Propozitia cea mai generala, Liceu - cimitir, de fapt o metafora contrasa prin eliziunea particulei comparative ca (un) şi a copulei eşti, se repeta de 6 ori la intervale ritmice, de 5 şi 2: vs 1-6-8-13-15-20 5-2-5-2-5

intervalele fiind: 5-2-5-2-5, alternativ. Aceasta prima propozitie foarte generala este urmata de determinantul Al tineretii mele, formand, de asemenea, un vers de sine statator, menit sa particularizeze imaginea in sensul raportarii la persoana poetului, raportare marcata prin adjectivul provenit din adjectivul posesiv mele, in acord cu expresia verbala din restul textului. Astfel cuplate, cele doua versuri inchid şi deschid atat strofa intai, cat şi strofa ultima, simetrizandu-le, conform tehnicii laitmotivului tipic pentru poezia simbolista.

Monotonia sau - da ca se considera aşa - aparenta banalitate din melodramaticul Al tineretii mele se inlatura prin cel de-al doilea determinant, Cu lungi coridoare (versurile 9 şi 14), care-i ia locul in strofa mijlocie şi este menit, prin continutul semantic, sa concretizeze imaginea la maximum, s-o materializeze, am zice. Particularizante, deşi nu intr-un grad atat de inalt, sunt şi celelalte versuri-sintagme care apar cate o singura data: Pedanti profesori (vs. 3), Şi examene grele (vs. 4), Şi azi ma-nfiori (vs. 5), Azi nu mai sunt eu (vs. 10), Şi mintea ma doare (vs. 11),
Nimic nu mai vreu (vs. 12), In lume m-ai dat (vs. 17), in valtorile grele (vs. 18), Atat de blazat (vs. 19), grupate, cum se vede, foarte clar, in cupluri de trei cate trei: strofa I: vs. 3-4-5, strofa a Ii-a: vs. 10-ll-l2, strofa a III-a: vs. 17-l8-l9. De altfel, constructia poeziei pe baza multiplului şi, respectiv, divizorului 3 este destul de vizibila: 3 strofe de cate 7 versuri, in total 21; 6 aparitii ale versului Liceu - cimitir, cate doua in fiecare din cele trei strofe; cate doua rime in ele, in fiecare strofa, in total 6; 3 rime in -oare in strofa de la mijloc (coridoare - doare - coridoare); cate o rima nerepetabila in mijlocul fiecareia din cele 3 strofe: profesori - inflori (vs. 3 şi 5 strofa I), eu - vreu (strofa a II-a vs. 10 şi 11), dat - blazat (vs. 17 şi 19, strofa a Hl-a) etc.

Discutand sistemul rimelor, observam ca cimitir (daca in cazul acesta poate fi vorba de rima, ca şi in poezia Plumb, unde cuvantul-cheie apare rimat cu el insuşi, in fiecare final de vers şi distih de inceput şi sfarşit de strofa), rimeaza cu sine insuşi. E o rima masculina pe vocala inchisa, pusa in relief de alternanta cu rima feminina pe vocale deschise: mele - grele - mele (strofele I şi a III-a) . De observat de asemenea curba muzicala ori - oare - at, data de rimele din vs. 3-5, in strofa I: profesori - infiori; vs. 9-ll-l4, in strofa a Ii-a: coridoare - doare - coridoare; vs. 17-l9, in strofa a IlI-a: dat- blazat. Exceptionala şi din punct de vedere semantic este imperecherea de cuvinte profesori - fiori, in sfarşit, rima rara eu - vreu este obtinuta printr-o licenta poetica cu totul fericita, fiind vorba de un moldovenism care transcende culoarea locala in muzical şi accentueaza astfel cu toata forta lirismul. Cuvantul designand persoana I singular este apoi accentuat fonic prin rima la cap de vers: eu - vreu - Liceu...
(vs. 10-l2-l3).

Muzicalitatea sumbra este data insa mai ales de metrica versului bacovian, cu totul caracteristica şi aici. Accentele alterneaza de pe vocalele deschise pe cele inchise. Versul 1, cel mai des repetat, cheia poemului, este compus dintr-un iamb şi un anapest: (Liceu - cimitir), combinatie ce pune in valoare evolutia fonica descendenta ceu - cimitir, sugerand parca inexorabilul. Odata fixata, aceasta schema metrica şi muzicala devine tiranica şi impune abateri de la topica, bunaoara in vs. 3 pe-danti profesori şi in vs. 12:, Ni-mic nu mai vreu. indata insa trebuie sa cadem de acord ca din punct de vedere semantic mesajul capata o deosebita putere. Nu numai ca neologismul pedanti (Bacovia este unul dintre poetii romani care introduc neologismele in poezie in chipul cel mai firesc şi mai exact, mai organic) este la locul lui sub accentul iambic distinct, dar antepunerea sugereaza ea insaşi pedanteria profesorala, rutina. Profesori-pedanti, cum cere topica obişnuita a limbii romane, ar fi sunat banal, ar fi suprimat claritatea accentului şi ar fi facut imposibila rima semantica profesori - fiori. Dincolo, in cazul lui nimic, tot aşa se cerea accentul semantic pus pe cuvantul-cheie al propozitiei, ca pentru a demonstra o afirmatie

note
1. Liceu, - cimitir
2. Al tineretii mele
3. Pedanti profesori
4. Şi examene grele...
5. Şi azi ma-nfiori
6. Liceu, - cimitir
7. Al tineretii mele!
8. Liceu, - cimitir
9. Cu lungi coridoare
10. Azi nu mai sunt eu
11. Şi mintea ma doare.
12. Nimic nu mai vreu .
13. Liceu, - cimitir
14. Cu lungi coridoare
15. Liceu, - cimitir
16. Al tineretii mele
17. in lume m-ai dat
18. in valtotile grele
19. Atat de blazat...
20. Liceu, - cimitir
21. Al tineretii mele!

grava, de neinlaturat. Caci, stilistic, intre Nu mai vreu nimic şi Nimic nu mai vreu este deosebire, deşi din punct de vedere strict gramatical avem de-a face cu o identitate. In plus, ca şi in cazul anterior, intervine, cum am vazut, valorificarea rimei eu - vreu - Liceu etc.

Se intelege, compunand poezia, Bacovia nu s-a gandit la toate acestea. De-ar fi fost aşa, toata discutia noastra n-ar mai fi avut rost. Adevarul e ca poezia creşte dintr-o stare obsesiva, din reverie, precum planta din apa şi din pamantul umed, şi capata in subconştientul poetului ori chiar in stare de veghe un ritm, o geometrizare muzicala, realizandu-se in melodie de cuvinte, in vers. Bacovia trebuie crezut cu tarie cand spune:

“Traind izolat, neputand comunica cu oamenii, stau de vorba cu mine insumi, fac muzica şi, cand gasesc ceva interesant, iau note spre a mi le reciti mai tarziu. Nu-i vina mea daca aceste simple notite sunt in forma de versuri şi cateodata par vaiete."

Se pot face asupra poeziei ce incercam a analiza aici consideratii nenumarate, intre altele chiar şi dintre acelea privind teoria pitagoreica a “numarului de aur" in structurarea unei opere de arta. in cele ce am aratat mai sus, am voit numai sa demonstram echilibrul exact al compozitiei, sentimentul net ca nu mai poate fi nimic scos sau adaugat, ca forma imbraca perfect continutul, face corp comun cu el, confundandu-se. Cuvintele, muzica cuvintelor işi sunt suficiente lor insele, sunt un univers autonom. E ceea ce se numeşte o opera perfecta. Ceva asemanator cu un produs al naturii. De fapt, avem de-a face cu o contranatura, act prometeic destinat sa dureze şi s-o infrunte.

Ciudat: Mihail Dragomirescu aproape ca nega pe Bacovia, spre a nu mai vorbi de Nicolae Iorga. il nega, la inceput, tanarul Şerban Cioculescu. Foarte ciudat: insuşi Vladimir Streinu - lucru cu totul neaşteptat, dat fiind temperamentul, data fiind formatia criticului şi esteticianului acestuia - l-a negat pe Bacovia, la inceputul carierei sale. Lovinescu, chiar şi G. Calinescu pot provoca oarecare mirare in uşoara retinere critica fata de Bacovia, azi, cand sunt tot mai multi cei care-l pun pe poetul de la Bacau in imediata vecinatate a lui Eminescu. Am aprobat, verificand ulterior afirmatia, pe Nichita Stanescu care spunea, intr-un rand, ca, dupa Eminescu, poetul la care se manifesta intr-un grad foarte inalt specificul nostru national este Bacovia. E o afirmatie plina de adancime şi de talc, caracteristica pentru, dezvoltarea poeziei romaneşti luata in totalitatea ei.

S-ar putea ca tocmai aici, in extraordinara naturalete - ceea ce am voit a arata in analiza intreprinsa mai sus -, altfel spus: in simplitatea rafinata cu care se manifesta sentimentul, emotia estetica imbracand infatişari perfecte pentru ochiul mintii, sa stea secretul artei lui Bacovia, cauza pentru care el este astazi din ce in ce mai gustat şi mai admirat, observam, in particular, mai ales de tineri.
Şi totuşi, poezia Liceu este o poezie ocazionala. Ea a fost scrisa nu la comanda - lucrul nu are nevoie de nici o demonstratie speciala -, ci intr-un moment anume, rememorativ pentru poet, solemn am zice, momentul regasirii peste ani a cimitirului in care-şi ingropase tineretea pierduta pentru totdeauna.

Elementul social dateaza numai, particularizeaza starea de spirit bacoviana in aceasta scriere. El este complementul general-universalului, al permanentei umane dintotdeauna, care se autocontempla in perspectiva trecerii ireparabile a timpului. Astfel, ivita dintr-un loc şi dintr-un timp foarte precise - liceul din oraşul Bacau, a carui claa'ire se poate vedea şi azi -, poezia Liceu de Bacovia transcende, devine o contrarealitate sau, altfel spus, o realitate in spirit, in anume chip mai trainica decat cea materiala de la care a pornit procesul.

Pe Bacovia il intelegem şi il admiram pentru faptul de a fi aratat lumii o fata a ei, cruda, extrem de adevarata. Il admitem şi il iubim pentru omenescul simtirii. Indaratul melodiei cuvintelor lui descoperim cu uimire simpla Omul, ne descoperim adica pe noi inşine, in latura “bacoviana" a sufletului nostru.

---

Tag-uri: poezie

---

Categorie: Comentarii  - ( Comentarii - Archiva)

Data Adaugarii: 23 November '11

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---