In Epistola I catre Corinteni a Sfantului Apostol Pavel intalnim cuvintele:

"2. De aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.
4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă."

Asa vorbeste Apostolul Neamurilor despre dragoste,iar Mantuitorul nostru ii indeamna pe crestini:

"Sa aveti dragoste unul catre altul, sa va iubiti unul pe altul precum eu v-am iubit" (Ioan 13, 34-35). Principiul de baza al invataturii sale este iubirea. Aplicând acest indemn, nu facem altceva decât să lăsăm să se manifeste viaţa lui Hristos în fiecare dintre noi. Porunca: "sa iubesti pe aproapele ca pe tine insuti", o imprima Iisus in toate Evangheliile ramase in urma sa, (Matei 9, 19; 22; 39; Marcu 12, 31; Luca 10, 27).

La intrebarea: "Ce este omul? Psalmistul raspune: "omul e putin mai mic decat ingerii, cu slava si cu cinste incununat" (8, 4).

Dar omul nu traieste in izolare ci se incadreaza in dragostea de viata a celorlalti. ” Nu e bine sa fie omul singur..., mai fericiti sunt doi laolalta... daca unul cade il ajuta celalalt, dar vai de cel singur” (Eclesiastul 4,9).In lumina acestui adevar semenul e un frate care trebuie iubit. Cand Eclesisastul a spus aceste vorbe fara indoiala a rostit un mare adevar. Viata in comun este tot asa de veche ca insusi neamul omenesc.

Nici o alta injghebare sociala nu asociaza iubirea ca principiu si esenta, cum o face familia.

Problema familiei este o problema esentiala. Familia este lucru mare si sfant. Numai iubirea stabileste un raport loial intre membrii familiei si intre parinti si copii. Copii sunt o binecuvantare si o podoaba a casei, dar nu natura ci iubirea face pe parinti. Nu nasterea de copii face pe cineva mama, ci cresterea lor in virtute. La randul lor copiii intelepti inveselesc inima tatalui (Proverbe 10,1), si nu lapada indrumarile mamei lor (Proverbe 1, 8).

Iubirea este Dumnezeu. „Dumnezeu este iubire” (1 In 4, 16). Crearea omului „barbat” si „femeie” dupa „chipul si asemanarea Sa” (Fc 1, 27), asaza omul in starea de „coroana a creatiei” (Ps 8, 5) fiind expresia iubirii lui Dumnezeu, iar familia este instituita de Dumnezeu inaintea caderii omului in pacatul neascultarii.
Potrivit moralei crestine, originea familiei sta in natura sociala a omului si in vointa divina, exprimata pozitiv de crearea omului.

Teologia patristica, defineste casatoria, actul de intemeiere a familiei, ca unirea a doua persoane – barbat si femeie – intr-o singura fiinta, o singura substanta, adica unirea intr-un trup si un suflet, ramanand totusi doua persoane. Iubirea care uneste cele doua persoane casatorite, reflecta taina unitatii divine.

Sfantul Teofil al Antiohiei, afirma ca „omul conjugal este chipul Dumnezeului treime si dogma trinitara este Arhetipul divin, icoana comunitatii conjugale”, iar Sfintii Ioan Gura de Aur si Chiril al Alexandriei, vad in casatorie o icoana vie a lui Dumnezeu, o teofanie. „Casatoria este sfanta”, spune sfantul Chiril al Alexandriei, pentru ca ia parte la imparatie si constituie deja o mica imparatie, cum apare dupa restaurarea ei in Hristos la Sfantul Ioan Gura de Aur care numeste familia crestina „ecclesiola”, „mica Biserica” .

Notiunea de casatorie, in calitatea ei de Taina, presupune ca omul nu este numai o fiinta cu functiuni fiziologice, psihologice si sociale, ci mai inainte de toate, omul este fiu al imparatiei lui Dumnezeu, ceea ce inseamna ca viata lui in intregime, pune in discutie valorile vesnice,si chiar pe Dumnezeu.”Casatoria nu este un contract sau o incercare,ci este confruntarea cu realitatea spiritului…ea este masura comuna a intalnirii noastre cu Dumnezeu”.

Biserica Ortodoxa a acordat si acorda o importanta majora casatoriei si familiei crestine, deoarece de acestea depind nu numai destinul unei perechi, ci si al comunitatii umane in general, al unei natiuni si al unei Biserici locale care creste in orizontul eshatologic al Imparatiei lui Dumnezeu. Casatoria cu roada ei fireasca, familia ,se intemeiaza nu numai pe necesitatea interioara de a trai in comunitate, ci si pe comuniunea care exista intre Dumnezeu si omenirea pe care o iubeste. De aceea, Biserica da prioritate familiei fata de toate formele de comunitate umana; din punct de vedere teologic si eclesial, rolul familiei nu poate fi pus niciodata in discutie.

Marturisind originea dumnezeiasca a asezamantului casatoriei, Biserica a recunoscut, de fapt demnitatea acordata de Dumnezeu casatoriei, pe temelia careia sa zideste orice familie omeneasca si planul lui Dumnezeu cu privire la casatorie si familie.

Asadar, Dumnezeu l-a creat pe om dupa chipul si asemanarea Sa (Fac. 1, 26-27); chemandu-l la existenta prin iubire el l-a chemat in acelasi timp la iubire. Caci Dumnezeu este iubire (1 In. 4, 8) si El este in El insusi taina iubirii si a comuniunii personale a iubirii. Creand pe om dupa chipul Sau, Dumnezeu l-a adus la existenta ca fiinta personala in dualitatea neuniforma, ci complementara de barbat si femeie: “Si a facut Dumnezeu pe om, dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut pe el, barbat si femeie i-a facut pe ei” (Fac. 1, 27). Dar “vorbind de doi ,Dumnezeu vorbeste de unul singru”, noteaza Sf. Ioan Gura de Aur.

Creand pe om in aceasta dualitate personala si complementara, Dumnezeu a inscris in el vocatia si deci capacitatea si responsabilitatea corespunzatoare pentru iubire si comuniune. Iubirea si comuniunea sunt asadar vocatia fundamentala si innascuta oricarei fiinte umane.

Comuniunea intre Dumnezeu si oameni isi gaseste implinirea definitiva in Iisus Hristos, darul suprem al iubirii lui Dumnezeu catre noi. Cuvantul lui Dumnezeu, asumand natura noastra umana, reveleaza adevarul originar al casatoriei (Fac. 2, 24; Mt. 19, 5), iar prin participarea la nunta din Cana Galileii, Iisus Hristos binecuvanteaza casatoria luand-o sub protectia sa. Eliberand omul din egoismul sau, El intareste legatura casatoriei dintre barbat si femeie si o inalta din ordinea naturii in ordinea harului, facandu-l pe om capabil sa se realizeze in intregime dupa voia lui Dumnezeu.

Prin jertfa si invierea sa, Hristos se daruieste ca Mantuitor al omenirii pe care si-o uneste ca trup al Sau in Biserica, mireasa sa (F.A. 20, 28; Ef. 5, 23-27). In jertfa si invierea Domnului se manifesta in intregime planul pe care Dumnezeu l-a imprimat casatoriei de la creatie, acela de a fi in Hristos o icoana concreta a legaturii dintre Hristos si Biserica (Ef. 5, 23-32), deci o Taina, iar familia ce rodeste din ea sa fie o imagine miniaturala Bisericii. Asa se explica faptul ca de cateva ori in Noul Testament, familia crestina este denumita cu termenul de “biserica” (Rom. 16,5; I Cor. 16, 19).

Prin crucea si invierea lui Hristos si harul Sau izvorat din acestea, familia crestina si Biserica sunt legate indisolubil si se sustin reciproc. Harul lui Hristos le da o inima noua si-I face pe barbat si pe femeie capabili sa se iubeasca asa cum Hristos ne-a iubit pe noi. Prin credinta si prin har dragostea conjugala este transfigurata si devine filantropia conjugala. Aceasta este modul propriu si specific in care sotii, participand la filantropia lui Hristos se daruiesc ei insisi pe crucea familiei si sunt chemati la viata.

Conform planului lui Dumnezeu, casatoria este fundamentul acestei comuniuni mai largi care este familia, pentru ca institutia insasi a casatoriei si iubirea conjugala sunt ordonate spre procrearea si educarea copiilor in care ele isi gasesc incoronarea.

In realitatea sa cea mai profunda, iubirea , antrenand sotii in cunoasterea reciproca, facandu-i sa fie “un singur trup” (Fac. 2, 24), ii face capabili de daruirea cea mai mare posibila prin care ei devin colaboratori ai lui Dumnezeu pentru a da viata unei alte persoane umane.

Menirea familiei este, în primul rând, aceea de a asigura dezvoltarea societăţii, conform poruncii Creatorului: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi […]" (Geneză: 1, 28); aşadar, datori sunt soţii să aducă în lume florile cele mai alese – copiii. Devenind parinti, sotii primesc de la Dumnezeu darul unei noi responsabilitati. Iubirea lor parinteasca este chemata sa devina pentru copiii lor semnul vizibil al iubirii lui Dumnezeu insusi, de la Care vine orice paternitate in cer si pe pamant (Ef. 3, 15).

Copiii devin centrul de preocupare al părinţilor, bucuria şi speranţa lor de mai bine. Dar cum îi creştem? Pentru ca bucuria să nu se transforme în durere şi speranţa în deznădejde, copiii trebuie crescuţi în spiritul moralei creştine.

“Voi sunteţi lumina lumii… Nu se aprinde o candelă şi se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toţi cei din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune şi să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri." (Mt 5,14-16)

Isus le spune discipolilor săi, astăzi ca şi ieri: “Voi sunteţi lumina lumii, voi sunteţi sarea pământului". Rostirea acestor cuvinte în celebrarea euharistică nu are doar scopul de a ne readuce în memorie un document antic, ca şi cum ar fi o frază frumoasă ,scrisă de un celebru scriitor. Cuvântul celebrat este rostit mereu, pentru noi, astăzi.

Cine este astăzi lumina lumii?

E frumos să descoperi lumina lumii şi să recunoşti că întunericul nu are ultimul cuvânt, că minciuna, injustiţia, violenţa,si alţi zei moderni nu pot triumfa.

Dar părinţii creştini?
Dar familia creştină?

Cuvintele lui Isus, “voi sunteţi lumina lumii", ne sunt adresate, în egală măsură, şi nouă: părinţi, copii, bunici! De ce e mai uşor pentru noi să recunoaştem lumina numai în sfinţi, în cei mari, în cei ce săvârşesc opere extraordinare? De ce să nu medităm la misiunea extraordinară a mamei şi tatălui de a fi “sare a pământului" pentru familia noastră, pentru cei de lângă noi, pentru cei care au nevoie de modele?

Să ne gândim: cei cărora Isus le adresa aceste cuvinte, cine erau? Oameni obişnuiţi, tineri şi bătrâni, pescari şi prostituate, farisei şi cărturari, oameni ai timpului său. Oameni din familii normale care mergeau la El, fiecare cu necazul lui, bolnavi şi păcătoşi, entuziaşti şi îndrăgostiţi de El, fascinaţi de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi lor le-a spus Isus: “Voi sunteţi sarea pământului". Da, şi noi, familii care alcătuim poporul Său, părinţi, copii şi bunici, suntem chemaţi să fim “lumina lumii" şi “sarea pământului". De ce tocmai noi? Şi în ce mod recunoaşterea noastră ca lumină a lumii poate da forţă, putere, încredere?

Exemplul personal al tatălui şi al mamei este “lumină" pentru micuţul care priveşte cu maximă curiozitate fiecare gest, ascultă fascinat fiecare cuvânt care iese din gura părinţilor, învaţă de mic “legea" care guvernează micul univers al familiei. Aşa cum e normal, fiii urmează exemplul părinţilor.

Părinţii sunt “pietre vii" la temelia formării copiilor lor. Ei caută în părinţi, în tot ceea ce aceştia fac, modele de viaţă. Iată de ce familia îşi pune amprenta asupra comportamentului şi personalităţii fiilor. Dacă în familie copiii descoperă adevăratele valori religioase, etice, moral-creştine, cu siguranţă, la rândul lor, vor trăi viaţa proprie în conformitate cu aceste valori. Călăuziţi de “lumina" părinţilor, copiii nu vor umbla în “întuneric", ci vor descoperi calea adevărului. Astfel Biserica zideste familia si familia zideste Biserica. Biserica gaseste in familia nascuta prin Taina, leaganul sau, locul si mediul in care se pregatesc noi generatii de membri ai Bisericii iar familia, sustinuta si intarita de harul lui Dumnezeu isi gaseste implinirea in Biserica si amandoua in Imparatia lui Dumnezeu.

Biserica se extinde in timp si spatiu prin familia crestina. Inca de la inceputul ei Biserica crestina s-a constituit dupa modelul familiei, ca o comunitate de dragoste. Cea dintai forma de cult crestin, a fost cultul in familie (F.A. 10).

Familia crestina este mediu cel mai propice pentru transmiterea credintei si a vietii crestine. Educatia copiilor se face fie direct, fie indirect, prin experienta rugaciunilor comune, a postului, prin pregatirea copiilor pentru Sfanta Impartasanie ,dar mai ales prin relatiile personale dintre parinti si copii, nu numai acasa ci si in afara. Indrumarea duhovniceasca si exemplul direct al parintilor sunt de o importanta cruciala.

Iar acestia nu trebuie sa uite ca “…dincolo de incurcaturile si , mai ales, de neputintele noastre de oameni foarte “destepti” si foarte “complicati”, exista alte posibilitati care ne salveaza ,care infaptuiesc minunea; caci va spun: minune mare este intelegerea adevarata intre oameni. Un gest, o tacere, o aprindere…rabdarea nebiruita a dragostei”.

S-ar putea spune ca parintii crestini sunt cei mai de seama mijlocitori dintre Biserica si lume. Caci prin ei se face imbisericirea copiilor si tinerilor si, tot prin ei, acestia sunt trimisi in lume ca ucenici ai lui Hristos. E o prelungire a Bisericii in lume si o aducere a lumii in Biserica.

Va invitam pe forumul FamousWhy dedicat Religiei.

<sub>Referinte:

1.“Biblia sau Sfanta Scriptura” – Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane”, Bucuresti, 1968
2.”Parinti si scriitori bisericesti – Sfantul Chiril al Alexandriei, scrieri partea intaia – Inchinarea si slavirea in duh si adevar”,trad., introd. Si note Pr.Prof.Dr. Dumitru Staniloaie, – Editura Institutului Biblic si de misiune al Bisericii Ortodoxe Romane”, Bucuresti, 1991
3. Alexandru Mironescu - ”Calea Inimii. Eseuri in duhul rugului aprins”,Editura Anastasia,Bucuresti,1998
4. Radu Preda – “Jurnal cu Petre Tutea”, Editura Humanitas, Bucuresti,1992
5. Marie – Dominique Philippe – “Despre Iubire”, trad. De Marius Boldor,Editura Cartimpex,Cluj – Napoca, 1999
6. Arhimandritul Teofil Paraian – “Cum sa ne facem viata mai frumoasa”,”Cum putem sa devenim mai buni”, Extrase di volumul “din ospatul credintei”- editia a-II-a, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2006
sursa imaginii : angel-guide.com</sub>

---

Tag-uri: iubire, religie, familie crestina, dumnezeu, sfinti

---

Categorie: Viata Religioasa  - ( Viata Religioasa - Archiva)

Data Adaugarii: 24 January '08

---

Adaugati un link spre aceasta pagina pe blog-ul, site-ul sau forum-ul Dvs. :

---