La băi îşi căutau sănătatea marii demnitari, militari din administraţia provinciei, chiar unii liberţi şi sclavi, aşa cum reiese din numeroasele inscripţii de pe stelele votive şi altarele închinate zeităţilor amintite mai sus. Dar termele nu erau numai băi în sensul strict al cuvantului ; ele mai erau şi un loc în care-şi dădeau întalniri prieteneşti sau de afaceri, diferite categorii de oameni. Tot aici aveau loc diferite întruniri politice şi se prezentau numeroase spectacole artistice şi distractive.
Din timpul daco-romanilor sunt cunoscute numeroase staţiuni balneare, diseminate pe întreaga arie geografică a Daciei cucerită de împăratul Traian.

După retragerea autorităţilor rom ane peste Dunăre, în anul 271 e.n., numărul vizitatorilor la aceste staţiuni balneare înflorii oare a scăzut, dar apele minerale n-au secat şi nici nu şi-au pierdut efectul lor vindecător. De-a lungul secolelor, locuitorii rămaşi pe aceste meleaguri au continuat să le folosească aşa cum făcuseră întotdeauna, din moşi strămoşi pană în zilele noastre. Pe la 1520, Gavril Protul de la Muntele Athos vizitand Mănăstirea Cozia, consemnează într-una din lucrările sale că, „acolo cură piatră pucioasă", ceea ce însemnează că în această zonă au existat izvoare minerale sulfuroase, care au fost analizate chimic şi folosite în scop terapeutic mai tarziu.

Izvoarele de la Borsec sunt amintite încă din sec. al XVI-lea ; medicul italian Bucella a prescris lui Sigisfnund Bathory, aflat la Alba-Iulia, o cură cu apa unui izvor din Borsec. De menţionat că, în toată perioada evului mediu sunt întalnite diverse informaţii scrise, care atestă folosirea apelor minerale din statiunile balneare româneşti pentru tratarea diverselor boli.

Incepand din sec. al XVII-lea, apar date cu caracter ştiinţific, privind izvoarele minerale şi efectul lor terapeutic. în 1687 apare lucrarea lui Marco della Fratta la Veneţia, în care sunt menţionate apele minerale din Transilvania. Pe la 1787 Richard Haquet a făcut o călătorie în Carpaţi şi, cu acest prilej, a făcut şi primele analize chimice ale apelor minerale din ţara noastră. Hrisoavele din 1760 atestă faptul că la Olăneşti se foloseau apele minerale în scop terapeutic. Francisc Njiulas (în 1804) şi Pluschk (în 1814) au scris despre izvoarele de la Borca (Neamţ), iar prima lucrare românească de balneologie este tipărită în 1821 de către Ladislau Pop în Ardeal şi este intitulată „Despre apele minerale de la Arpătac, Bodoc şi Covasna". în anul 1829 în „Curierul românesc", dr. Meyer, care fusese însărcinat de domnitorul Grigore Ghica să caute apele minerale din ţară, face o scurtă descriere şi a celor din Călimăneşti. După organizarea lazaretelor militare, au fost luate măsuri pentru completarea îngrijirii ostaşilor suferinzi prin trimiterea lor în localităţile balneare de la Breaza şi Pucioasa, de la Olăneşti şi Călimăneşti.

Cele dintai informaţii despre plecarea la cură balneară a ostaşilor bolnavi în staţiunile pomenite mai sus, datează de la 1 august 1834. în 1837 apare lucrarea aparţinand dr. Ştefan Vasile Episcopescu intitulată „Apele metalice ale României Mari", In care descrie caracteristicile şi efectele apelor noastre minerale, precum şi superioritatea lor faţă de multe ape din străinătate. Pe lanpl alte preocupări, dr. Anastasie Fătu a studiat şi factorii naturali de tratament şi a prezentat cercetările sale în două lucrări valoroase, prima intitulată „Despre întrebuinţarea apelor simple şi apelor minerale ale Moldovei", care a apărut în 1851, iar cea de a doua, în anul 1874, „Descrierea şi întrebuinţarea apei comune şi a apelor minerale din România". In această ultimă lucrare, autorul arată p ţiunea apei, în general, şi a apelor minerale cunoscute pană atunci, în special. Această carte a fost considerată, pană la sfarşitul secolului al XIX-lea, drept cea mai valoroasă lucrare de hidrologie şi balneologie românească.
In a doua jumătate a secolului al XIX-lea, staţiunile balneare româneşti se dezvoltă mai mult, iar apele lor minerale sunt apreciaie în ţară şi peste hotare.

In 1873, la Expoziţia Universală de la Viena, sunt expuse 50 de mostre de ape minerale, printre care cele de la Călimăneşti, Olăneşti, Slănicul Moldovei etc., care au fost apreciate şi medaliate. In 1881, mostre ale apelor de la Slănicul Moldovei sunt trimise la Expoziţia Internaţională de Balneologie de la Frankfurt-am-Main, unde caştigă medalia de argint, iar în anul 1889, la o nouă expoziţie care a avut loc la Paris, aceloraşi ape li se conferă medalia de aur. La Bruxelles. în 1893, la o expoziţie internaţională, apei izvorului Căciulata i se acordă marele premiu şi medalia de aur. Tot la expoziţii internaţionale sunt prezentate apele minerale de la Olăneşti, Breaza, Bălţăteşti etc., care, de asemenea, sunt foarte apreciate şi medaliate. Expunerea apelor minerale româneşti la diversele expoziţii internaţionale şi medalierea lor, dovedeşte cat de mult erau apreciate în ţară şi peste hotare.

Convinşi de importanţa terapeutică a izvoarelor ţioastre minerale, mulţi oameni de ştiinţă le acordă pagini întregi în publicaţiile apărute la sfîrşitul secolului trecut, printre care amintim pe : Carol Da vila, Şuţu, Buţureanu, Konya, Poni, Istrate, Zorileanu, Saligny, Bernard, Mrazec, Bujor etc. La începutul secolului al XX-lea în literatura medicală apar două lucrări valoroase de balneologie şi anume : „Apele minerale şi staţiunile climatice din România" (ediţiile din 1900 şi 1906 scrisă de Al. Saabner-Tuduri şi „Hidroterapia medicală", editată în 1904 de Gn. Baiulescu. Al. Saabner-Tuduri prezintă, în monografia sa, date importante asupra izvoarelor minerale şi staţiunilor balneoclimatice din ţara noastră.

Apreciind rolul balneologiei în terapeutică şi dorind să insufle viitorilor medici interesul pentru studiul acestor probleme, A. Theohari întreprinde, pentru prima dată în 1908, împreună cu studenţii medici nişti, o excursie de studiu în staţiunile de pe Valea Oltului. Tot lui A. Theohari îi revine meritul de a fi pus bazele cercetării ştiinţifice în balneologie, croind un institut de cercetări în 1923 pe langă clinica terapeutică a Spitalului Brâncovenesc, pe care conduce, institut care a studiat, experimental şi clinic, diferitele acţiuni ale apelor minerale în cură internă. Activitatea ştiinţifică a lui A. Theohari se concretizează printr-o serie de publicaţii printre care şi „Tratatul de terapeutică", apărut în 1934. în 1931 a fost înfiinţată prima catedră de balneologie şi fizioterapie la Facultatea de medicină din Cluj, condusă de Marius Sturza, iar în 1935 ia fiinţă catedra de balneologie şi dietetică din Bucureşti, condusă de Gh. Băltăceanu, catedră care continua tradiţia şcolii prof. A. Theohari.

sursa imaginii http://www.stephencdatz.com

---

Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---