Balneologia din ţara noastră îşi are şi ea începuturile în medicina strămoşilor, care au folosit, pe o scară largă, factorii naturali în scopul tratării diferitelor maladii de care sufereau. Mai întai vom vedea cum le-au folosit geto-dacii şi apoi daco-romanii, după cucerirea Daciei de către împăratul Traian.

geto-dacii, cei mai viteji şi mai drepţi din marele neam al tracilor (Herodot), au avut o medicină destul de avansată şi o concepţie integralistă. Zamolxis spune că, precum nu trebuie să încercăm a vindeca ochii fără a vindeca întai capul, ori capul fără trup, tot aşa nu se poate încerca vindecarea trupului fără a îngriji sufletul şi că tocmai de aceea sunt multe boli la care nu se pricep medicii greci, fiindcă nu cunosc întregul de care ar trebui să se ocupe. Căci dacă acesta merge rău, este cu neputinţă ca partea să meargă bine. De timpuriu, ei au cunoscut puterea curativă a diferitelor substanţe minerale din natură : apele minerale termale, sulfuroase, tuful vulcanic, calcarul, precum şi apa din „lingura vantului", cum se numea popular apa de ploaie adunată în escavaţii de rocă calcaroasă.
Cercetările arheologice ne dovedesc că locuirea oamenilor în jurul izvoarelor de ape vindecătoare datează de multă vreme şi este aproape neîntreruptă pană în zilele noastre.

Dovezile care sprijină folosirea apelor minerale de catre daci sunt numeroase :
— Denumirea unor staţiuni balneare este de origine dacică, moştenindu-se şi transmiţandu-se şi în epoca romană. De exemplu, Germisara (numele băilor de la Geoagiu de azi din judeţul Hunedoara) provine din „germ" = cald şi „sara" = apă, deci izvor cu apă caldă. Numele băilor de la Mehadia (actualele băi Herculane) ar deriva de la vechea localitate dacică „Meha", care înseamnă muscărie ; ea ar proveni de la existenţa unei specii de muscă, numită columbacă, aflată şi astăzi în zona respectivă (în special în peş¬teri pe unul din malurile Dunării), una dintre ele fiind cunoscută sub numele de „peştera cu muscă". Chiar numele de Arutela, localitate situata pe malul stang al Oltului, în faţa mănăstirii Cozia, provine din Alutela, prin disimilaţie. Se crede că şi Alutus, raul, a avut o formă mai veche, Aruta. Dar sufixul „la" a existat şi în limba tracică, atat pentru numele de persoane, cat şi pentru cele de localităţi : Porsula, Potula etc. Aşa încat, nimic nu împiedică să avem, eventual şi în acest caz, un nume complet getic, după cum afirma V. Pârvan.
Numele mai vechi al staţiunii Călan era Hydata. tot de origine dacică. I s-a spus mai tirziu, pe timpul romanilor, Aquae.

Dovezi arheologice : la Geoagiu s-au descoperit monede ale oraşelor greceşti Thasos, Apollonia şi Dyrrhaehium pe care le-au folosit dacii în sec. II î.e.n. Tot aici s-au mai descoperit monede romane ale împăraţilor care au domnit înaintea cuceririi Daciei, precum şi numeroase obiecte de uz casnic. La Herculane s-au descoperit dinari republicani romani din anii 93—92 î.e.n.

Unele staţiuni au funcţionat încă din primii ani ai ocupaţiei romane, pe timpul împăratului Traian. De exemplu, la Herculane a fost descoperită d inscripţie închinată lui Hercule de către unul dintre demnitarii capitalei Colonia Dacica — consemnată fără epitetul de Sarmisegetusa, ceea ce constituie o dovadă sigură că inscripţia datează din timpul domniei împăratului Traian, pentru că în timpul împăratului Hadrian,, după 117 e.n., oraşul va primi numele de Sarmisegetuza şi nu de Colonia Dacica. Tot aici au fost descoperite multe monede ale împăratului Traian, printre care unele emise în anul 103 e.n. şi care au ajuns în Dacia imediat după cucerire.

Un alt argument ni-l ofera cultul zeităţilor legat de apele minerale. Venerarea izvoarelor termale era o practică răspandită la toate popoarele antichităţii. Astfel, la tracii din Balcani întalnim cultul lui Esculap adorat ca zeu al izvoarelor calde de la Glava Penega sau Nymphele adorate la Aquae Calidae tot de la Glava Penega, sau Diana Germithita, în care Diana romană poartă epitetul Germithita specific tracic. Învăţatul bulgar G. Kazarov este de părere că şi numele personal Germanos nu este altceva decat numele zeului tracic Germands, nume pus în legătură cu noţiunea de „cald".

La celţi găsim, de asemenea, zeităţi locale ale apelor minerale. Aici, însă, spre deosebire de traci, divinităţile masculine şi feminine îşi păstrează, alături de numele nou, roman, şi pe cel vechi, celtic.

Analizand numele zeităţilor cărora li se dedică inscripţii în staţiunile balneare din Dacia, se observă că din cele 36 de altare votive cunoscute pană acum, un număr de 14 sunt închinate lui Hercule, care poartă epitetul de Invinctus sau pe cel de Salutifer. Uneori numele lui Hercule este asociat cu Genius Locu şi Fontes Calidae.
Referitor la Hercule de pe inscripţiile romane din Dacia, Poinssot şi V. Pârvan cred că este vorba de o îmbrăcare în formă romană a unei zeităţi dacice. G. Kazarov îl identifică chiar cu zeitatea dacică Darsos. Numeric vorbind, după inscripţiile dedicate lui Hercule, urmează cele închinate „Nymphelor" locale, ca Nympha regina undarăm, Nymphis Sanctissimis şi Nymphis Salutiferis. La acestea se adaugă apoi altare închinate lui Aesculap şi fiicei sale Hygia. Este foarte probabil ca sub numele nimfelor vindecătoare să se ascundă vechi divinităţi dacice, cum sunt cele ale tracilor din sudul Dunării, înrudiţi îndeaproape cu geto-dacii. Faptul că în inscripţiile romane din staţiunile balneare ale Daciei putem recunoaşte divinităţi locale, dovedeşte că efectele terapeutice ale apelor erau cunoscute de autohtoni.
— Adorarea izvoarelor tămăduitoare de către daci, mai este întalnită şi în legendele românilor, în care puterea miraculoasă a acestora este întruchipată in duhurile apelor, sfantul apelor, zanele apelor şi altele.

Cum arătau stabilimentele balneare dacice ne este indicat de un bazin tăiat în stancă şi descoperit la Călan. La acest bazin, apa termală este condusă prin jgheaburi în formă de şanţ, tăiate tot în stancă. Poate si unele din ţevile de conducte făcute din lut ars, descoperite în staţiunile balneare romane, să fi fost făcute anterior de către daci. Aceştia din urmă, fabricau pe scară largă şi îşi conduceau apa de băut prin asemenea ţevi, înainte de cucerirea romană. Pe langă bazinele tăiate în stancă, este posibil ca dacii să fi făcut amenajări din lemn, cum sunt cele de azi de la Şapte izvoare de la Herculane, care constau dintr-un bazin făcut din barne de lemn, iar apa este condusă prin jgheaburi de scandură.

Numărul localităţilor unde apele minerale au fost folosite de geto-daci a fost relativ mare. Nu este vorbi numai de cele trei staţiuni cunoscute şi mereu pomenite cu denumiri pompoase ca : Ad Aquae Herculi sacros ad Mediam (Herculane), Germisara (Geoagiu) şi Ad Aquas (Călan), ci şi alte numeroase aşezări balneare, situate în alte localităţi, care au păstrat pană azi un „profil balnear" specific, cum sunt : Buziaş, Băile Felix, Călimăneşti-Bivolari, Cristuru Secuiesc, Ocna Sibiului, Săcele (Gorj) etc. Din cele 129 staţiuni balneare de pe teritoriul României de azi, un numar de 21 au fost cu siguranţă locuite de geto-daci.

sursa imaginii http://www.theodora.com

---

Tag-uri: apa, minerale, cura, tratament, boala, natural

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 03 March '10

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---