Stomacul este un organ cavitar adaptat la depozitarea temporară a alimentelor ingerate (funcţie principală) şi la digestie. Este situat sub diafragm, în partea stangă a cavităţii abdominale.
Când este gol, are forma literei J sau formă de carlig, iar când conţine alimente are o formă de cimpoi. în această ultimă situaţie se observă mai uşor că stomacul posedă o margine superioară numită curbura mică, o margine inferioara, numită marea curbură, o faţa anterioară şi una posterioară şi că este alcătuit din trei porţiuni : fundul stomacului, corpul stomacului şi porţiunea pilorică sau antrul piloric. În stomac se depozitează temporar bolul alimentar. Hrana după ce a fost
mărunţită, îmbibată cu lichid şi îngrămădită la nivelul cavităţii bucale, trece perin faringe şi esofag, ajungând în stomac. Pentru majoritatea compuşilor din hrană (excepţie face amidonul), la acest nivel începe digestia, sub acţiunea fermenţilor. Tot aici sunt distruşi, sub acţiunea acidului clorhidric (HCl), majoritatea agenţilor patogeni care pătrund în organism odată cu mâncarea sau cu lichidele ingerate. Prin mişcările imprimate de către musculatură, bolul alimentar este amestecat şi deplasat, dinspre cardia spre pilor. În urma acestor procese, bolul alimentar suferă câteva transformări, trecând în chimus gastric. Chimusul gastric trece în duoden prin pilor.
Primele două porţiuni sunt orientate vertical şi au mai mult rol de depozit alimentar, iar ultima este orientată orizontal, limitată de corpul stomacului printr-o gatuitură şi are rol, în special, digestiv. Printr-un orificiu superior, numit cardia, închis de un sfincter, stomacul comunică cu esofagul, iar printr-un orificiu inferior, numit pilor, închis de sfincterul piloric, comunică cu duodenul.
Stomacul prezintă, de la interior la exterior, următoarele tunici : o mucoasă, o submucoasă conjunctivă, o musculoasă şi o seroasă. Mucoasa prezintă o serie de plici cu direcţie longitudinală care delimitează şanţuri. Ea este alcătuita dintr-un epiteliu simplu cilindric, dintr-un conon conjunctiv şi dintr-o musculoasă a mucoasei. Din epiteliu se dezvoltă pătrunzand în corion glande fundice, glande cardiale şi glande pilorice.
Glandele fundice sunt situate, în special, în porţiunea fundică a stomacului. Ele sunt tubuloase şi sunt formate din patru feluri de celule : celule mucinogene la gatul glandei, celule principale zimogene care secretă enzimele sucului gastric, celule marginale (parietale) ce secretă acidul clorhidric şi celule accesorii mici care secretă factorul intrinsec al lui Castle.
Glandele cardiale sunt situate în regiunea cardiei, ramificate şi lipsite, de obicei, de celulele parietale (marginale).
Glandele pilorice sunt situate, în special, în regiunea pilorică, au formă de tub întortochiat şi constituite doar din celule mucoase. Tunica musculoasă este alcătuită din fibre musculare netede orientate oblic în planul profund, circular în cel mijlociu şi longitudinal (de-a lungul curburilor) în planul superficial. Tunica seroasă este reprezentată de peritoneu, membrană care tapetează pereţii cavităţii abdominale şi înveleşte majoritatea organelor din abdomen. Stomacul este vascularizat de artera stomacală, ramură din trunchiul celiac şi are o inervaţie intrinsecă reprezentată prin plexusuri intramurale şi una extrinsecă parasimpatică (nervul vag) şi simpatică.
Stomacul este dotat cu motilitate pe seama musculaturii sale şi cu capacitate secretorie datorită glandelor din mucoasa sa.
Motilitatea gastrică se manifestă prin contracţiile gastrice din perioadele interdigestive, relaxarea receptivă a fundului stomacului, dilatarea acestuia, mişcările peristaltice, sistolele gastrice şi mişcările de vomă. în perioadele interdigestive, în lipsa unui conţinut alimentar, pereţii stomacului sunt alipiţi datorită tonusului musculaturii lor. în aceste perioade, stomacul prezintă grupuri de contracţii care durează câte aproximativ 15 min şi care alternează cu pauze de 90—120 min. Producerea acestor contracţii corespunde cu exacerbarea senzaţiei de foame.
Contracţiile respective sunt inhibate în mod reflex la începutul alimentaţiei prin excitarea receptorilor gustativi, când se produce totodată relaxarea receptivă a fundului stomacului, procese care constituie împreună „reflexul gastric alimentar". Bolurile alimentare coboară de-a lungul micii curburi de la cardia către porţiunea pilorică a stomacului şi se depozitează şi se digeră în ordinea ingestiei lor în corpul stomacului, în dreptul marii curburi. Ca urmare a pătrunderii alimentelor în stomac, acesta se dilată treptat, adaptandu-şi capacitatea la volumul alimentelor ingerate, prin alungirea fibrelor sale musculare, tonusul muscular rămanand într-o anumită măsură constant. Astfel, presiunea intragastrică nu se modifică ca urmare a ingestiei alimentelor. Ea creşte însă sub influenţa mişcărilor peristaltice şi mai ales a sistolelor gastrice.
Mişcările peristaltice sunt reprezentate prin undele circulare care pornesc de la mijlocul stomacului, adancindu-se către pilor. Aceste mişcări nu determină măcinarea alimentelor, ci contribuie la impregnarea şi amestecarea lor cu sucul gastric, favorizand astfel digestia stomacală, la deplasarea lor, la deschiderea pilorului (cele suficient de intense) şi la evacuarea chimului în duoden. Chimul este conţinutul stomacal lichid care rezultă în urma digestiei gastrice.
Sistolele gastrice sunt contracţii care cuprind simultan stomacul reprezentand exacerbări ale tonusului musculaturii sale. Ele nu înaintează spre pilor ca undele peristaltice, dar pot căpăta în regiunea antrală un caracter ritmic, pentru care pot fi comparate cu sistolele inimii. Aceste contracţii contribuie la amestecarea alimentelor şi la evacuarea chimului în duoden. Antrul piloric, considerat ca o unitate motoare funcţională aparte (moara pilorică), este supus deci periodic undelor peristaltice şi sistolelor gastrice. Atata timp cat pilorul este închis, alimentele ajunse în antrul piloric sunt deplasate în ambele sensuri : pe langă pereţii stomacului către pilor sub influenţa undelor peristaltice şi prin centrul antrului piloric, în sens opus, ca urmare a refulării suferite la nivelul pilorului închis.
Când se ajunge la un anumit grad de digestie gastrică, chimul este evacuat în duoden pe seama undelor peristaltice, care, devenind mai puternice, deschid totodată pilonii, propagandu-se mai departe de-a lungul duodenului, şi mai ales sub influenţa măririi presiunii intrastomacale, datorită undelor peristaltice, dar, în special, sistolelor gastrice. Evacuarea chimului se face în mod intermitent, fracţionat, în mici cantităţi. Intermitenţa evacuării se datoreaza acidităţii chimului ajuns în duoden şi enterogastronei, hormon care ar fi secretat de mucoasa duodenală sub influenţa grăsimilor din chim, până la digestia lor intestinală.
Sub influenţa acidităţii chimului ajuns în duoden şi probabil sub influenţa enterogastronei, sunt inhibate contracţiile stomacale şi astfel evacuarea unei noi cantităţi de chim, până la neutralizarea acidităţii chimului existent în duoden şi până la încetarea secreţiei de enterogastronă, ca urmare a digestiei şi evacuării conţinutului duodenal în jejun. Ritmul de evacuare a chimului în duoden este dependent de viteza digestiei sale intestinale şi ţine astfel de digestibilitatea alimentelor ingerate, de capacitatea digestivă intestinală şi de alţi factori. Lichidele sunt evacuate mai repede din stomac decat alimentele solide. Grăsimile sunt evacuate mai încet, fiind digerate mai greu în intestin, într-un timp mai îndelungat, în cursul căruia mucoasa duodenală ar secreta sub influenţa lor enterogastronă.
în actul fiziologic natural de apărare al vomei, desfăşurat sub controlul unui centru bulbar, participarea stomacului este minimă la evacuarea conţinutului său prin esofag, faringe, gură. Fundul şi corpul stomacului se relaxează, regiunea pilorică se contractă, apar unde antiperistaltice, iar contracţia diafragmei şi a muşchilor pereţilor abdominali determină creşterea presiunii gastrice şi astfel evacuarea conţinutului stomacal prin cardia ce se deschide. în acest timp, glota este închisă, laringele tras înainte, iar respiraţia inhibată prin inducţie negativă din centrul vomei.
Mişcările stomacului sunt mişcări automate, reglate pe cale nervoasă vegetativă şi pe cale umorală. Inervaţia intrinsecă este în relaţie cu fibre simpatice de la ganglionul celiac (semilunar) care determină inhibiţia mişcărilor gastrice şi relaxarea pilorului şi cu fibre parasimpatice din nervul vag, care determină stimularea mişcărilor stomacului şi contracţia sfincterului piloric. Reglarea umorală a motilităţii gastrice se face prin intermediul enterogastronei.
Stomacul este un organ cavitar adaptat la depozitarea temporară a alimentelor ingerate (funcţie principală) şi la digestie. Este situat sub diafragm, în partea stangă a cavităţii abdominale. 
