Splendidul templu funerar al acestuia, de la Medinet Habu (langă Theba), evocă înspăimantătoarea piliere, care, dacă nu avea să năruie în vremea sa cu totul Egiptul, îi va tăia acestuia posesiunile antice: invaziile popoarelor mării. Pană a ajunge în Egipt, povestesc textele le la Medinet Habu, popoarele mării au doborat şi jefuit Arzawa şi Alasia (în Cipru), precum şi cetăţile-state feniciene Ugarit, Sidon, au pustiit Palestina şi puternicul regat hitit. Pe de altă parte, libienii, profitand de instabilitatea dinastică din vremea ultimilor faraoni ai dinastiei a XlX-la (după Mernemptah, toţi faraonii au fost uzurpatori, dinastia fiind încheiată de un străin - sirianul Iarsu), organizau dese coaliţii antiegiptene, pe care nu le-au desfăcut nici după afirmarea fermă a noii dinastii, a XX-a (1171-1085 î.e.n.), întemeiată de Sethnakht, tatăl lui Ramses al III-lea (1170- 1138 î.e.n.).

Antepenultimul faraon din dinastia a XIX-a a purtat tot numele de Ramses (Ramses-Siptah), fără a avea însă precizarea numerică. Dacă pe acesta îl socotim al III-lea, Ramses al III-lea din dinastia a XX-a devine Ramses al IV-lea, iar urmaşii acestuia, numiţi tot Ramses, devin al V-lea, al VII-lea etc, pană la al Xll-lea.

La patru ani de la instalarea sa în scaunul faraonilor, Ramses al III-lea este nevoit a face faţă unei noi tentative de invazie a libienilor, pentru ca, în 1163 î.e.n., să primească izbirea înspăimantătoare a popoarelor mării. Atat de mare era această ameninţare, încat Ramses al III-lea a luat măsuri excepţionale de apărare: la graniţa asiatică, pe unde penetra o parte însemnată din popoarele mării (în intenţia de a coopera cu o flotă de invazie ce ataca pe braţul estic al Deltei Nilului), a desfăşurat o impresionantă linie de apărare, în care a intercalat companii de arcaşi cu infanterişti şi grupuri mobile de ostaşi. Flota de război şi-a postat-o la gurile Nilului, de unde avea posibilitatea să intervină operativ pe oricare din braţele acestuia.

Aceste măsuri s-au dovedit eficiente, Ramses al III-lea reuşind să obţină victorii hotăratoare, atat pe uscat, cat şi pe apă. Numai filistinii (peleseţii) sunt autorizaţi de faraon a se aşeza între Gaza şi Cârmei, dand numele Palestinei. (între evrei şi peleseţi sau filistini au avut loc numeroase fricţiuni aplanate de-abia în vremea lui David) Aceste victorii ale lui Ramses al III-lea n-au întărit, totuşi, dinastia; în timp ce la vest continuau infiltrările libienilor spre Valea Nilului (dealtfel, Ramses al III-lea mai reduce încă o invazie libiana, a tribului maxicnilor, în 1160 î.e.n.), eforturile faraonului pentru restabilirea hegemoniei egiptene în Siria şi Palestina (înfrange pe amoriţi şi pe sirieni în campanii rămase fără rezultate de durată) suferă eşecuri. Singură Etiopia mai era supusă guvernatorului egiptean. La interior, stabilitatea dinastică este ameninţată de o oligarhie funciară şi preoţească puternică, agitată suplimentar şi de deplasarea accentului religioi de la Amon spre Seth, defavorizand numerosul cler theban al zeului Amon. De altfel, comploturile, inspirate de această oligarhie, nu întarziară să apară. Ramses al III-lea este ucis în urma unuia dintre acestea, probabil complotul pus la cale de una dintre soţiile sale, Tiy, care spera să aducă pe tron pe fiul ei, Pentaur. Planul a fost dejucat de Ramses al IV-lea, care şi-a inaugurat domnia prin procese dresate ucigaşilor tatălui său.

Cu toate, numeroasele probleme, interne şi externe, cărora a fost silit a le face faţa, Ramses al III-lea, ultimul faraon al Regatului Nou (perioadă cuprinsă între 1562-1085 î.e.n) s-a preocupat şi de progresul artelor şi ştiinţei. In vremea sa a fost restaurat templul de la Luxor, a fost extins cel din Karnak, a fost construit splendidul templu de la Medinet Habu. Literatura beletristică, în limba egipteană vorbită, se îmbogăţeşte cu Povestea celor doi fraţi, Povestea despre prinţul condamnat, Povestea regelui Sekenenra al Thebei şi a regelui Apepi al hiesoşilor (cu toată localizarea istorică cu secole înainte, era vorba de o polemică contemporană contra faraonilor ce-l adorau pe Seth, adorat şi de hicsosul Apepi), cu valoroase culegeri de versuri de dragoste.

De asemenea, remarcabile sunt progresele ştiinţelor: se enunţă ipoteza prezenţei pe cer şi în timpul zilei a constelaţiilor, s-a inventat ceasornicul de apă, în medicină apare o descriere amănunţită a circulaţiei sangelui, precum şi un tratat despre terapia leziunilor care dovedeşte că egiptenii cunoşteau legăturile dintre leziunile creierului şi funcţiile altor regiuni ale corpului. Ceilalţi faraoni de după Ramses al III-lea, au slăbit autoritatea faraonică (de la moartea lui Ramses al III-lea, pană la sfarşitul dinastiei a XX-a, de-a lungul a numai 53 de ani, s-au succedat nu mai puţin de opt faraoni), perrniţînd amestecul în treburile dinastice al aristocraţiei, în special al marilor preoţi thebani.

Astfel, în vremea lui Ramses al Xl-lea (ultimul faraon al dinastiei), generalul Herihor, numit mare preot al zeului Amon thebanul, în acelaşi timp însărcinat cu administrarea grânarului statului, cu comanda armatei şi cu guvernarea Etiopiei (vicerege), îşi atribuie întregul executiv, puterea faraonului rămanand numai nominală. Dealtfel, Herihor, profitand de slăbirea completă a puterii faraonului, în urma răscoalei populaţiei semite de la frontiera orientală (condusă de preotul egiptean heliopolitan Osarsif, care s-a proclamat Moise Renăscutul), infrantă abia după 13 ani şi după un refugiu al faraonului la Napata (în Etiopia), l-a substituit pe Ramses al Xl-lea chiar pe tronul faraonic, intemeind dinastia XXI, care inaugurează perioada Regatului tarziu (1085-525 î.e.n.).

Uzurparea lui Herihor în sudul theban va fi însoţită de uzurparea marelui vizir Smendes, la Tannis, în Egiptul de Nord, care a întemeiat dinastia tannisiană. Dinastia a XXI-a a lui Herihor, numită şi sacerdotală (1085 — 950 î.e.n.), va fi subordonată acestei dinastii tannisiene fără număr, o subordonare de drept istoric, pentru că, de fapt, cele două dinastii paralele îşi vor împărţi Egiptul în cele două tradiţionale zone. Situaţia, menţinută peste un secol, va permite mercenarilor libieni din armata egipteană să preia, prin comandantul garnizoanei libiene de la Bubastis, Sheshonk, printr-un acord amiabil cu un reprezentant al dinastiei a XXI-a, puterea unică în Egipt.Aşa a fost întemeiată dinastia a XXII-a libiana, numită şi bubastică, care a domnit, Intre 950 - 750 î.e.n. Influenţa ei s-a manifestat in special asupra Egiptului de Jos şi Mijlociu. în Deltă, din 817 pain în 730 î.e.n. au domnit suveranii dinastiei a XXIII-a (paralelă cu a XXII-a), întemeiată tot de un demnitar din Bubastis, Pedubasfl (libian şi el).

---

Tag-uri: antichitate, istorie, personalitati

---

Categorie: Referate  - ( Referate - Archiva)

Data Adaugarii: 05 April '12

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---