In activitatea practică, recuperarea capacităţii de muncă intră în relaţie cu altă activitate medico-socială care a apărut relativ recent în practica medicală şi anume cu expertiza medicală a capacităţii de muncă (EMCM). Ea este înţeleasă ca o activitate medicală, dar cu multiple implicaţii socio-economice pentru bolnav şi pentru societate. Orice act de EMCM evaluează capacitatea de prestaţie şi de muncă a subiectului în cauză şi răspunde cu argumente ştiinţifice la întrebarea dacă persoana mai poate lucra sau nu în sistem organizat. Dacă da, atunci trebuie să se precizeze unde, câte ore pe zi şi în ce condiţii ambientale; dacă nu, trebuie să se întocmească documentele medico-sociale pentru încadrarea bolnavului pentru o anumită perioadă în tr-unui din gradele de invaliditate.

Organele investite cu tehnicitate şi competenţă pentru efectuarea practică a EMCM sunt Comisiile judeţene de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă şi Comisiile judeţene de pensii. La actul de evaluare a capacităţii de muncă participă în mod direct sau indirect medici din întreaga reţea sanitară, precum şi alţi tehnicieni cu sarcini paramedicale sau social obşteşti. Conferirea caracterului ştiinţific actului de EMCM este o necesitate absolută care rezultă din multiplele sale implicaţii medico-socio-profesionale. Decizia eliberată de comisia judeţeană de" pensii trebuie să fie "un act medico-social ştiinţific fundamentat şi nu o părere a unuia sau a mai multor membri din comisie, ceea ce obligă la respectarea unei metodologii bine codificată: stabilirea diagnosticului clinic, efectuarea de expertizări biochimiee-umorale, morfologice şi a unor probe de efort (sistemice sau specifice organului afectat), evaluarea gradului deficienţei funcţionale, aprecierea prognosticului, cercetarea de teren şi analiza complexă a locului de muncă.

Se stabileşte in acest fel un raport cu doi parametri: restantul morfo-funcţional al bolnavului şi caracterul solicitărilor locului de muncă al acestuia.

Discordanţa dintre aceşti doi parametri impune un complex de măsuri cunoscute sub numele de recuperare a capacităţii de muncă.

Lipsa de eficienţă a măsurilor recuperatorii face necesară încadrarea trecătoare a bolnavului într-unui din gradele de invaliditate şi continuarea tratamentului în condiţii de repaus profesional parţial (în cazul încadrării în gradul III) sau total (în cazul încadrării în gradul I sau II de invaliditate). Insistăm asupra caracterului trecător numai pe timpul necesar aplicăm măsurilor recuperatorii, a încadrării în grade de invaliditate.

în perioada de invaliditate, absolvit de sarcinile-i profesionale, bolnavul are timpul fizic necesar pentru aplicarea măsurilor recuperatorii, urmând ca la proxima revizuire să se reevalueze capacitatea sa de muncă. Expertiza medicală este deci o activitate evaluantă, intermitentă, în timp ce procedurile recuperatorii sunt continui şi se aplică pe o lungă perioadă de timp (uneori pe toată durata de viaţă a celui handicapat).

Revizuirile intermitente (la intervale de până la 6 luni pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate şi până la 12 luni pentru cei încadraţi în gradele I şi II de invaliditate) se constituie nu numai ca sarcini administrative, dar mai ales ca momente de bilanţ, în care se evaluează ce s-a reuşit ca recuperare între cele două revizuiri, la nevoie, se ajustează planul de recuperare şi se pune în concordanţă cu noua situaţie biologică a deficientului.

Perioada de invaliditate acordată de comisiile de EMCM, va trebui să fie deci folosită în mod intens atît de deficient, cît şi de echipa de recuperare, pentru recuperarea cît mai totală şi mai rapidă a deficientului.

sursa imaginii freedigitalphotos.net

---

Tag-uri: invaliditate, medicina, eficienta

---

Categorie: Sanatate  - ( Sanatate - Archiva)

Data Adaugarii: 14 October '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---