De mare importanţă practică este psihoterapia. Fără cooperarea deficientului şi a familiei acestuia, procedurile de recuperare au şanse reduse. De aceea problema psihoterapiei va fi discutată mai pe larg.

Influenţa factorului psihic în apariţia şi dezvoltarea spre agravare sau însănătoşire a bolnavilor este considerabilă. Ea a fost recunoscută din toate timpurile şi în toate specialităţile medicale. !n sfera digestivă, boala ulceroasă rectocolita heraoragică şi enterocolopatiile difuze cunosc o intervenţie certă a factorului psihic.

La fel, in cadrul bolilor cardio-vasculare, hipertensiunea arterială, cardiopatiile ischemice, arteriopatiile obliterante se recunoaÅŸte în mod cert o componentÄ ƒ psihogenă. AÅŸa stând lucrurile, apare în mod logic oportunitatea includerii psihoterapiei în planul de recuperare al deficienÅ£ilor. ObservaÅ£ia de fiecare zi a arătat că fără cooperarea psihică a bolnavului, fără participarea cât mai plenară a acestuia, actul de recuperare nu poate fi înfăptuit. Echipa de recuperatori trebuie să cunoască în primul rând însăşi poziÅ£ia subiectivă a bolnavului faţă de boala sa ÅŸi consecinÅ£ele ei.

Din proprie iniţiativă sau ajutat de cadrele medicale, bolnavul trebuie să adopte o poziţie în care să păstreze proporţia dintre amplitudinea manifestărilor semnelor de boală şi cea a ripostei afective, a interesului şi preocupării faţă de propria boală. Trebuie eliminate alarmele exagerate, spontane sau deliberate, ca şi tendinţele de minimalizare şi neglijare, pentru a interveni corectiv.

Reacţia faţă de diagnosticul enunţat depinde în egală măsură de gravitatea acestuia şi de personalitatea bolnavului.

Reacţia faţă de tratamentul recomandat.

Disciplina şi autocontrolul bolnavului sunt mijloace ajutătoare de mare valoare. Acceptarea unor restricţii alimentare, uneori chiar severe pentru perioade limitate de timp, regularitatea orarului prescris pentru medicamente şi pentru mese, echilibrarea programului de activitate şi de somn etc, exprimă solidarizarea bolnavului cu medicul său.

Dimpotrivă, nerespectarea normelor sau selectarea prescripţiilor excesive şi unilateralizate, abuzul de preparate medicamentoase, trebuie asanate cu mult tact din cauza consecinţelor lor negative. Cel mai greu depăşite pot fi obstrucţiile faţă de intervenţiile chirurgicale. în cazurile când acestea sunt necesare, răsunetul psihic este cu atât mai violent, cu cât afecţiunea are o istorie mai scurtă.

Reacţia faţă de reîncadrarea în activitate. Marea masă a bolnavilor văd în libertatea de a-şi relua activitatea anterioară, sau, în funcţie de necesitate, cu un alt profil, o verificare a declarării vindecării sau în orice caz a trecerii bolii într-o fază de inactivitate. Există totuşi o categorie de bolnavi care refuză o decizie de acest gen, care solicită concediu sau pensionare.

Conduita lor este dictată de teama progresării bolii în condiţiile reluării eforturilor profesionale sau de căutarea unui refugiu în boală, ori de preferinţa nemărturisită a comodităţii unei vieţii inactive (devianţă pasivă). Se pot adăuga şi motive de ordin social, ca specificul — atractiv sau nu — al profesiei, al locului de muncă etc. Se interceptează aci uneori reacţii care îmbracă o alură de mică şi chiar de mare psihiatrie, de tipul psihozei revendicative, al parazitismului social, al izolării faţă de grup, al sinistrozei depresive etc.

In acţiunea de recuperare se începe cu obţinerea încrederii bolnavului şi a cooperării acestuia. Un aforism hipocratic atrage deja atenţia că „bolnavul trebuie să lupte alături de medic împotriva bolii". Se va stimula dorinţa de vindecare, rezervându-i-se totodată satisfacţia pentru participarea sa. Psihoterapia şi sugestia se completează cu administrarea de sedative, tranchilizante. Crearea unei atmosfere deconectante şi încurajatoare sporeşte forţa acestor acţiuni.
Formele psihoterapiei depind de boală şi bolnav şi cuprind în general următoarele forme:

— Discuţia psihoterapeutica individuală trebuie condusă cu tact şi competenţa.

Bolnavul să fie convins asupra necesităţii respectării unui regim igieno-dietetic, care însă să nu fie unilateral sau restrictiv. Raportul potrivit dintre activitate şi odihnă, respectiv dintre starea de somn şi veghe, trebuie bine proporţionat şi individualizat în funcţie de boală, etapa acesteia, dar şi în relaţie cu constituţia, obişnuinţele şi solicitările locului de muncă ale fiecăruia, respectându-le şi doar modelându-le în funcţie de necesităţi, căutând totdeauna să captăm înţelegerea şi, ca urmare, cooperarea pacientului.

Tot în discuţii individuale, bolnavul va trebui să înţeleagă oportunitatea terapiei medicamentoase, fizio-balneo-kinetoterapia, inclusiv pe cea chirurgicală. Bolnavul trebuie convins că în condiţiile respectării indicaţiilor medicale, evoluţia bolii va decurge în condiţii bune.

în cadrul psihoterapiei individuale intră şi sfatul genetic, necesar mai ales dacă persoana în cauză, ori altcineva din familie suferă de o boală ereditară sau are o malformaţie din naştere. Prin sfatul genetic, tânărul sau tânăra pereche primesc răspuns de la o echipă de specialişti (medici şi biologi) privitor la întrebarea dacă există sau nu riscul — şi în ce proporţie — ca boala ereditară sau malformaţia pe care o are să se transmită şi la urmaşi.

Sfatul genetic este şi mai necesar la cuplurile care au născut un copil malformat. în complexul preocupărilor din ce în ce mai extinse pentru ocrotirea mamei şi copilului şi pentru o politică demografică sănătoasă în ţara noastră, sfatul genetic devine un mijloc eficace de limitare a unei categorii importante a riscurilor reproducerii. Populaţia tânără trebuie să apeleze la sfatul genetic care se acordă prin cabinetele create recent în cadrul marilor spitale din ţară, pentru a primi sfaturi competente.

— Psihoterapia familială are o deosebită importanţă în cadrul actului de recuperare. întreaga familie trebuie să-şi însuşească noţiunile elementare de medicină şi de „gastrotehnică", pentru a contribui la crearea unor condiţii de viaţă cât mai apropiate de cele obişnuite pentru întreaga familie. Psihiatrul va lămuri membrii familiei asupra labilităţii psihice a bolnavilor, mai ales a celor cronici şi a necesităţii ca aceştia să fie sprijiniţi discret, dar persistent şi eficient. Transferul de încredere şi optimism de la medic, dar şi de la membrii familiei la bolnav este absolut necesar.

Totodată, trebuie combătute şi tendinţele pentru supraprotecţia celor bolnavi şi mai ales a copiilor. De exemplu, incepând de la vârsta de 10 ani, copilul diabetic trebuie obişnuit să-şi facă singur analiza urinii, injecţiile de insulina.

— Sugestia şi metodele derivate din sugestie pot fi folosite în funcţie de particularităţile concrete ale fiecărui caz, sub forma sugestiei individuale, a sugestiei de grup sau a sugestiei de masă.

— Metodele de relaxare se vor folosi strict individualizat, la bolnavii la care se asociază o nevroză.

— Psihoterapia de grup, sub diferite forme, grupuri de activităţi (activităţi în club, activităţi sportive), grupuri terapeutice ca muzicoterapia, artoterapia (artele plastice, sculptura, pictura), ergoterapia (terapia prin muncă); grupuri psihoterapeutice, psihodrama, psihoterapia familială vor fi folosite în funcţie de condiţiile fiecărui bolnav.

sursa imaginii .freeschoolclipart.com

---

Tag-uri: relaxare, boala, recuperare

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---