Inima este un organ muscular de forma conica, asezat in partea anterioara stanga a cavitatii toracice. Varful inimii este indreptat anterior, in jos si spre stanga, iar baza inimii, superior, posterior si spre dreapta. Cu una dintre fetele sale, inima vine in contact cu muschiul diafragm, iar cu varful atinge peretele toracic in dreptul spatiului al patrulea intercostal (la omul adult).

In rare cazuri, inima se situeaza de partea dreapta a sternului, fie datorita unei inversiuni in asezarea organelor interne, fie datorita unei afectiuni pleurale sau pulmonare care impinge inima spre dreapta. Situarea in dreapta a inimii se numeste dextrocardie. De marimea unui pumn la omul adult, inima este formata din pereti musculosi acoperiti cu un invelis dublu (pericard) si captusita cu un endot eliu numit endocard.

Muschiul inimii {miocardul) este alcatuit din fibre circulare si oblice, care formeaza mai multe straturi. Cavitatile inimii sunt in numar de patru: doua atrii si doi ventriculi. Din fiecare atriu se desface cate un mic saculet cu pereti musculari incretiti, numit urechiuse.

Atriul si ventriculul din stanga comunica intre ele, dar nu comunica cu atriul si ventriculul din dreapta, intre care exista de asemenea comunicatie. Intre atrii si ventriculi exista cate un orificiu ce se inchide intermitent in timpul sistolei cardiace cu niste clapete, numite valvule. Orificiul atrio-ventricular stang (mitral) are doua valvule mitrale.

Cel atrio-ventricular drept are trei valvule tricuspide. De valvule se prind niste firisoare numite cordagii (coarde), care la randul lor se fixeaza de formatiuni musculare numite pilieri. La atriul drept soseste sangele prin doua vene cave (superioara si inferioara). Din atriul drept, sangele trece in ventriculul drept, iar din acesta, in artera pulmonara, prin care se duce la plaman .

De la plaman, sangele ajunge in atriul stang, de unde trece in ventriculul stang si apoi in artera aorta, raspandindu-se in organism . Inima este irigata de arterele coronare care o inconjura sub forma unei cununi, la locul dintre atrii si ventriculi (fapt de la care isi trage si numele).

In peretii atriului drept exista niste formatiuni (noduli) de tesut neuromuscular nediferentiat, care genereaza impulsuri pentru contractiile inimii, cu o frecventa normala de 60- 80/min. Aceste impulsuri se raspandesc catre ventriculi printr-o banda de tesut nervos (bandeleta Hiss). Asupra inimii actioneaza fibre ale sistemului nervos vegetativ, simpatic si parasimpatic, care determina, respectiv, accelerarea batailor inimii (tahicardie) sau rarirea acestora (bradicardie).

Contractiile inimii numite sistole se succed in mod normal la intervale regulate. Pauzele dintre contractii numite diastole, au o durata mai mare de cat cea a sistolelor. Uneori fata de aceste contractii normale, pot aparea contractii precoce, numite extrasistole (palpitatii), urmate deseori de diastole alungite.

Pentru ca sangele sa poata trece din atrii in ventriculi, sistola atriala incepe inaintea celei ventriculare cu aproximativ 0,2 secunde. Dupa ce sangele a ajuns in ventricul, acesta se contracta la randul lui (sistola ventriculara) impingand sangele in artera aorta sau pulmonara.

Sistola si diastola cardiaca formeaza impreuna un ciclu cardiac sau revolutie cardiaca. In timpul sistolei, miocardul isi consuma rezervele de energie pe care si le reface in timpul diastolei. Refacerea energetica fiind mai inceata decat consumul, durata diastolei este de obicei mai lunga ca a sistolei.

Intoarcerea sangelui din artere in ventriculi este impiedicata datorita existentei unor valvule in asa fel situate, incat ele se deschid in timpul sistolei si se inchid in timpul diastolei.

Intoarcerea sangelui din ventricul in atriu este, de asemenea, impiedicata de valvulele tricuspide sau mitrale, care se deschid in timpul diastolei si se inchid in timpul sistolei. In timpul trecerii sangelui prin inima, datorita inchiderii si deschiderii valvulelor si vibratiei lor, apar zgomote ce pot fi auzite daca aplicam in dreptul inimii urechea sau stetoscopul.

Aceste zgomote au caractere deosebite in timpul sistolei si al diastolei, putand fi urmarite separat pentru fiecare dintre orificiile inimii, care contin valvule. in unele boli de inima care modifica deschiderea orificiilor atrioventriculare sau structura valvulelor apar zgomote noi, numite sufluri, pe baza carora se poate pune diagnosticul leziunii ivite.

La fiecare contractie, ventriculul impinge cate 50—200 ml sange, cantitate numita debit sistolic. Cantitatea de sange pompata intr-un minut se numeste debit cardiac. Aceste debite cresc sau scad in raport cu necesitatile organismului.

Astfel, in efortul fizic, cand muschii au un consum mai crescut de oxigen si substante nutritive, irigatia musculara creste prin cresterea debitului cardiac. Inversul se intampla la trecerea de la o activitate mai intensa la repaus. Activitatea depusa de inima pentru mobilizarea sangelui se numeste munca sau travaliu cardiac.

Forta cheltuita in 24 de ore de miocard pentru pomparea sangelui este echivalenta cu aceea care ar ridica 2 — 3 vagoane de marfa la o inaltime de 1 m de la pamant. Cresterea debitului cardiac se face atat prin cresterea frecventei sistolelor, cat si prin cresterea debitului de sange eliminat in fiecare sistola.

Cu cat individul este mai antrenat, cu atat adaptarea inimii la efort se face predominant prin al doilea mecanism, prin care consumul de energie este mai redus, iar randamentul inimii mai mare. In timpul activitatii inimii iau nastere curenti electrici de mica intensitate care se raspandesc in corp intocmai ca undele din jurul unui obiect aruncat in apa.

Acesti biocurenti generati de inima pot fi captati, amplificati si inscrisi cu ajutorul aparatelor numite electrocardiografe, sub forma unor oscilatii denumite electrocardiograme.

Fiind niste prelungiri ale atriilor, cu peretii incretiti si elastici, urechiusele ar putea juca un rol de supapa de presiune, stergand diferentele care exista intre sistola si diastola atriala. Endocardul, prin luciul sau, favorizeaza scurgerea sangelui, impiedicand aparitia coagularii . Pericardul prin foitele seroase ajuta miscarea inimii in sacul fibros care ii fixeaza pozitia ei normala (pericardul fibros).

---

Tag-uri: inima, organ, cavitate toracica

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 15 April '09

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---