Familia creştină este Unic Simbol de curăţire, frumuseţe, comuniune, împlinire şi Iubire de Patrie.

Familia este o temă binecunoscută a artei din toate timpurile. Ea defineşte o societate într-un anumit stadiu de civilizaţie, dar marchează profund destinul fiecărui individ. Literatura urmăreşte cu precădere traseul parcurs de om de la familia în care se naşte pâna la familia pe care si-o întemeiază, fixându-si astfel statutul social.Familia reprezintă o reunire a vârstelor dar si un potenţial conflict între generaţii. Societatea tradiţională impune individului, ca o cale de integrare în comunitate, dar şi de împlinire individuală, întemeierea unei familii. Modelul acesteia este adoptat sau respins în funcţie de propria experienţă de formare dar şi de spiritul epocii. Ca instituţie familia conferă stabilitate unei societăţi, de aceea este protejată prin legi scrise si nescrise. Statul îşi asumă responsabilitatea reglării relaţiilor dintre indivizi în interiorul familiei mai ales în momente cruciale. Biserica, instituţie a statului consfinţeşte momentele importante pentru evoluţia unei familii prin botez şi cununie, două dintre cele şapte Sfinte Taine.

Cuvântul familie are în general două sensuri :

În sens propriu înseamnă unirea conjugală dintre cei doi soţi, prin Taina Nunţii, în vederea naşterii de copii. Iar în sens duhovnicesc, prin familie se înţelege obştea tuturor creştinilor, care formează Biserica unică, pe care a întemeiat-o Fiul lui Dumnezeu în lume prin moartea şi învierea sa.

Scopul principal al familiei creştine este să-şi ajute soţul /soţia, pentru uşurarea greutăţiilor vieţii pamânteşti, îmbărbătarea lor în vremea primejdiilor si ispitelor, înfrânarea trupească, evitarea cumplitelor păcate ale desfrânării care biruiesc si stăpânesc, mai ales, pe cei necăsătoriţi şi divorţaţi.

Prin aceste scopuri, familia devine ce-a dintâi Biserică, şcoală şi casă a credinţei în Dumnezeu, a sfinţeniei, a naşterii şi educării copiilor în dreapta credinţă şi în frica de Dumnezeu.

Numai o familie care împlineşte cu sfinţenie aceste scopuri divine pe pământ, poate fi cu adevărat binecuvântată de Dumnezeu şi umbrită de harul Duhului Sfânt.

Iar în familiile întemeiate fără cununie şi binecuvântare, numai pentru desfrânare şi ucidere de copii, pentru pază, divorţ şi adunare de averi, precum şi pentru a face alte păcate, acelea vor fi greu pedepsite de Dumnezeu în ziua judecăţii, daca nu se vor pocăi cât mai curând.

Familia este izvorul divin al vieţii pe pământ, precum însuşi Dumnezeu este singurul izvor al vieţii cereşti şi pământeşti. Omul nu poate exista şi rodi singur, ci numai în comunitate, în familie.

Atâta vreme cât creştinul îşi determină viaţa în funcţie de legi şi valori, el va putea fi un element sănătos al societăţii, un bun cetăţean, un tată de familie respectabil, o persoană cu demnitate, dar, de fapt, nu activează nici un element specific identităţii sale creştine. Nu pentru că cele de mai sus ar fi necreştine sau înpotriva creştinismului, dimpotrivă toate acestea de obicei se leagă de natura profundă a omului, care este creştină, sau chiar au fost determinate de influenţele peste veacuri ale învîţîturii şi poruncilor credinţei creştine.

Astăzi, când părinţii sunt dispreţuiţi şi rudele uitate, când prieteniile dispar şi societăţile se dezintegrează, nu este puţin lucru să existe oameni cu iubire unii pentru alţii, chiar dacă această iubire este interesată.

De obicei, prezentăm lumii, şi mai ales celor tineri, învăţătura creştină într-o formă pur convenţională, susţinând că numai în acest fel poate să aibă vreun ecou. Acestă afirmaţie este greşită deoarece exclude de la început orice posibilitate ca omul să cunoscă natura reală şi provenienţa învăţăturii creştine.

Omul nu devine creştin atunci când se conformează pur şi simplu unor legi şi canoane, când este ordonat şi se adaptează mediului social, el devine creştin atunci când se smereşte şi se pocăieşte, când sparge carapacea egoismului său.

În vremea nostră, marcată de lipsa spiritualităţii, nu este ascultată cu plăcere referirea la puterile Duhului. Vindecarea de această lipsă de moralitate, ca de altfel şi cauza care a provocat această situaţie, nu trebuie să fie căutate la nivel moral sau social, ci la nivel duhovnicesc. De aici provin forţele care influenţează nivelul moral şi social. Duhul care domneşte în inimile oamenilor, acela determină viaţa morală şi socială, şi nu invers.

Familia este casa vieţii fireşti, aşa cum Biserica este casa vieţii duhovniceşti, căci pe amândouă le-a întemeiat Dumnezeu.

Una pentru trup, iar cealaltă pentru suflet, dar numai unite una cu alta, familia cu Biserica îşi au ca izvor şi model Unitatea Preasfintei Treimi. Dacă familia creştină păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă şi este iubitoare de Dumnezeu şi de Biserică, de rugăciune şi de toate cele sfinte ea formează cea mai tare cetate şi obşte duhovnicească de pe pământ.

---

Tag-uri: familie, crestini, societate, biserica

---

Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 24 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---