Văduvă din 1340î.e.n., Nefertiti încercă să menţină, la Akhetathon, Tell-el Amarna de astăzi, cultul zeului Athon. După moartea soţului ei, faraonul Amenhotep al IV-lea,asociatul acestuia la domnie, totodată ginere al faraonului, Smenkhkara, renunţă la noua credinţă, pentru a îmbrăţişa pe cea veche, în zeul theban Amon-Ra (dealtfel, şi acesta moare, tot atat de subit şi misterios ca şi regalul său socru), încat Nefertiti nu se poate bizui, în lupta sa contra puternicilor preoţi din Theba, decat pe puterile, nu prea mari, pe care i le oferea regenţa.

Căci faraon, în 1333 î.e.n. (alte cronologii: 1352), a fost numit, de către oracolul theban, un copil de 10 ani, Tutankhamon, căsătorit cu Ankhotemnon; era ginere al faraonului decedat. Tutankhamon, datorită unei şanse rare (aceea că hypogeul său din Valea Regilor nu a fost jefuit), a devenit celebru la 3247 de ani după ce a murit.

La 4 noiembrie 1922, Howard Carter si lord Carnavon au descoperit, în zona de ieşire din Biban el-Moluk (Valea Regilor), micul complex funerar faraonic intact, cu ambele uşi (de intrare în coridor şi în antecameră) sigilate; pe sigiliul uşii era imprimat numele: Nebkheperourc-Tutankhamon. în camera mortuară un sarcofag de piatră, neatins, cuprindea un sarcofag de lemn de esenţă moale, în acesta - un altul din acelaşi material şi, în fine, în mijlocul acestuia din urmă, sarcofagul mumiei, turnat din aur curat (110,4 kilograme), în care se afla intactă mumia; masca faraonului, în greutate de şapte kilograme, era confecţionată din aur şi incrustată cu pietre preţioase.

S-au descoperit 143 de obiecte personale ale lui Tutankhamon. în dreapta camerei funerare, sala tezaurului faraonului era de asemenea intactă. Ea cuprindea 1703 obiecte, multe din aur cu incrustaţii din pietre preţioase. Şansa amintită a făcut din cel mai neînsemnat component al dinastiei a XVIII-a cel mai cunoscut faraon al Egiptului.

Nefertiti, regentă, deci, a ginerelui ei, Tutankhamon, crescut în religia lui Athon (iniţial purta şi un alt nume, Tutankhathon, ce conţinea o reverenţă pentru acest zeu), a făcut greşeala că a căutat un sprijin mai tare în generalul Ai, bunicul Ankhotemnonei, comandantul carelor de luptă. Acesta, ros de ambiţia de a urca pe tronul faraonic, sprijinit de clerul theban, reuşeşte să obţină de la Tutankhamon, în 1336 î.e.n., un edict de împăcare cu Amon şi mutarea capitalei la Theba. Din acest moment, Nefertiti rămane izolată la Akhetathon, iar Tutankhamon o simplă piesă de manevră în mainiie lui Ai şi ale clerului theban. Egiptenii, prea ocupaţi la interior de desfiinţarea credinţei în Athon, de restabIIIrea cultului lui Amon, de realizarea propriilor ambiţii, au neglijat grav periculoasa presiune hitită în Asia Anterioară şi, în ciuda unei expediţii împotriva acestora, cu conducerea căreia a fost însărcinat principalul şef militar theban, generalul Horemheb, Egiptul îşi pierde şi slaba influenţă pe care o mai avea în această parte a lumii. Moartea lui Tutankhamon, în varstă de numai 18 ani, în 1325 î.e.n. (alte cronologii: 1343), ucis cu o puternică lovitură la cap (probată prin roentgenofotografia craniului mumiei), accelerează ruina dinastiei a XVIII-a.

Văduva lui Tutankhamon, regina Ankhotemnon, a fost, se pare, singura înţeleaptă din acea curte thebană, învrăjbită de ambiţii antagonice şi centrifuge. înţeleglnd că Egiptul nu are capacitatea să înfrlngă covarşitoarea putere hitită, face un pas extrem de curajos încercand să se căsătorească cu fiul regelui hitit Suppiluliuma, dar încercarea de concIIIere dă greş prin asasinarea, de către preoţii thebani, a prinţului hitit, Ankhotemnon este silită să se căsătorească cu bunicul ei, Ai, în varstă de 60 de ani, care nu a fost, se pare, străin de asasinarea lui Tutankhamon şi a prinţului hitit. Acest ultim asasinat a provocat mania lui Suppiluliuma, care a pornit asupra Egiptului cu toată puterea hitită, a zdrobit rezistenţa armatelor lui Ai şi numai o gravă epidemie, transmisă de la prizonierii egipteni la ostaşii hitiţi, îi împiedică pe aceştia să sfărame Theba.

Nesăbuita carmuire a lui Ai (1325-1320 î.e.n.) a permis generalului Horemheb, militar şi politician capabil, să devină favorit al marii preoţimi thebane, astfel că, la moartea lui Ai, oracolul îl numeşte faraon. Domnia sa (1320-1308 î.e.n., după alte cronologii: 1339-1327), caracterizată ca dictatură militară „paşnică", a însemnat completa înlăturare a cultului lui Athon, pe de o parte, iar, pe de alta, o reorganizare progresistă a regatului. Horemheb încheie printr-o uzurpare glorioasa dinastie a XVIII-a.

Această uzurpare a deschis şi altora apetitul, mai ales că dinastia a XVIII-a nu mai avea reprezentanţi de seamă. Un general capabil, Ramses, remarcat în campaniile din vremea lui Horemheb, la moartea acestuia îi urmează exemplul şi obţine investitura faraonică, devenind Ramses I. A domnit numai doi ani, suficient, însă, pentru a se desprinde de sub tutela preoţilor din Theba; chiar îşi mută capitala la Tanis, în nord-estul Deltei Nilului. Fiul său, Seti I (1306-1291 î.e.n.) consolidează independenţa faraonului fală de clerul lui Amon, iar pe plan militar obţine succese numeroase împotriva hIIIţilor şi aliaţilor acestora: reduce rezistenţa canaaneenilor, susţinuţi de un lanţ de 23 de fortăreţe desfăşurat din Gaza pană în Palestina, zdrobeşte coaliţia inspirată de hitiţi în Siria, înfrange de trei ori, la nord de Kadesh, trupele hitite si, în 1302 î.e.n., obţine pacea.

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 16 November '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---