Avand înaintaşi atat de glorioşi, cum fusesera Tutmes 1 şi Tutmes al IlI-lea, Amenhotep (Amenophis, in greaca) al IV-lea ar fi rămas un rege obscur din dinastia a XVIII-a a Egiptului, în perioada Regatului Nou. Mai ales ca, în vremea domniei sale (1361-1340 î.e.n., după alte cronologii 1370-1352), Egiptul pierde o parte din imensul teritoriu supus de Tulmes al III-lea odată cu cel mai de seama alint al său din Asia Occidentală: regatul Mitanni, pe care politica externă pasivă a lui Amenhotep al IV Iea il Iasă să fie zdrobit de regatul hitit, duşman al Egiptului.

In legatura cu deosebirile de datare din istorie Egiptului, trebuie mentionat ca ele au la baza faptul ca egiptenii nu au avut o era proprie, un an zero de la care sa inceapa a socoti timpul istoric. Ei datau evenimentele prin anul de domnie al faraonului respectiv. Principalele surse istorice folosite în cronologia egipteană, contradictorii si ele, sunt: scrieri ale egiptenilor înşişi (Manethon), scrieri ale contacţilor antici cu Egiptul (Hekataios din Milet, Herodot din Halicarnas, Hekataios din Abdera), precum şi, cele mai importante, mărturiile arheologice. Între acestea din urmă amintim „piatra de la Palermo", „camera strămoşilor" din templul lui Amon din Karnak, prima şi a doua tabla de la Abydos, tabla de la Saqqarah, papirusul regal de la muzeul din Torino (acesta din urmă fiind cel mai valoros: 300 de faraoni, cu anii de domnie, chiar şi lunile şi zilele marilor întamplări).

Chiar porturile feniciene, de secole credincioase faraonilor cad sub dominaţia hitită, iar hegemonia egipteana in Siria şi Palestina este substituită cu cea hitită. Dar Amenhotep al IV-lea a scăpat de uitare pentru că el a fost faraonul eretic şi pentru că erezia sa a beneficiat de propaganda abilă a unei superbe femei, Nefertiti, soţia sa.

Intalnirea Nefertitei, în traducere: „Frumoasa a venit", cu artistul de geniu Tutmos ne-a oferit şansa de-a o cunoaşte, prin opera acestuia - un bust de calcar alb, pictat în policroromie. Nefertiti, prinţesă de origine mitanniană, l-a încurajat şi, probabil, inspirat pe Amenhotep al IV-lea să lichideze din ce în ce mai supărătoarea tutelă a clerului theban al zeului Amon-Ra.

Portrete ale Nefertitei sunt mult mai numeroase. Chiar Tutmos a sculptat mai multe busturi ale reginei. Din cele 16 000 de fragmente ale templului lui Amenhotep al IV-lea descoperite, 564 păstrează reprezentări ale chipului reginei, în timp ce ale faraonului se află pe numai 320.

De multe secole, preoţii lui Amon se amestecau făţiş în treburile dinastiei într-atat, încat reuşeau să decidă, în favoarea pretendenţilor chiar neîndreptăţiţi, atribuirea tronului faraonic, cum făcuse marele preot Hopuseneb în vremea marelui Tutmes al III-lea.

Scuturarea acestei tutele fusese încercată, fără curaj însă, de tatăl faraonului, Amenhotep al IlI-lea (1400-1362 î.e.n., alte cronologii: 1408-1370 î.e.n.), care dezvoltă o nouă capitală, în Tell-el Amarna de astăzi, aflată la 360 de kilometri de Theba lui Amon-Ra. Instituie, pe plan local însă, cultul unei noi divinităţi, din modestul zeu al oraşului Heliopolis, Râ-Harakhte, pe care-l numeşte Athon, reprezentand forţa soarelui. Tot în vremea lui Amenhotep al IlI-lea, dezvoltarea artistică din timpul dinastiei a XVIII-a atinge apogeul, prin realizarea templului de la Tell-el Amarna, pentru pomenirea faraonului, unde impresionează „coloşii lui Memnon", sculpturi uriaşe ce-l înfăţişează pe Amenhotep al IlI-lea, şi prin construcţia noului templu al lui Amon din Luxor (azi cartier al Thebei). Amenhotep al IV-lea şi regina Nefertiti, după ce iniţial încearcă o înţelegere cu preoţimea thebană, hotărăsc, în 1357 î.e.n., ruptura totală prin promovarea unei noi credinţe, în Athon.

Credinţă într-adevăr nouă, pentru că, spre deosebire de încercarea anterioară lor, omniprezentul Athon devine centrul unui cult antic, sincretic şi spiritualizat, dezbrăcat de orice mituri. Pentru a dobandi un larg sprijin, contra reacţiei ferme a preoţilor lui Amon-Ra, Amenhotep al IV-lea acţiona în două direcţii, una internă şi cealaltă externă. In interior promova oameni din păturile mijlocii, interesaţi în limitarea puterii marii aristocraţii, din care făcea parte şi clerul theban. în exterior propaganda pentru Athon urmărea şi un alt scop: propunand fratern tuturor oamenilor, din orice ţară şi de- orice rasă, acest cult monoteist, Amenhotep al IV-lea încerca să întemeieze pe religie expansionismul egiptean.

Amenhotep al IV-lea, al cărui nume îl cuprindea şi pe cel al zeului Amon (în numele faraonului era introdus şi numele zeului protector, nu acelaşi pentru toate dinastiile ), îşi schimbă numele în Akhnathon („în serviciul lui Athon"), iar noua sa capitală de la Tell-el Amarna capătă numele Akhetathon („orizontul lui Athon"). Profet suprem şi pontif al noii religii devine faraonul. Prin dispoziţia sa au fost martelate de pe toate monumentele numele celorlalte zeităţi, chiar al lui Amon-Ra. Această tentativă, susţinută numai caţiva ani (14-15), nu putea să învingă credinţa în Amon, fixată de o tradiţie milenară.

Chiar Amenhotep al IV-lea a sesizat forţa imensă a preoţimii thebane, cu care încearcă, la sfarşitul domniei sale, o nouă împăcare, trimiţînd la Theba o misiune specială de negociere a unui compromis, condusă de ginerele său mai mare şi, totodată, asociat la domnie, Smenkhkara. Moartea faraonului, concomitentă cu cea a ginerelui, survenită în timpul misiunii, permise revanşa totală a preoţimii (în vremea lui Tutankhamon ), religia lui Athon fiind desfiinţată, iar amintirea lui Amenhotep al IV-lea ştearsă. Nefertiti, frumoasa mitanniană, a rămas pană la sfarşitul vieţii sale la Akhetathon; ea a fost singura care a rămas fidelă zeului Athon şi regelui pontif, Amenhotep al IV-lea, pe care l-a iubit atat de mult, încat a renunţat la onorurile fastuoasei curti de la Theba.

---

Tag-uri: istorie, antichitate, personalitati

---

Categorie: Celebritati  - ( Celebritati - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---