea coloniza 120 000 de veterani, partizani ai săi, pe pământurile din Latium, Picenum, Campania, Etruria, în general confiscate de la marianişti, a căror avere o împărţi prietenilor săi. La propunerea interrexului Lucius Valerius Flaccus cel Bătran (Lex Valeria de imperio), Sulla fu declarat, în 82 î.e.n., dictator pe viaţă (primul din istoria Romei), cu dreptul de a promulga legi şi organiza statul (dictator legibus suribundis et rei publicae constituendae).

Fu astfel instituită la Roma prima dictatură în profit personal, în această calitate, Sulla dispunea după bunul său plac de averea şi chiar de viaţa cetăţenilor, de politica externă, de dreptul de întemeiere a coloniilor, de conducerea senatului. Astfel, îl reorganiza prin decernarea titlului de senator pe viaţă şi prin mărirea cu 300 a numărului de membri şi decretă un termen de zece ani pană la o a doua candidatură la consulat.

De asemenea, retrase cavalerilor dreptul de tribunal (conducerea tribunalelor era bănoasă) şi-l încredinţa senatorilor, ridică cavalerilor drepturile de încasare a dărilor din provincia Asia, pe care le trecu direct în apanajul statului, limită puterea consulilor numai asupra Romei şi Italiei, iar, pe cea a tribunilor, numai în chestiunile ce priveau drepturile persoanelor. Totuşi, el trebui să facă şi concesii cetăţenilor (între acestea - dreptul aliaţilor, deveniţi cetăţeni, de a fi repartizaţi în toate cele 35 de triburi), ceea ce atribui legislaţiei sale un caracter contradictoriu. Cu toate că Sulla ţinea cu siguranţă fraiele Romei şi Italiei, situaţia generală a republicii era departe de limpezire. Astfel, în provincii, Hispania mai ales, se contura o mişcare de rezistenţă, constituită din refugiaţi romani şi italici sub comanda lui Quintus Sertorius (comandant remarcat sub Marius la Vercellae), fost pretor al Hispaniei Citerior în 83 î.e.n., care revenise acolo în 80 î.e.n. (se refugiase, cu un an înainte, în Mauretania) la chemaea triburilor răsculate ale lusitanilor.

Un alt contingent de sprijinire a lui Sertorius l-au constituit, ceva mai tarziu, lepidusienii (partizani ai lui Marcus Aemilius Lepidus, care, după înfrangerea din 78 î.e.n., s-au refugiat în Hispania). Mişcarea lui Sertorius5 a marcat prima participare a provincialilor la certurile politice din Roma. Nesiguranţa internă a republicii 1-a îndemnat pe Mitridate al Vl-lea să încalce pacea dardanică prin zdrobirea oştilor romane din Asia comandate de L. Licinius Murena şi să desfăşoare, cu un succes relativ, cel de-al doilea război mitridatic (83-81 î.e.n.).

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---