Într-o intervenţie la televiziune, Mircea Dinescu, fost pentru scurt timp preşedinte al Uniunii Scriitorilor, afirma că, dacă nu va rămâne în literatură, va intra măcar în istorie.

Dar iată-l şi în manualele şcolare, la Poezia contemporană, cu o creaţie din volumul Invocaţie nimănui, prezentându-ne o viziune asupra istoriei ca mecanism de degradare a fiinţei, după cum desprindem din Eugen Ionescu apud Mircea Dinescu, Cele mai frumoase 101 poezii.

Metamorfoză XX este sugestivă, încărcată de frumuseţe şi cu o nuanţă tinerească, antrenantă: „Când exista doar praf de puşcă / parcă eram mult mai cuminţi, /puterea ne lătra din cuşcă /şi libertatea din părin ţi. "
Sugestia este simplă: pe măsură ce armele s-au complicat, spre zona atomică, frica de moarte a crescut. Evoluţia rapidă a tehnicii duce la uitarea de sine a oamenilor, prinşi într-o continuă competiţie: "Acum am inventat de toate /şi doar pe noi ne-am cam uitat. " Situaţia pare contradictorie, fiindcă „tot ce se poate - nu-i pe roate / ce nu se poate — ne e dat. "

Explicarea fiind realitatea, poetul ne îndeamnă să revenim la normalitate şi cât mai aproape de natură: „Şi dacă mor poeţi pe harpă / împinşi de vidul din cuvânt, / să inventăm puţină iarbă / sau complicate mori de vânt. "
După cum afirmă criticul literar Mircea Iorgulescu, "Implicat liric în real, Mircea Dinescu este însetat totuşi de poezie. Aspectele prozaice, faptele diverse, cotidianul mărunt sunt supuse unei redimensionări poetice, de regulă prin adoptarea unei perspective în care tandreţea şi sarcasmul coexistă indestructibil. "

STILURILE FUNCŢIONALE ALE LIMBII ROMÂNE

Studierea temeinică a oricărei literaturi se bazează pe cunoaşterea elementelor esenţiale ale comunicării. Cuvântul, articulat şi logic, este principalul mijloc prin care oamenii îşi exprimă gândurile, deosebindu-se astfel de celelalte vieţuitoare.
Cuvintele dintr-o limbă alcătuiesc vocabularul acesteia, folosit, de obicei, pe teritoriul unei ţări, precum şi de grupurile minoritare aflate în alte zone geografice. Ca structură, vocabularul este alcătuit din fondul principal lexical sau vocabularul fundamental, care cuprinde cuvintele cu cea mai largă răspândire, cunoscute de întregul popor şi cu o derivaţie bogată, precum şi masa vocabularului, unde sunt incluse cuvintele cu o arie mai mică, o derivaţie mai săracă: neologismele, arhaismele, regionalismele, unele expresii profesionale, termeni tehnici, elemente de argou, jargon etc.

Folosirea cuvintelor între membrii aceleiaşi comunităţi se face sub formă populară, adică mai puţin îngrijită normativ, dat fiind aspectul neelaborat al exprimării, care prezintă unele diferenţieri dialectale, de ordin fonetic şi al vocabularului, precum şi sub forma limbii literare, care reprezintă aspectul cel mai îngrijit al limbii comune a întregului popor, respectând normele gramaticale, ortoepice, ortografice şi de punctuaţie, fiind forma normată şi unanim recunoscută a limbii naţionale.
Prin stil înţelegem modul specific de exprimare, atât în accepţia individuală, cât şi în cea generală, determinată de diferitele forme funcţionale de comunicare ale limbii, ramificate în funcţie de limbajul artistic sau tehnico-ştiinţific şi profesional folosit în limba română. Sunt cunoscute următoarele stiluri funcţionale:

A) Stilul artistic (sau beletristic), specific operelor literare, se bazează pe o exprimare elevată, prin folosirea a numeroase procedee stilistice, sugestii şi sensuri figurate ale cuvintelor.
B) Stilul ştiinţific este caracteristic modului de exprimare în diferitele specialităţi, având un limbaj adecvat domeniului respectiv, cu o exprimare concisă, directă, fără figuri artistice, folosind termeni tehnici, reguli, cifre, formule, ramificate pe diferite specialităţi.
C) Stilul publicistic (sau jurnalistic), folosit îndeosebi în presă, radio, televiziune, având principal scop informarea imediată a publicului, cu formă mai puţin elaborată, putând întrebuinţa unele elemente beletristice sau ştiinţifice, în funcţie de scopul comunicării.
D) Stilul juridic, folosit în redactarea Constituţiei, legilor, decretelor, la tribunale şi în elaborarea unor norme administrative, întrebuinţând o terminologie de specialitate.
E) Stilul adminstrativ (sau oficial - o formă populară simplă a celui juridic), întrebuinţat între cetăţeni şi diferitele instituţii, precum şi de instituţii între ele, cuprinzând acte specifice ca: cererea, declaraţia, adeverinţa, proces-verbal, caracterizarea, autobiografia, memoriul etc.
F) Stilul colocvial, adică al conversaţiilor uzuale, având o funcţie de comunicare cu o sferă restrânsă, iar ca subdiviziuni: dialogul şi monologul.
G) Stilul individual, care nu este o ramură propriu-zisă, ci una dintre variantele de mai sus, folosită de o anumită persoană, prin reliefarea acelor trăsături care îl caracterizează.

Calităţile generale ale stilurilor sunt:

1. Claritatea: constă într-o exprimare limpede şi inteligibilă a gândurilor ori sentimentelor, pe înţelesul celorlalţi, printr-o gândire logică şi uşor de priceput. (Contrarii acestei caracteristici ar fi: obscuritatea, paradoxul, nonsensul, echivocul, platitudinea, exprimarea pleonastică).

2. Proprietatea: presupune folosirea celei mai potrivite exprimări, prin concordanţa dintre intenţie, conţinut şi formă. (Abaterile de la acesta normă ar subînţelege: amestecul de elemente diferite de exprimare, modificarea sensurilor unor cuvinte, devierea de la diferite norme gramaticale).

3. Precizia: constă în respectarea normelor limbii literare, folosirea termenilor şi a enunţurilor celor mai potrivite, concordanţa dintre gândire şi exprimare. (Elementele de îndepărtare de la aceste norme se referă la: digresiune - dezvoltarea unor idei paralele, prin care se abate atenţia de la scopul iniţial al comunicării, proxilitatea - o gândire lipsită de coerenţă logică, fără un contur expresiv).

4. Corectitudinea: înseamnă respectarea normelor de bază în formularea unei comunicări (având ca opuse: anacolutul - neterminarea unei construcţii începute şi continuarea, prin digresiune, cu alte idei diferite, şi solecismul - lipsa de acord, greşeli de natură sintactică).

5. Puritatea: întrebuinţarea numai a acelor mijloace lingvistice şi stilistice admise de limba literară. (Contrarii: exprimări arhaice, folosirea greşită a unor semne de punctuaţie, stâlcirea unor cuvinte).

Folosirea stilurilor prezintă şi unele calităţi particulare:
a) Naturaleţea: exprimarea dagajată, firească, logică.
b) Simplitatea: folosirea unor formulări directe şi accesibile.
c) Armonia: realizarea unui acord de ansamblu a textului, a unui echilibru între conţinut şi formă.
d) Demnitatea: întrebuinţarea unor expresii potrivite, decente, admise de bunul simţ al cititorilor.
e) Retorismul: subînţelege aspectul discursiv, conferind o notă de festivitate, elan, entuziasm.
f) Fineţea: nuanţarea şi subtilitatea exprimării.
g) Umorul: caracterul optimist, vesel, al unor fragmente ale comunicării, adecvarea formei la conţinut prin „a face haz de necaz1'.
h) Ironia: este înrudită cu umorul, presupunând însă o nuanţă sugestivă, de natură intelectuală.
i) Concizia: economia de limbaj, folosirea strictului necesar comunicării.
j) Oralitatea: redarea unor particularităţi de exprimare specifice anumitor medii sociale.
Cunoaşterea temeinică a unor elemente de stil stă la baza analizelor literare adecvate conţinutului şi formei textului beletristic.

LITERARURA ROMÂNĂ ÎN CONTEXTUL LITERATURII UNIVERSALE - CITATE (a&q) / Articol

"Viitor de aur ţara noastră are Şi-i prevăz prin secuii a ei înălţare!"
Dimitrie Bolintineanu
"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-Å£i mare, mare viitor!"

Mihai Eminescu

"Limba românească, studiată în mod ştiinţific şi în legătură cu istoria, poate lămuri trecutul românesc şi nici nu poate fi altfel pentru că limba poporului român, în genere a oricărui popor, se naşte o dată cu el, creşte şi se veştejeşte, îmbătrâneşte şi moare deodată cu poporul. "
Timotei Cipariu
"Ce patrie minunată este această limbă... Noi, de fapt, avem două patrii coincidente: o dată este patria de pământ şi de piatră şi încă o dată este numele patriei de pământ şi de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea."
Nichita Stănescu
"Lasă-mă, în patria mea de cuvinte
Acum să colind,
In patria de cânturi, de şoapte, de murmure...
Lasă-mă dragostei mele de tine,
De ţară, de muncă, de frate, de zbor,
Să-i zic dor..."

Petre Ghelmez

Ghiocelul este prima floare care se iveşte după o iarnă grea, sărutând cu buzele sale firave pelerina rece a iernii, care se destramă în alb, devenind Făt-Frumos vegetal. încrederea este ghiocelul şi Făt-Frumosul literaturii române!
Dacă n-am primit încă vreun premiu Nobel, îl aşteptăm cu nădejde, fiindcă opere cum sunt cele scrise de Mihai Eminescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, George Călinescu, Camil Petrescu, Mircea Eliade, Marin Preda şi alţii nu se află cu nimic mai prejos decât cele ale unor laureaţi veritabili. Şansa celorlalţi a fost oferită de faptul că astfel de autori, încununaţi de glorie chiar în timpul vieţii lor active, au scris în limbi de mare circulaţie, ori au fost traduşi la vreme şi popularizaţi în Europa şi în lume, pe când noi traduceam, în regimul trecut, opere ale căror merite se bazau, în primul rând, pe tematica nouă, pe laudele ce le aduceau culturii socialiste, ori, prin această orientare, nu ne ofereau, de la început, nici o şansă.
"- Pe ce te bazezi?" (când faci această afirmaţie), m-ar întreba cu surâsul său ironic, şi pe jumătate echivoc, Marin Preda. - Pe genialitatea dumitale de prozator, purtându-ne în platoşa cuvintelor rostite din lumea lui Ilie Moromete în cea a lui Victor Petrini!

"Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... / Ce-o să aibă din acestea, pentru el, bătrânul dascăl?" - mi-ar şopti trist Mihai cel fără de pereche. -Dar tu însuţi, Lucefere, ai rostit: "Aceasta este povestea. Iar înţelesul alegoric ce i-am dat este că, dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele său scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil de a fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc... "
"- Ce ar folosi să ştim câte sunt în văzduh, în cer, pe pământ şi în mări, când am înstrămbăţi, am jefui, am prigoni, am învrăjbi, adică ne-amface mai răi decât am fost?" - scria, pe la începutul secolului XVIII-lea, bătrânul cărturar şi poet Costache Conachi.

"Numele lui Costache Negruzzi este legat de nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul - remarcă în ampla sa Istorie a literaturii române George Călinescu -şi care ar fi devenit o scriere celebră ca Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi universale."

"Să ai grijă de ţara ta, de credinţa ta şi de casa ta şi de sufletul tău şi de lumea ochilor tuturor... " - adăuga, în clipele sale de Insomnii, Marin Sorescu.
Iată, deci, că argumentele se adună, ca monedele de aur în salba unei preafrumoase fecioare, fiindcă "Limba noastră-i o comoară /În adâncuri înfundată, / Un şirag de piatră rară / Pe moşie revărsată... " - după cum zice Al. Mateevici.
Alături de ele, putem aminti altele: spiritul pururi creator al poporului nostru, al cântăreţului din Carpaţi, care şi-a văzut ţara aşezată "Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai" şi a scos la iveală "acea minunată capodoperă care se ridică prin arta ei fină şi prin simţământul ei pătrunzător aşa de sus, încât, cu drept cuvânt, ne putem întreba dacă i se poate găsi o pereche în alte literaturi populare, şi chiar dacă literatura cultă în infinitele variaţii, a realizat vreodată un mic poem aşa de armonios şi aşa de artistic?" - se întreba Mihail Sadoveanu adăugând: "E vorba de acel minunat cântec bărbătesc, publicat în veacul trecut de Vasile Alecsandri şi care se cheamă Mioriţa" - demonstrând, după spusa bardului de la Mirceşti, că "Românul s-a născut poet! înzestrat de la natură cu o închipuire strălucită şi cu o inimă simţitoare, el îşi revarsă tainele sufletului în melodii armonioase şi în poezii improvizate!"
Apoi, mă refer la capacitatea anticipativă formidabilă, pe care o au oamenii de cultură români, după cum am întâlnit o consideraţie făcută despre Mircea Eliade, de Maitreyi Devi, iubita sa din tinereţe şi vestita poetă indiană: "Poate cineva să parcurgă o asemenea distanţă într-un timp atât de scurt? Cu siguranţă că trupul tău stă aici, dar tu ai pătruns în Mahakala - timpul fără început şi fără sfârşit - în punctul acela unde soarele nu mai străluceşte şi stelele nu se mai zăresc... " (Dragostea nu moare).

Nu ne putem desprinde unii de alţii; numai uniţi vom învinge timpul; doar prin recunoaşterea reciprocă a meritelor fiecăruia vom ajunge mai sus şi mai preţuiţi decât suntem; prin refacerea acelui lanţ de lumină - un Soare împletit după cercul Luceafărului, apoi Luna plină şi încă o Stea - vom putea învinge şi dăinui.
Fiindcă nu trebuie să uităm niciodată că primul ambasador al Moldovei la Academia din Berlin a fost o carte: Descriptio Moldaviae - a prinţului Dimitrie Cantemir, şi dascălul cel mai îndrăgit şi şi mai înţelept al ţarului Petru I, al Rusiei, a devenit un român: Nicolae Milescu Spătarul, care a ajuns printre primii europeni şi în îndepărtata Chină; iar fiul prinţului Dimitrie, Antioh Cantemir, a fost cel mai de seamă fabulist rus.

O, câte alte argumente asemănătoare aş putea aduce!

Cred în viitorul literaturii române, ca într-un Luceafăr de Ziuă printre constelaţiile celorlalte astre, ca un triumf deplin justificat între alte culturi!
Sper în afirmarea ei liberă, imediată, competitivă şi competentă, fiind cel dintâi glas demn de crezut al inteligenţei, sensibilităţii, înţelepciunii şi bunătăţii româneşti!
Aştept acele zile de-aur a scripturilor române - cum ar fi spus Poetul - ale viitorului de aur al apiritualităţii noastre, - aşa cum ar fi continuat Alt Poet - , fiindcă a noi metalul cel mai îmbelşugat decât toate, aurul, pe care-l vezi strălucind până şi prin noroiul drumurilor abundă acum, în inteligenţă - după afirmaţia Prozatorului Martir de la Bălceşti, înălţându-se, din inima pământului românesc, în sufletele stăpânilor acestor meleaguri şi, de aici, în gândurile şi în minţile lor iscoditoare, înţelepte, răbdătoare şi bune!

Cred în viitorul literaturii române, mai ales acum când, intrând în marea familie a Comunităţii Europene, un soare nou străluceşte deasupra culmilor
Carpaţilor!

---

Tag-uri: scriitor

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 08 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---